Azi despre ieri – 25 iunie 2016
Publicat de Cosmin Meca, 25 iunie 2016, 02:03 / actualizat: 31 ianuarie 2021, 19:02
Sâmbătă, 25 iunie
Zile trecute -176
Zile rămase -190
Soarele răsare – 05.33
Soarele apune – 21.04
Calendar ortodox – Odovania praznicului Pogorârii Sfântului Duh; Sf. Mare Mc. Fevronia; Sf. Mc. Orentie și frații săi; Sf. Mc. Livia
Calendar catolic – Sf. Wilhelm, abate
Sărbători naţionale
-1441 – Este consemnată prima menţiune a „Adunării ţării” în Moldova. În Ţara Românească va fi menţionată, pentru prima dată, în anul 1522.
-1659 – În cursul unui ospăţ, Mihnea al III-lea ucide 30 de mari boieri care se opuneau politicii sale antiotomane.
-1685 – Bătrânul Constantin Cantemir este numit, la vârsta de 73 de ani, domn al Moldovei.
-1795 – S-a înființat „Biroul de longitudini”, cu sediul la Paris, având drept scop de a sprijini progresul astronomiei și aplicațiile acesteia în navigație, geografie și geodezie.
-1867 – Lucien B. Smith, din oraşul Kent, statul american Ohio, a brevetat sârma ghimpată.
-1903 – Cercetătoarea franceză de origine polonă Marie Curie a prezentat teza ei de absolvire a Universităţii din Paris, anunţând descoperirea unui nou element chimic – radiumul.
-1903 – S-a născut George Orwell, scriitor britanic, comentator BBC, editorialist şi reporter, autorul a două faimoase romane-satiră în care desfiinţează sistemul comunist – „Ferma animalelor” (1945) şi „O mie nouă sute optzeci şi patru” (1949).
-1910 – A avut loc, la Paris, premiera baletului „Pasărea de foc” al compozitorului Igor Fiodorovici Stravinski.
-1923 – S-a înființat Clubul Rapid București (atunci CFR București).
-1963 – S-a născut George Michael, cântăreţ şi compozitor britanic de muzică pop, iniţiatorul trupei Wham.
-1955 – A fost înființată, la București, Biblioteca Centrală de Stat, azi Biblioteca Națională.
-1984 – Inaugurarea oficială a lucrărilor de construcție a Casei Republicii și a Bulevardului „Victoria Socialismului” din București.
-1998 – Instituirea Ordinului „Steaua României”, cu șase grade (Colan, Mare Cruce, Mare Ofițer, Comandor, Ofițer, Cavaler), cel mai înalt ordin național românesc, pentru a recompensa serviciile excepționale, civile și militare aduse statului și poporului român.
Foto: Octavian Dobrișan
Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.