Avion evacuat pe un aeroport din Germania din cauza unei alerte cu bombă
Publicat de Cosmin Meca, 5 iulie 2016, 19:15
Un avion de pasageri a fost evacuat,astăzi după-amiază, pe un aeroport din centrul Germaniei, din cauza unei alerte cu bombă, relatează presa germană.
„O persoană rămasă anonimă a contactat Aeroportul Kassel-Calden şi a spus că există o valiză care constituie o ameninţare”, a comunicat Poliţia din landul Hesse.
Avionul evacuat aparţine companiei aeriene Germania şi urma să zboare de la Kassel spre staţiunea turcă Antalya.
Din avion au fost evacuaţi 128 de pasageri şi şapte membri ai echipajului.
Compania aeriană Germania are sediul la Berlin şi efectuează curse charter.
Echipele pirotehnice efectuează verificări în avion, dar, cel mai probabil, este vorba de o alertă falsă.
Sursă: Mediafax