Azi despre ieri – 14 septembrie 2017
Publicat de Cosmin Meca, 14 septembrie 2017, 02:03 / actualizat: 31 ianuarie 2021, 19:01
Joi, 14 septembrie
Zile trecute – 256
Zile rămase – 109
Soarele răsare – 06.54
Soarele apune – 19.28
Zodia – Fecioară
Calendar ortodox – Înălțarea Sfintei Cruci (Post)
Calendar catolic – Înălțarea Sfintei Cruci
România – Ziua Inginerului Român
Ziua Muntelui (marchează data tradițională a încheierii pășunatului anual în Carpații României)
-1321 – A încetat din viaţă poetul Dante Alighieri, creator al limbii literare italiene; este autorul primei capodopere a literaturii moderne europene: „Divina Comedie”, şi a romanului „Viaţa nouă”, considerat primul roman autobiografic din literatura universală (n. 1265).
-1472 – Domnul Moldovei, Ștefan cel Mare (1457-1504), s-a căsătorit cu Maria de Mangop, a treia soție a domnitorului.
-1752 – Imperiul britanic adoptă calendarul gregorian, sărind 11 zile (ziua anterioară fusese 2 septembrie).
-1829 – A fost încheiat Tratatul de pace ruso-turc de la Adrianopol, prin care se stabileau autonomia administrativă a Ţărilor române şi libertatea comerţului.
-1848 – A avut loc a treia Adunare naţională de la Blaj, în cadrul căreia cei 60.000 de participanţi nu au recunoscut „uniunea” Transilvaniei cu Ungaria; a început formarea unei oşti populare române sub conducerea lui Avram Iancu, Axente Sever, Iovian Brad.
-1851 – A încetat din viaţă James Fenimore Cooper, scriitor american („Ultimul mohican”, „Vânătorul de cerbi”, „Călăuza”) (n. 15 septembrie 1789).
-1895 – Inaugurarea podului peste Dunăre între Fetești și Cernavodă (proiectat și construit de inginerul Anghel Saligny). Podul de peste Dunăre are o deschidere centrală de 190 metri și alte 4 deschideri de 140 metri, alături de un viaduct cu 15 deschideri de 60 metri.
-1899 – În SUA s-a produs primul deces cauzat de un accident de mașină; Henry Bliss a fost lovit de un taxi (automobilul cu nr. 43)
-1901 – După moartea lui William McKinley, Theodore Roosevelt a devenit, la 42 de ani, cel mai tânăr președinte al Statelor Unite.
-1908 – A fost înființată compania „General Motors”, în Detroit, Michigan.
-1922 – Jean-Francois Champollion, orientalist, a descifrat o inscripție egipteană din epoca lui Ramses al II-lea, ramânând în istorie ca cel care a reușit să descifreze scrierea hieroglifică.
-1926 – Terminarea primei locomotive cu aburi, construită la Reșița. În total la Reşiţa au fost fabricate 1.491 de locomotive cu aburi, pînă în anul 1964, cînd se va trece la producerea de locomotive Diesel şi mai apoi electrice.
-1928 – A fost inaugurată „Crucea Eroilor” de pe Vârful Caraiman (Munții Bucegi), monument închinat eroilor ceferiști căzuți în timpul Primului Război Mondial, construit între anii 1926-1928, din inițiativa reginei Maria.
-1940 – A început guvernarea Ion Antonescu. Generalul Antonescu este conducatorul Statului român și președinte al Consiliului de Miniștri. Horia Sima este numit ministru secretar de Stat, vicepreședinte al Consiliului de Miniștri. Prin decret regal, România este proclamată „Stat național-legionar”.
-1959 – Sonda sovietică „Luna 2” ajunge pe Lună, devenind primul obiect făcut de om care a atins suprafața lunară.
-1960 – S-a constituit „Organizația Statelor Exportatoare de Petrol” (OPEC); organizația are, în prezent, 11 state membre (sediul, din 1965, la Viena).
-1979 – Președintele afgan Nur Muhammad Taraki este asasinat în urma ordinului lui Hafizullah Amin, care devine noul președinte.
-2000 – Microsoft lansează Windows Me.
-2008 – A încetat din viață actorul Ştefan Iordache. Și-a început cariera în cinematografie în 1963 şi a jucat în aproape 30 de filme. Unul dintre cele mai memorabile roluri ale acestuia este cel al lui Victor Petrini, din filmul „Cel mai iubit dintre pământeni” (1993), după romanul omonim al lui Marin Preda. Unul dintre primele filme în care a jucat a fost „Dimineţile unu băiat cuminte” (1966), în regia lui Andrei Blaier. Au urmat „Bietul Ioanide” de Dan Piţa, în 1980, „De ce trag clopotele, Mitică?” de Lucian Pintilie (1981) (n. 3 februarie 1941).
Foto: Octavian Dobrișan
Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.