Azi despre ieri – 26 septembrie 2019
Publicat de Cosmin Meca, 26 septembrie 2019, 02:03 / actualizat: 31 ianuarie 2021, 18:57
Joi, 26 septembrie
Zile trecute – 268
Zile rămase – 97
Soarele răsare – 07.08
Soarele apune – 19.05
Zodia – Balanță
Calendar ortodox – Mutarea Sf. Ap. și Evanghelist Ioan;
Sf. Voievod Neagoe Basarab;
Dreptul Ghedeon
Calendar catolic – Ss. Cosma și Damian, m*; Ghedeon
Este sărbătorită Ziua Limbilor Europei. Manifestarea a debutat în anul 2001, an care a fost declarat de Consiliul Europei Anul european al limbilor vorbite. În Europa se vorbesc 23 de limbi oficiale, dar există şi peste 60 de comunităţi autohtone care vorbesc o limbă regională sau minoritară.
-1087 – La Westminster Abbey, William al II-lea este încoronat rege al Angliei, și va domni până în anul 1100.
-1580 – Sir Francis Drake se întoarce în Anglia după o călătorie în jurul lumii pe mare care a durat trei ani.
-1874 – Are loc, la București, prima competiție internațională din analele sportului românesc – un concurs de tir (tragere la semn).
-1912 – A izbucnit primul război balcanic între Alianţa Balcanică (Bulgaria, Serbia, Grecia, Muntenegru) şi Imperiul Otoman, încheiat prin victoria coaliţiei antiotomane la 17/30 mai 1913. România s-a declarat neutră.
-1945 – A murit, la New York, compozitorul, pianistul, muzicologul şi folcloristul Béla Viktor János Bartók; născut la Sânnicolau Mare, în Transilvania, Bartok a introdus în muzica sa teme şi intonaţii ale muzicii populare româneşti; este membru post-mortem din străinătate al Academiei Române (n. 25 martie 1881).
-1954 – Feribotul japonez „Toya Maru” s-a scufundat în timpul taifunului Marie în strâmtoarea Tsugaru, între insulele japoneze Hokkaido și Honshu. Peste 1.000 de oameni au murit.
-1960 – La Chicago, Illinois, a avut loc prima dezbatere televizată, înaintea alegerilor prezindențiale din SUA, între Richard Nixon și John F. Kennedy.
-1960 – Fidel Castro anunță sprijinul Cubei pentru URSS.
-1961 – Bob Dylan își face debutul.
-1969 – Formația The Beatles a lansat albumul de studio „Abbey Road”.
-1990 – Președintele egiptean Hosni Mubarak este confirmat de un referendum pentru un al patrulea mandat de șase ani. Va deține funcția de președinte al Egiptului până în 2011, când va demisiona în urma unor proteste de masă.
-1991 – Minerii revin în Piața Victoriei. Au loc negocieri cu ușile închise, între reprezentanții minerilor și cei ai conducerii țării. Se obține demisia Guvernului Roman, anunțată la orele 12,30, din balconul Palatului Victoria. Seara, minerii încearcă să patrundă în Televiziune. Au loc scene de violență și de vandalism.
-2000 – Comitetul Executiv al Comitetului Internaţional Olimpic (CIO) a decis, la propunerea Comisiei Medicale a acestui for, descalificarea gimnastei române Andreea Răducan de la Jocurile Olimpice desfăşurate la Sydney, retragându-i medalia de aur cucerită în concursul individual compus, sportiva fiind depistată pozitiv la un control antidoping.
-2002 – Timișoara a devenit primul oraș din România cu un sistem de iluminare stradală inteligentă: pe perioada nopții, când traficul scade foarte mult, are loc o reducere a nivelului de iluminare, fără a afecta însă siguranța circulației, astfel încât consumul de energie electrică se reduce cu până la 30 la sută.
-2002 – Feribotul senegalez supraîncărcat „Le Joola” s-a răsturnat în largul coastelor Gambiei; numărul estimat al morților a fost de peste 1.800 de persoane.
-2008 – S-a stins din viață Paul Newman (n. 26.01.1925), actor, regizor și producător american; a fost și antreprenor, filantrop și pilot de curse. Nominalizat de 9 ori la Oscar ca actor (și câștigător o dată) și o dată ca producător, pentru filmul „Rachel”.
Foto: Octavian Dobrișan
Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.