Azi despre ieri – 19 octombrie 2018
Publicat de Cosmin Meca, 19 octombrie 2018, 02:03 / actualizat: 31 ianuarie 2021, 18:59
Vineri, 19 octombrie
Zile trecute – 291
Zile rămase – 74
Soarele răsare – 07.36
Soarele apune – 18.24
Zodia – Balanță
Calendar ortodox – Sf. Proroc Ioil; Sf. Mc. Uar; Sf. Cleopatra; Sf. Cuv. Ioan de la Rila
Calendar catolic – Ss. Paul al Crucii, pr.*; Ioan de Brebeuf, pr. și îns., m.*; Ioel, profet
-202 î.Hr. – Scipio Africanul, proconsul al Republicii Romane, i-a învins pe cartaginezii lui Hannibal în bătălia de la Zama, punând capăt celui de-al Doilea Război Punic.
-1469 – Ferdinand al II-lea de Aragon s-a însurat cu Isabella de Castilia, eveniment care a dus la formarea Spaniei și transformarea acestui regat într-o super-putere mondială.
-1781 – Lordul Cornwallis capitulează în Yorktown, Virginia, în fața generalului George Washington, comandantul armatelor americane. Această capitulare marchează victoria americanilor in războiului de independență.
-1812 – Trupele conduse de Nepoleon Bonaparte au început retragerea din Moscova.
-1813 – Armata franceză condusă de Napoleon Bonaparte a fost înfrântă de armatele Rusiei, Prusiei, Austriei și Suediei în Bătălia de la Leipzig, supranumită „Bătălia Națiunilor”.
-1845 – A avut loc premiera operei „Tannhäuser”, a compozitorului Richard Wagner, la Dresda, Germania.
-1865 – Inaugurarea oficială a liniei ferate București-Giurgiu, prima din România; Filaret devine prima gară a Bucureștilor.
-1926 – A încetat din viaţă medicul şi bacteriologul Victor Babeş, vicepreşedinte al Academiei Române (1899-1900; 1918-1919). În 1887, a pus bazele Institutului de Patologie şi Bacteriologie din Bucureşti, acesta fiind primul institut de cercetări ştiinţifice înfiinţat în ţara noastră. Aici a organizat unul dintre primele centre de vaccinare antirabică din lume, după cel creat de Pasteur, la Paris. În 1900 a fondat Societatea anatomică. A publicat în 1885, împreună cu savantul francez A.V. Cornil, cel dintâi tratat complet de bacteriologie din lume. În 1895, a formulat principiul serovaccinării (n. 4 iulie 1854).
-1933 – Comitetul de organizare a Olimpiadei de la Berlin (1936) anunță că baschetul va fi catalogat ca sport olimpic.
-1943 – Streptomicina, primul antibiotic capabil să vindece tuberculoza, a fost izolat de cercetătorii de la Universitatea Rutgers.
-1960 – SUA au instituit embargo comercial împotriva Cubei.
-1961 – A încetat din viaţă scriitorul Mihail Sadoveanu, membru al Academiei Române (din 1921). A publicat aproape o sută de volume („Hanu Ancuţei” – 1928, „Împărăţia apelor” – 1928, „Fraţii Jderi” – 1935 – 1942, „Baltagul” – 1930, „Zodia Cancerului” – 1929, „Creanga de aur” – 1933, „Ostrovul lupilor” – 1941). A fost membru al Prezidiului Adunării Deputaţilor (din 1947), vicepreşedinte al Prezidiului Marii Adunări Naţionale (din 1948). A condus delegaţia română la Congresul Mondial al Păcii de la Paris (1949) şi a fost distins cu ordine şi medalii; a fost, de asemenea, director al Teatrului Naţional din Iaşi (1910-1919) (n. 5 noiembrie 1880).
-1972 – Heinrich Theodor Böll primește Premiul Nobel pentru Literatură.
-1987 – La New York, bursa de pe Wall Street înregistrează o scădere istorică, de 22,6% a indicelui Dow Jones.
-1988 – Izbucnește criza politică din Iugoslavia care marchează începutul procesului de dezintegrare a fostei federații iugoslave.
-2003 – Maica Tereza este beatificată de Papa Ioan Paul al II-lea.
-2005 – Fostul președinte irakian Saddam Hussein, împreună cu șapte dintre membrii regimului său, vor fi judecați de Tribunalul Special Irakian (TSI) pentru rolul jucat în masacrul din 1982 din satul Dujail, situat la nord de capitala irakiană.
Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.