Azi despre ieri – 1 septembrie 2015
Publicat de Cosmin Meca, 1 septembrie 2015, 00:03 / actualizat: 31 ianuarie 2021, 19:05
Marți, 1 septembrie
Zile trecute – 243
Zile rămase – 122
Soarele răsare – 06.39
Soarele apune – 19.52
Zodia – Fecioară
Calendar ortodox – Începutul anului bisericesc; Sf. Cuv. Dionisie, Exiguul (cel Smerit); Sf. Simeon Stâlpnicul și mama sa, Sf. Cuv. Marta; Sf. 40 de Mucenițe din Adrianopol
Calendar catolic – Ss. Egidiu, abate; Iosua
România – Ziua Informaticienilor Militari
Libia – Ziua Națională – Ziua Revoluției – 1969
Uzbekistan – Ziua națională – Ziua Independenței – 1991
Slovacia – Ziua Națională – Ziua Constituției – 1992
Gândul zilei
„Ca o piesă de teatru, așa este viața: nu contează cât de mult a ținut, ci cât de frumos s-a desfășurat.” (Lucius Annaeus Seneca sau mai simplu Seneca sau Seneca cel Tânăr, cca. 4 î.Hr.-65, filosof stoic roman, preceptor al împăratului Nero. Seneca a ocupat și funcții în administrația Imperiului. A fost fiul lui Seneca cel Bătrân (55 î.Hr.-41 d.Hr.)
-1715 – Regele Ludovic al XIV-lea al Franței moare după o domnie de 72 de ani – cea mai lungă domnie a unui monarh european important.
-1804 – Astronomul german Karl Ludwig Harding a descoperit unul dintre cei mai mari asteroizi din sistemul solar și l-a denumit Juno.
-1870 – Are loc bătălia decisivă a războiului franco-prusac, Bătălia de la Sedan, care s-a terminat cu victoria decisivă a Prusiei.
-1912 – La București, în sala „Eforie”, a avut loc premiera filmului „Războiul Independenței”. A rulat timp de o lună, record pentru acea vreme. Filmul a fost prezentat apoi în Transilvania, la Viena și Budapesta.
-1914 – Orașului rusesc St. Petersburg i-a fost schimbat numele în Petrograd.
-1923 – Un cutremur a devastat Tokio și Yokohama, omorând aproape 100 000 de oameni (Marele cutremur Kanto).
-1939 – Adolf Hitler semnează ordinul de începere a eutansierii sistematice a bolnavilor mintali și a persoanelor cu dizabilități.
-1955 – A fost înființată Filarmonica de Stat din Cluj.
-1963 – A luat ființă prima unitate specializată în domeniul informaticii și automatizării a Armatei române.
-1980 – Generalul maior Chun Doo-hwan a devenit președinte al Coreei de Sud, în urma demisiei președintelui Choi Kyu-hah.
-1983 – Uniunea Sovietică a doborât avionul de pasageri KAL-007, aparținând liniei sud coreene. Va recunoaște la 6 septembrie, declarând că piloții nu au știut că era un avion civil atunci când a încălcat spațiul aerian sovietic.
-1991 – Uzbekistan își declară independența față de Uniunea Sovietică.
-2004 – Începe criza ostaticilor de la școala din orașul rusesc Beslan, când un grup înarmat de teroriști au luat ostatici sute de elevi și profesori.
Foto: Octavian Dobrișan
Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.