Azi despre ieri – 26 ianuarie 2020
Publicat de Cosmin Meca, 26 ianuarie 2020, 02:03 / actualizat: 31 ianuarie 2021, 18:57
Duminică, 26 ianuarie
Zile trecute – 25
Zile rămase – 341
Soarele răsare – 07.41
Soarele apune – 17.16
Zodia – Vărsător
Calendar ortodox
Sf. Ier. Iosif cel Milostiv, episcopul Moldovei;
Sf. Cuv. Xenofont, Maria, Arcadie și Ioan
Calendar catolic
Duminica a 3-a de peste an; Ss. Timotei și Tit, ep.
Ziua Mondială a Vămilor. Se marchează din 1983 și se celebrează anual, la 26 ianuarie, sub auspiciile Organizației Mondiale a Vămilor (World Customs Organization – WCO), fondată în 1952.
Australia: Sărbătoare națională – Întemeierea primei colonii engleze în Australia – (1788)
India: Sărbătoare națională – Ziua Republicii
-1500 – Navigatorul spaniol Vicente Yáñez Pinzón a descoperit coasta Braziliei (această descoperire și-a revendicat-o însă Portugalia, în luna aprilie a aceluiași an).
-1699 – Prin Tratatul de pace de la Karlowitz (azi în Serbia), dintre Sfântul Imperiu Roman și Imperiul Otoman, Principatul Transilvaniei intră sub stăpânirea Curții de la Viena.
-1790 – Premiera, la Viena, a operei comice „Cosi Fan Tutte”, a compozitorului Wolfgang Amadeus Mozart.
-1865 – Demisia guvernului Mihail Kogălniceanu (26 ianuarie/7 februarie).
-1869 – S-a întemeiat Partidul Național Român din Banat și Ungaria, sub conducerea lui Alexandru Macioni (26 ianuarie/7 februarie).
-1905 – Se descoperă în Africa de Sud cel mai mare diamant din lume, Cullinan. În stare brută cântărea 3.025 carate.
-1918 – Demisia guvernului Ion I.C. Brătianu-Take Ionescu (26 ianuarie/8 februarie); noul guvern va fi condus de generalul Averescu.
-1918 – S-a născut Nicolae Ceauşescu, fost preşedinte al României în perioada 1965-1989. A instituit o dictatură bazată pe cultul personalităţii. Iniţial, a reuşit să atragă sprijinul ţărilor occidentale datorită cursului ideologic urmat, de relativă independenţă faţă de Uniunea Sovietică. A fost răsturnat de la putere în urma Revoluţiei din decembrie 1989 (m. 25 decembrie1989).
-1930 – Se pun bazele „Buletinului Federației”, singura publicație a Federației corpului didactic din România.
-1952 – România – Hotărârea Consiliului de Miniștri prin care se declanșează reforma monetară, la un raport de 1 leu nou = 20 lei vechi.
-1956 – Austriacul Toni Sailer face senzație la Cortina d’Ampezzo, Italia, unde se desfășoară Jocurile Olimpice de Iarnă, câștigând toate cele trei probe deschi alpin: slalom, slalom uriaș, coborârea în viteză.
-1957 – Premiera filmului „La Moara cu noroc”, ecranizare de Victor Iliu după nuvela lui Ioan Slavici, o reușită a cinematografiei românești.
-1965 – Hindi devine limba oficială în India.
-1976 – România devine membră a Grupului celor 77.
-1993 – Václav Havel a fost ales președinte al Cehiei.
-1994 – Este semnat, la Bruxelles, de către ministrul român de Externe, Teodor Meleșcanu, Documentul-cadru privind participarea României la Parteneriatul pentru pace, propus de NATO. Documentul permite participarea în comun la operațiuni de menținere a păcii și de rezolvare a situațiilor de criză, ca și la aplicații militare comune, să-și perfecționeze, prin cooperare pregatirea de luptă, să primească asistență pentru restructurarea organismelor militare.
-1995 – BBC lansează canalul său european de informații prin satelit, BBC WORLD, care va transmite non-stop știri în limba engleză. Un canal de divertisment BBC PRIME, va înlocui canalul BBC WORLD SERVICE TELEVISION.
-1996 – Senatul Statelor Unite ale Americii a aprobat tratatul „START-2” cu privire la reducerea și limitarea armamentelor strategice ofensive (documentul fusese semnat la Moscova, la 3 ianuarie 1993, de către președinții Boris Elțîn și George Bush).
-1999 – Întâlnire între Papa Ioan Paul al II-lea și președintele Bill Clinton. Suveranul pontif rămâne la Saint-Louis 48 de ore.
-2001 – Cutremurul de pământ cu magnitudinea de 6,9 grade pe scara Richter în nordul Indiei, s-a soldat cu peste 20 000 de victime.
-2009 – România şi Irakul au semnat acordul pentru menţinerea a 350 de militari români pe teritoriul irakian până la 31 iulie 2009.
Foto: Dan Păsărin
Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.