Azi despre ieri – 15 decembrie 2019
Publicat de Cosmin Meca, 15 decembrie 2019, 02:03 / actualizat: 31 ianuarie 2021, 18:57
Duminică, 15 decembrie
Zile trecute – 348
Zile rămase – 17
Soarele răsare – 07.45
Soarele apune – 16.37
Zodia – Săgetător
Calendar ortodox
Sf. Sfințit Mc. Elefterie, episcopul Iliriei; Sf. Mc. Antia și Suzana (Dezlegare la pește)
Calendar catolic
Duminica a 3-a din Advent; Sf. Virginia, văduvă
-37 – S-a născut Nero (Claudius Drusus Germanicus Caesar), împărat roman între anii 54-68 d.Hr.; a rămas în istorie pentru cruzimea de care a dat dovadă provocând, în anul 64, vestitul incendiu al Romei de care i-a făcut răspunzători pe creştini împotriva cărora a declanşat prima persecuţie din istoria Romei (m. 9 iunie 68).
-1467 – Ștefan cel Mare îl învinge pe Matei Corvinul al Ungariei în Bătălia de la Baia.
-1840 – La 19 ani după moartea sa, rămășițele pământești ale lui Napoleon I au fost aduse în Franța de pe Insula Sfânta Elena, locul în care a murit, și depuse în Domul Invalizilor din Paris.
-1860 – Împăratul Austriei, Franz Joseph I, hotărăște alipirea Banatului la Ungaria fără a ține seama de cererea românilor bănățeni de a se înființa în Banat un „Căpitănat român”.
-1868 – Concertul inaugural al „Societății Filarmonice Române”, sub bagheta lui Eduard Wachmann, primul director al orchestrei. În program au fost lucrări de Mozart, Haydn, Beethoven, Mendelsson Bartholdy.
-1876 – A luat ființă Cercul Militar al ofițerilor din garnizoana București, actualul Cerc Militar Național; Construcția Palatul Cercului Militar Național, sediu de astăzi al instituției, a început în anul 1911 și s-a încheiat în 1923.
-1885 – Apare, la București, revista modernistă „Analele literare”, editată de Mircea C. Demetrescu (până în 1888).
-1887 – Apare primul număr al publicației lunare „Revista Nouă”, condusă de Bogdan Petriceicu Hasdeu.
-1914 – O explozie de gaz la mina Mitsubishi Hōjō din Kyushu, Japonia, a ucis 687 de oameni.
-1938 – Memorandumul românilor din Transilvania (Ardeal, Banat, Crișana, Satu Mare, Maramureș), semnat de Iuliu Maniu, Mihai Popovici și încă 48 de fruntași ai PNȚ, este prezentat regelui Carol al II-lea. În document se cerea „o schimbare de regim radicală” și respectarea principiilor democratice conform hotărârilor de la Alba Iulia din 1918.
-1939 – Debutul poetului Geo Dumitrescu în revista „Cadran” (nr. 4) cu poezia „Cântec”, sub pseudonimul Vladimir Ierunca.
-1939 – La Atlanta a avut loc premiera filmului „Pe aripile vântului”, în regia lui Victor Fleming, avându-i ca protagoniști pe Vivien Leigh și Clark Gable.
-1944 – Reapare, la București, zilnic, ultima serie a revistei „Bilete de papagal”, director Tudor Arghezi (16 decembrie 1944 – 12 februarie 1945).
-1945 – Generalul american Douglas MacArthur emite în calitate de comandant suprem al Forțelor Aliate în Pacific un ordin prin care shintoismul nu mai este religie de stat în Japonia.
-1948 – Este înființată Opera Maghiară de Stat din Cluj.
-1965 – Navetele spațiale americane „Gemini” și „Gemini 7” au realizat prima întâlnire în spațiu.
-1970 – Naveta spațială rusească Venera-7 efectuează prima aterizare a unei sonde pe planeta Venus.
-1994 – Este lansat Netscape Navigator 1.0.
-1995 – Madrid: La Conferința Uniunii Europene, șefii de stat și de guvern au convenit asupra noii monede europene. Aceasta a fost denumită „EURO” și a înlocuit moneda națională din Germania, Franța, Belgia, Olanda, Luxemburg, Italia, Spania, Portugalia, Austria, Irlanda, Finlanda, Grecia la 1 ianuarie 2002.
-1999 – Germania acceptă să plătească 10 milioane de mărci drept compensații persoanelor care au fost supuse la muncă forțată în timpul nazismului.
-2000 – A fost închisă definitiv centrala atomoelectrică rusă de la Cernobîl.
-2001 – A fost redeschis, pentru public, Turnul din Pisa, închis în 1990, pentru consolidare.
-2002 – Pentru prima dată, România a fost nominalizată în cadrul galei Premiilor MTV Europa (Barcelona) prin introducerea secțiunii „Cel mai bun artist român”; câștigătoare a fost trupa „Animal X”.
Foto: Dan Păsărin
Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.