Azi despre ieri – 2 iulie 2017
Publicat de Cosmin Meca, 2 iulie 2017, 02:03 / actualizat: 31 ianuarie 2021, 19:01
Duminică, 2 iulie
Zile trecute – 182
Zile rămase – 183
Soarele răsare – 05.36
Soarele apune – 21.03
Zodia – Rac
Calendar ortodox – Aşezarea veşmântului Născătoarei de Dumnezeu în biserica din Vlaherne; Sf. Voievod Ştefan cel Mare; Sf. Ier. Iuvenalie, patriarhul Ierusalimului
Calendar catolic – DUMINICA a 13-a de peste an; Sf. Bernardin Realino, pr.
Ziua Justiției. Instituită în anul 1994, prin Hotărârea nr. 364 a Guvernului României, Ziua Justiției se sărbătorește, potrivit articolului 2 al acestei Hotărâri, în prima duminică a lunii iulie.
-133 – Pe o diplomă militară a lui Hadrian, descoperită în ruinele castrului roman de la Gherla, găsim prima menţiune a Daciei Porolissensis ale cărei trupe se găseau sub comanda procuratorului Flavius Italicus.
-1504 – Moare Ştefan cel Mare (n. 1433), cu această însemnare împlinindu-se prima creaţie literară laică a culturii româneşti – „Letopiseţul de când cu voia lui Dumnezeu s-a început Ţara Moldovei”. Bogdan al III-lea, fiul lui Ștefan cel Mare, devine domn al Moldovei. Va domni până în 1517 și va fi succesat de fiul său, Ștefăniță Vodă.
-1804 – S-a născut George Sand, scriitoare franceză.
-1838 – Apare, la Braşov, revista culturală „Foaie pentru minte, inimă şi literatură”, supliment literar al „Gazetei de Transilvania”, sub conducerea lui George Bariţiu.
-1865 – La Londra este formată Armata Salvării, organizaţie filantropică destinată ajutorării persoanelor sărace.
-1877 – S-a născut Alexandru Dobrogeanu-Gherea, militant de seamă în mişcarea muncitorească din România, inginer şi publicist.
-1881 – Președintele SUA, James A. Garfield, a fost rănit prin împușcare și a murit în urma rănirii în data de 19 septembrie.
-1888 – Ion Luca Caragiale este numit director al Teatrului Național din București.
-1900 – Aerostatul uriaş al contelui Zeppelin îşi face zborul inaugural deasupra lacului elveţian Constance.
-1934 – Noaptea cuțitelor lungi se termină cu moartea lui Ernst Röhm. Ernst Röhm Julius (28 noiembrie 1887-2 iulie 1934) a fost un ofițer imperial al Armatei Germane în Primul Război Mondial, iar mai târziu un lider nazist. El a fost fondatorul armatei Cămășile Brune în Partidului Nazist, apoi comandantul Sturmabteilung (SA). La 30 iunie 1934, în Noaptea cuțitelor lungi, Ernst Röhm a fost arestat și, după două zile, ucis în celula sa din închisoarea Stadelheim.
-1937 – Piloții americani Amalia Earhart și Fred Noonan, care au încercat să zboare în jurul lumii, au fost dați dispăruți deasupra Oceanului Pacific.
-1956 – În studiourile firmei Radio Corporation of America, Elvis Presley a înregistrat piesele „Hound Dog” şi „Don’t Be Cruel”.
-1961 – Moare scriitorul american Ernest Hemingway (n. 21 iulie 1899), laureat al Premiului Nobel pentru Literatură pentru capodopera sa „Bătrânul şi marea” (1952).
-1964 – Președintele american Lyndon B. Johnson a promulgat Legea Drepurilor Civile, prin care se interzicea segregarea în școli, locuri publice și la angajare.
-2002 – Bancherul american Steve Fossett a devenit primul om care a călătorit singur, nonstop, în jurul lumii într-un balon.
-2005 – La Londra și în alte orașe au avut loc concertele maraton Live 8, destinate să aducă în prim-plan problema sărăciei din Africa, cu doar 3 zile înainte de debutul summit-ului G8 de la Edinburgh.
Foto: Octavian Dobrișan
Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.