Aviz favorabil pentru arestarea deputatilor Ioan Oltean si Catalin Teodorescu
Publicat de Cosmin Meca, 2 decembrie 2015, 19:37
Comisia juridică a Camerei Deputaţilor a avizat favorabil solicitările Direcţiei Naţionale Anticorupţie privind arestarea preventivă a deputaților Ioan Oltean și Cătălin Teodorescu. Rapoartele comisiei au însă rol consultativ, decizia finală urmând a fi luată în plenul Camerei Deputaţilor. Votul în plen este programat săptămâna viitoare, pe 9 decembrie. Cei doi deputaţi sunt acuzaţi de fapte de corupţie într-un dosar privind despăgubiri ilegale de peste o sută de milioane de lei, acordate de Autoritatea Naţională pentru Restituirea Proprietăţilor unui om de afaceri.