Azi despre ieri – 25 octombrie 2016
Publicat de Cosmin Meca, 25 octombrie 2016, 02:03 / actualizat: 31 ianuarie 2021, 19:02
Marți, 25 octombrie
Zile trecute – 298
Zile rămase – 68
Soarele răsare – 07.44
Soarele apune – 18.15
Calendar ortodox – Sf. Mc. Marcian și Martirie, Valerie și Hrisaf; Sf. Tavita
Calendar catolic – Ss. Crisant și Daria, soți m.; Mina, ostaș m.
-1147 – O armată a cruciaților sub conducerea lui Conrad al III-lea al Germaniei a fost învinsă în bătălia de la Dorylaeum de către trupele Sultanului de Rum.
-1154 – Henric al II al Angliei devine rege al Angliei.
-1415 – Războiul de O Sută de Ani: Armata lui Henric al V-lea al Angliei a înfrânt armata franceză în Bătălia de la Azincourt.
-1501 – Magnați polonezi își impun controlul asupra regalității (privilegiile de la Mielnik).
-1529 – Regele Henric al VIII-lea al Angliei îl demite pe cardinalul Thomas Wolsey din funcția de cancelar, deoarece acesta refuzase să legitimizeze relația suveranului cu Anne Boleyn.
-1671 – Giovanni Domenico Cassini descoperă satelitul Iapetus, o lună a planetei Saturn.
-1722 – În catedrala din Reims, Ludovic al XV-lea, în vârstă de 12 ani, este uns rege al Franței. În 1721, Ludovic al XV-lea a fost logodit cu verișoara sa primară, infant Mariana Victoria a Spaniei.
-1767 – S-a născut Henri-Benjamin de Rebecque Constant, om politic, ziarist şi scriitor elveţian de limbă franceză, autor al întâiului roman autobiografic „Adolphe” (1818 – capodopera sa), intrând astfel în istoria literaturii ca făuritor al romanului modern de analiză psihologică (m. 1830).
-1854 – În timpul războiului Crimeii, în Bătălia de la Balaklava, are loc dezastruoasa șarjă a cavaleriei ușoare britanice.
-1917 – La Petrograd, bolșevicii au declanșat o insurecție și au lansat un asalt asupra palatului de iarnă, declanșând Revoluția din Octombrie.
-1921 – S-a născut, la Sinaia, Regele Mihai, fiu al principelui moştenitor Carol (viitorul rege Carol al II-lea) şi al prinţesei Elena.
-1927 – În urma scufundării vaporului de lux italian „Principessa Mafalda” în apropierea orașului Porto Seguro (Brazilia), 312 persoane își pierd viața.
-1935 – A avut loc, la Opera Română, premiera operei bufe „O noapte furtunoasă” de Paul Constantinescu (libretul după I.L. Caragiale), sub bagheta lui Ionel Perlea.
-1936 – Adolf Hitler și Benito Mussolini au creat Axa Roma-Berlin.
-1944 – În Al Doilea Război Mondial, armata română intră în orașul Carei, preluând controlul asupra întregului teritoriu pierdut în urma Dictatului de la Viena din 1940.
-1944 – Japonia lansează primul atac kamikaze în timpul Bătăliei din Golful Leyte.
-1965 – A fost înființat, la Mangalia, primul Muzeu al Marinei.
-1974 – A avut loc premiera piesei „Matca”, de Marin Sorescu.
-1999 – A avut loc primul transplant de cord, efectuat la Spitalul de Urgență Floreasca de o echipă de medici condusă de conf. dr. Șerban Brădișteanu.
-2001 – Microsoft a lansat Windows XP.
-2011- A încetat din viaţă regizorul Liviu Ciulei, a debutat ca actor în 1946 în „Visul unei nopţi de vară” şi ca regizor în 1957, punând în scenă „Omul care aduce ploaia” de Richard Nash. La experienţa de regizor, actor, scenograf şi scenarist s-a adăugat cea de director artistic, timp de zece ani, pentru Teatrul „Bulandra” din Bucureşti, dar şi pentru Teatrul „Tyrone Guthrie” din Minneapolis (n. 7 iulie 1923).
Foto: Dan Păsărin
Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.