Azi despre ieri – 29 aprilie 2018
Publicat de Cosmin Meca, 29 aprilie 2018, 02:03 / actualizat: 31 ianuarie 2021, 19:00
Duminică, 29 aprilie
Zile trecute – 118
Zile rămase – 247
Soarele răsare – 6.09
Soarele apune – 20.18
Zodia – Taur
Calendar ortodox – Sf. 9 Mucenici din Cizic; Sf. Cuv. Memnon, făcătorul de minuni
Calendar catolic – Duminica a 5-a a Paștelui; Sf. Ecaterina din Siena, fc. înv., patroană a Europei
Ziua Veteranilor de Război. Guvernul a hotărât, prin HG nr. 1222/10 octombrie 2007, ca Ziua Veteranilor de Război să fie marcată anual la 29 aprilie, în semn de recunoaștere a meritelor acestora pentru apărarea independenței, suveranității, integrității teritoriale și a intereselor României. Titlul de „veteran de război” a fost recunoscut pentru prima dată în ziua de 29 aprilie a anului 1902. Prin Decretul din 1902, participanții la Războiul de Independență au fost declarați veterani, asigurându-li-se, pe lângă acest binemeritat și onorant statut, mijloace pentru un trai decent și înlesniri pe măsura curajului și a sacrificiilor probate pe câmpul de luptă.
La 29 aprilie este aniversată Ziua Internaţională a Dansului prin care se încurajează promovarea acestei forme universale de exprimare artistică, dincolo de frontierele etnice, politice sau culturale. Cu prilejul acestei zile, la nivel mondial sunt organizate evenimente culturale precum: cursuri, expoziții, materiale de prezentare pentru toate tipurile de dans, seri de dans, spectacole de stradă și spectacole speciale. Anual, cu această ocazie, o personalitate de rang mondial din lumea dansului este invitată să lanseze un mesaj special.
-1091 – Bătălia de la Levounion- Pecenegii sunt înfrânţi de împăratul bizantin Alexios I.
-1429 – Ioana d’Arc ajunge pentru a ajuta la Asediul Orléans-ului. Situația disperată a Orléans-ului, care avea o mare importanță strategică și morală pentru poporul francez, a fost salvată de apariția bruscă pe scena politică a țărancei Ioana d’Arc în fruntea trupelor franceze, care într-un timp scurt au ridicat asediul orașului.
-1483 – Insula Gran Canaria este cucerită de regatul Casiliei. Insula va juca un rol important în expansiunea maritimă a Spaniei.
-1624 – Cardinalul Richelieu devine ministru al regelui Ludovic al XIII-lea.
-1661 – Dinastia chinezească Ming ocupă Taiwanul.
-1672 – Ludovic al XIV-lea al Franţei invadează Ţările de Jos.
-1835 – În timpul muncilor agricole, pe un teren aflat la 1 km nord de Schifferstadt, în sud-vestul Germaniei, se descoperă un obiect conic, aşa-numita „pălărie de aur din Schifferstadt” (primul dintre cele patru asemenea obiecte care vor ieşi la lumină în timp: conul de aur din Avanton, vestul Franţei, conul de aur din Ezelsdorf-Buch, lângă Nurnberg, pălăria de aur din Berlin).
-1868 – S-a înfiinţat Filarmonica Română, care poartă numele lui George Enescu.
-1882 – „Elektromote” – precursorul troleibuzului – este testat de Ernst Werner von Siemens la Berlin.
-1945 – Lagărul de concentrare de la Dachau este eliberat de trupele americane.
-1945 – Căsătoria lui Adolf Hitler, cancelarul și mai apoi Führerul Germaniei,cu Eva Braun.
-1997 – A intrat în vigoare Convenţia cu privire la interzicerea elaborării, producerii, depozitării şi utilizării armamentului chimic şi lichidarea acestuia, semnată la Paris la 13 ianuarie 1993.
-2011 – Căsătoria Prinţului William, Duce de Cambridge, cu Kate Middleton.
Foto: Octavian Dobrișan
Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.