Azi despre ieri – 25 august 2017
Publicat de Cosmin Meca, 25 august 2017, 02:03 / actualizat: 31 ianuarie 2021, 19:01
Vineri, 25 august
Zile trecute – 236
Zile rămase – 129
Soarele răsare – 06.30
Soarele apune – 20.04
Zodia – Fecioară
Calendar ortodox – Aducerea moaștelor Sf. Ap. Bartolomeu; Sf. Ap. Tit
Calendar catolic – Ss. Ludovic, rege*; Iosif de Calasanz, preot*
-1609 – Astronomul italian Galileo Galilei a inventat primul său telescop terestru cu refracție.
-1704 – Trupe militare britanice sub conducerea amiralului George Roke ocupă strâmtoarea Gibraltar.
-1768 – James Cook începe prima sa călătorie.
-1814 – Casa Albă este distrusă de forțele britanice în timpul războiului din 1812.
-1825 – Uruguay își declară independența față de Brazilia.
-1875 – Marinarul englez Matthew Webb a devenit primul om care a traversat Canalul Mânecii, înot, de la Dover la Calais în 21 3/4 ore.
-1891 – Thomas Edison obține brevetul de invenție pentru filmul de 35 mm.
-1894 – Bacteriologul japonez Kitasato Shibasaburo a descoperit agentul infecțios al ciumei bubonice, aproape simultan cu francezul Alexandre Yersin.
-1912 – După căderea dinastiei Qing și a ultimului împărat, Pu Yi, în China revoluționarul Sun Yat-sen fondează Kumitangul.
-1920 – Armata poloneză a lui Józef Piłsudski (5.12.1867-12.05.1935) a reușit să îndepărteze armatele rusești ce ocupau orașul Varșovia într-o bătălie ce s-a dovedit a fi decisivă în războiul polono-sovietic.
-1929 – Experimentarea cabinei catapultabile de avion construită în premieră de românul Anastasie Dragomir. Evenimentul a avut loc pe aeroportul Orly, Paris.
-1954 – Prima participare a României la Campionatele Europene de atletism, cu Iolanda Balaș pe locul secund (1,65 m).
-1960 – Ediția a XVII-a a Jocurilor Olimpice moderne (25 august-11 septembrie).
-1966 – Lansarea misiunii „Apollo 3”. A fost experimentată etapa finală a zborului selenar.
-1988 – Centrul istoric al Lisabonei este distrus de un incendiu.
-1989 – Sonda „Voyager 2” a ajuns la maximă apropiere de Neptun, ultima planetă pe care a vizitat-o înainte de a părăsi sistemul solar.
-1991 – Debutul pilotului de Formula 1, Michael Schumacher, în Marele Premiu al Belgiei.
-1994 – Ioan Stoica, patronul „Caritas”-ului, a fost reținut la Direcția Cercetări Penale a IGP pentru audieri, sub acuzația de bancrută frauduloasă, fals și înșelăciune în dauna avutului particular.
-2001 – Haakon, Prințul Moștenitor al Norvegiei, se căsătorește cu Mette-Marit Tjessem Hoiby.
-2012 – Moare primul astronaut care a ajuns pe Lună (20 iulie 1969), Neil Armstrong (n. 5 august 1930).
Foto: Octavian Dobrișan
Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.