Azi despre ieri – 18 septembrie 2016
Publicat de Cosmin Meca, 18 septembrie 2016, 02:03 / actualizat: 31 ianuarie 2021, 19:02
Duminică, 18 septembrie
Zile trecute – 261
Zile rămase – 105
Soarele răsare – 06.58
Soarele apune – 19.20
Calendar ortodox – Sf. Ier. Eumenie, episcopul Gortinei; Sf. Mc. Ariadna
Calendar catolic – Sf. Iosif din Copertino, pr.
Chile – Ziua Națională – Aniversarea proclamării independenței (1810)
-96 – Împăratul roman Domițian este asasinat în urma unei conjurații de palat. Va fi succedat de Nerva.
-1600 – Mihai Viteazul este învins la Mirăslău de generalul Gheorghe Basta.
-1739 – Prin pacea de la Belgrad, Oltenia este reîncorporată Țării Românești.
-1831 – A încetat din viaţă poetul Vasile Cârlova: „Înserare”, „Ruinurile Târgoviştii” (n. 4 februarie 1809).
-1851 – A apărut prima ediție a ziarului american „The New York Times” sub titlul „The New York Daily Times”.
-1879 – Prima vizită oficială a principelui Alexandru al Bulgariei în Regatul României (18/30 septembrie – 25 septembrie/7 octombrie).
-1883 – S-a inaugurat, la Bucureşti, „Expoziţia cooperatorilor din ţară”, exclusiv cu produse meşteşugăreşti autohtone.
-1904 – A apărut, la București, până în anul 1930, săptămânalul umoristic „Furnica”.
-1905 – S-a născut Greta Garbo (Garbo Lovisa Gustaffson), actriţă, unul dintre miturile sacre ale cinematografiei („Anna Karenina”, „Regina Christina”, „Ninothcka”) (m. 15 aprilie 1990).
-1911 – Regizorul Grigore Brezeanu a realizat primul film artistic românesc: „Amor fatal”, „dramă sentimentală aranjată pentru cinematograf”. Acesta corespundea aspectelor dominante ale producției mondiale din acea vreme. Din distribuție făceau parte Lucia Sturdza-Bulandra, Tony Bulandra, A. Barbelian.
-1914 – S-a încheiat Acordul secret ruso-român prin care Rusia, în schimbul neutralității prietenoase a României, recunoștea dreptul țării noastre asupra teritoriilor locuite de români aflate în Austro-Ungaria (18 septembrie/1 octombrie).
-1931 – A început agresiunea Japoniei împotriva Chinei. Acțiunile agresive ale Japoniei au drept rezultat ocuparea în mai puțin de cinci luni a întregului teritoriu al Chinei de nord-est.
-1947 – A fost inaugurat Teatrul Municipal din București, cu piesa „Insula”, de Mihail Sebastian.
-1951 – Premiera în SUA a filmului „Un tramvai numit dorință”, realizat după piesa cu același titlu a dramaturgului american Tennessee Williams. Filmul a fost regizat de Elia Kazan, care a fost și regizorul piesei de teatru montată pe Broadway.
-1952 – Charlie Chaplin a părăsit Statele Unite pentru o călătorie în Europa și nu a putut intra înapoi în SUA la ordinul lui J. Edgar Hoover, directorul FBI.
-1970 – A murit, la doar 28 de ani, Jimi Hendrix, legendă a muzicii rock; solist vocal, instrumentist, compozitor, a fost unul dintre cei mai mari chitarişti rock din lume (n. 27 noiembrie 1942).
-1997 – A intrat în vigoare Convenția ONU asupra interzicerii folosirii, stocării, producerii și transferului de mine antipersonal.
-1998 – S-a înființat ICANN, o organizație non-profit care se ocupă cu asignarea numelor de domenii și a adreselor IP în Internet.
Foto: Octavian Dobrișan
Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.