Azi despre ieri – 22 mai 2015
Publicat de Cosmin Meca, 22 mai 2015, 00:03 / actualizat: 31 ianuarie 2021, 19:06
Vineri, 22 mai
Zile trecute – 141
Zile rămase – 224
Soarele răsare – 05.41
Soarele apune – 20.44
Calendar ortodox – Sf. Mc. Vasilisc și Marcel; Sf. Părinți de la Sinodul al II-lea Ecumenic (Dezlegare la pește)
Calendar catolic – Sf. Rita din Cascia, clg.* ; Emil, m.
Ziua Internațională a Diversității Biologice
Gândul zilei
„Când statul nu plăteşte profesorii, copiii sunt cei care vor plăti.” (Guy Bedos, 15.06.1934, umorist, actor şi scenarist francez)
-1377 – Papa Grigore al XI-lea emite cinci bule papale care denunță doctrinele teologului englez John Wycliffe.
-1455 – Războiul celor Două Roze – în prima bătălie de la St Albans, Richard, Duce de York învinge și capturează pe regele Henric al VI-lea al Angliei.
-1859 – Regele Francisc al II-lea urmează în Regatul celor Două Sicilii tatălui său Ferdinand al II-lea.
-1885 – A murit scriitorul francez Victor Hugo. A fost Pair al Franței din 1845, senator al Parisului și membru al Academiei Franceze, din 1841.
-1939 – Germania și Italia semnează Pactul Steel.
-1948 – Guvernul Petru Groza îi retrage cetățenia regelui Mihai I și altor membri ai familiei regale. În 1997, fostului rege Mihai i se redă cetățenia română.
-1960 – Un cutremur de 9,5 pe scara Richter a lovit Chile; cel mai puternic seism înregistrat.
-1970 – S-a născut fotomodelul britanic Naomi Campbell. Prima apariție publică a fost la vârsta de șapte ani, în videoclipul „Is This Love?” al lui Bob Marley.
-1990 – Microsoft lansează sistemul de operare Windows 3.0.
-1990 – Yemenul de Nord și de Sud sunt unite și formează Republica Yemen.
-2004 – În capitala Spaniei, Madrid, are loc căsătoria dintre Prințul Felipe și jurnalista Letizia Ortiz Rocasolano.
-2005 – Ziariștii români răpiți în Irak au fost eliberați.
-2009 – Conventul General din Debrecen a reînființat Biserica Reformată Maghiară din care fac parte și cele două episcopii ale Bisericii Reformate din România.
-2010 – FC Internazionale Milano câștigă Liga Campionilor 2009-2010.
-2012 – Tokyo Skytree este deschis pentru public. Este cel mai înalt turn din lume (634 m) și a doua structură cea mai înaltă din lume, după Burj Khalifa (829,8 m).
Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.