Azi despre ieri – 18 ianuarie 2016
Publicat de Cosmin Meca, 18 ianuarie 2016, 00:03 / actualizat: 31 ianuarie 2021, 19:04
Luni, 18 ianuarie
Zile trecute – 17
Zile rămase – 349
Soarele răsare – 07.47
Soarele apune – 17.05
Calendar ortodox – Sf. Atanasie și Chiril, arhiepiscopii Alexandriei
Calendar catolic – Sf. Prisca, m.
Gândul zilei: Dumnezeu ți–a dăruit 86.400 de secunde astăzi. Ai folosit vreuna pentru a spune „Mulțumesc?” (William George Ward, 20.03.1812-06.07.1882, teolog și matematician englez)
-474 – Leon al II-lea în vârstă de șapte ani l-a succedat pe bunicul matern Leon I ca împărat al Imperiului Bizantin. Zece luni mai târziu a murit.
-1486 – Regele Henric al VII-lea al Angliei se căsătorește cu Elisabeta de Fork, fiica lui Eduard al IV-lea.
-1523 – Conchistadorul Francisco Pizzaro a înființat orașul Ciudad de los Reyes, actualul Lima, pentru a fi capitala pământurilor cucerite de el pentru Coroana Spaniei
-1733 – A fost adus la o grădină zoologică din Boston primul urs polar prezentat public vreodată în SUA.
-1778 – Exploratorul englez James Cook a ajuns aproape de Insulele Sandwich (Hawaii).
-1799 – Francezul Louis Robert primește brevetul pentru descoperirea sa din 1798, prima instalație de produs hârtie.
-1821 – Începutul Revoluției de la 1821. Marii boieri: Grigore Brâncoveanu, Grigore Ghica și Barbu Văcărescu, membri ai Comitetului de Oblăduire, dar și ai Eteriei, încheie o înțelegere cu Tudor Vladimirescu prin care îi făgăduiesc slugerului, să-i acorde tot sprijinul pentru ridicarea poporului la luptă.
-1844 – La Iași se joacă, în premieră, comedia lui Vasile Alecsandri „Iorgu de la Sadagura”, prima scriere dramatică originală a lui Alecsandri, considerată ca piatră de temelie a dramaturgiei românești.
-1847 – Franz Liszt concertează la Iași, în casa vistiernicului Alecu Balș, unde face cunoștință cu Vasile Alecsandri, Gheorghe Asachi, Costache Negri.
-1871 – Wilhelm I al Germaniei este proclamat primul împărat al Germaniei în Sala Oglinzilor de la Palatul Versailles (Franța) spre sfârșitul războiului franco-prusac. Imperiul este cunoscut sub numele de al doilea Reich al germanilor.
-1879 – La Teatrul Național din București are loc premiera comediei „O noapte furtunoasă”, de Ion Luca Caragiale. În distribuție: Grigore Manolescu, Ion Panu, Mihail Mateescu, Anicuța Popescu, Aristița Romanescu.
-1887 – Lazăr Edeleanu reușește prima sinteză a amfetaminei la Universitatea Friedrich-Wilhelms. Prima universitate din Berlin, Alma Mater Berolinensis, a luat ființă în anul 1809, ea va fi denumită între anii 1828 – 1946 Friedrich-Wilhelms-Universität, iar din anul 1949 poartă numele de Humboldt-Universität zu Berlin.
-1911 – Americanul Elly, pilotând un avion „Curtis”, reușește prima aterizare pe o navă, cuirasatul „Pennsylvania”.
-1919 – A fost fondată compania Bentley Motors.
-1941 – În teritoriul Transilvaniei de Nord-Est, ocupat de Ungaria, în urma Dictatului de la Viena, s-a dispus, printr-o ordonanță, ca în toate actele de stare civilă numele românești să fie scrise cu grafie maghiară.
-1968 – Marin Sorescu publică piesa „Iona”.
-1990 – Decret-Lege CFSN, nr. 30, privind trecerea în proprietatea statului a patrimoniului fostului PCR.
-1997 – Exploratorul polar norvegian Børge Ousland reușește să traverseze pe jos, de unul singur, fără nici un ajutor, continentul antarctic, ajungând la baza neozeelandeza Scott de lângă Marea Ross Ousland. A plecat în expediție la 14 noiembrie 1996 din insula Berkner. În doua luni și patru zile a parcurs 2829 km.
-1999 – Peste 10 000 de mineri încep un marș spre București.
-1999 – Are loc inaugurarea, la București, a Centrului de Formare Diplomatică și Relații Internaționale (CFDRI). În cuvântul de deschidere, ministrul de Externe Andrei Pleșu a precizat că școala este menită „să producă diplomați eficienți, funcționari al căror singur partid este România, după cum spunea un diplomat înainte de război”.
-2005 – Compania „Airbus” a lansat, la Toulouse, avionul A380, cel mai mare aparat de zbor din lume, destinat transportului civil.
Foto: Octavian Dobrișan
Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.