Ascultă Radio România Oltenia - Craiova Live

Azi despre ieri – 29 iunie 2018

Radio România Oltenia

Publicat de Cosmin Meca, 29 iunie 2018, 02:03 / actualizat: 31 ianuarie 2021, 19:00

Vineri, 29 iunie

Zile trecute – 179

 

 

 

 

 

Zile rămase -186

Soarele răsare – 05.34

 

 

 

 

Soarele apune – 21.04

Zodia – Rac  

 

 

 

 

 

Calendar ortodox – Sf. Ap. Petru şi Pavel (Dezlegare la pește)

 

 

 

Calendar catolic  – SS. PETRU ŞI PAUL, ap.; Emma

 

 

 

 

Ziua Internațională a Dunării. Manifestările dedicate acestei zile se desfășoară în toate cele 14 state dunărene, pentru a marca dorința acestor țări de a adopta măsuri și strategii comune pentru protejarea fluviului Dunărea, fie că este vorba despre fenomene extreme (secetă sau inundații), fie că este vorba despre poluări accidentale. Ziua Dunării înseamnă solidaritate între popoarele care împart acest bun comun, în ciuda diferențelor de culturi și istorii, având o dorință comună – responsabilitatea de a proteja această resursă prețioasă.

 

România – Ziua Lucrătorilor din Penitenciare se sărbătorește la 29 iunie, dată la care Biserica Ortodoxă îi prăznuiește pe Sfinții Apostoli Petru și Pavel, ocrotitorii sistemului. În cadrul acestor unități, se organizează „Ziua porților deschise”, precum și manifestări menite să omagieze foștii și actualii lucrători din acest sistem. Această zi constituie un bun prilej pentru promovarea tradițiilor organizaționale ale instituțiilor penitenciare, precum și pentru îmbunătățirea percepției opiniei publice cu privire la rolul lucrătorilor de penitenciar în societate.  

 

 

-49 Î.Hr. – Iulius Caesar l-a înfrânt pe adversarul său Pompei în lupta de la Farsalus, devenind, astfel, conducător suprem al Imperiului Roman.

-120 – O diplomă militară descoperită la Porolissum menţionează pentru prima dată un guvernator al Daciei Superior, Cn. Minucius Faustinus Sex. Iulius Severus.

-1400 – Începutul domniei lui Alexandru cel Bun în Moldova (până 1 ianuarie 1432); Alexandru cel Bun a consolidat statul pe plan extern și intern, a aplanat conflictul cu Patriarhia din Constantinopol, care a recunoscut Mitropolia de la Suceava (1401), a înființat episcopiile din Roman și Rădăuți și a clădit mânăstirile Moldovița și Bistrița.

-1521 – Este datată „Scrisoarea lui Neacşu din Câmpulung către Johannes (Hans) Benkner, judele Braşovului” fiind primul text care s-a păstrat în limba română, cu caractere slavone.

„Mudromu I plemenitomu, I cistitomu I bogom darovanomu jupan Hanăş Bengner ot Braşov mnogo zdravie ot Nécşu ot Dlăgopole”. (Preaînţeleptului şi cinstitului, şi de Dumnezeu dăruitului jupân Hanăş Bengner din Braşov multă sănătate din partea lui Neacşu din Câmpulung, n. n.).

I pak (şi iarăşi) dau ştire domnie tale za (=despre) lucrul turcilor, cum am auzit eu că împăratul au eşit den Sofiia, şi aimintrea nu e, şi se-au dus în sus pre Dunăre.  I pak să ştii domniia ta că au venit un om de la Nicopole de miie me-au spus că au văzut cu ochii lor că au trecut ciale corăbii ce ştii şi domniia ta pre Dunăre în sus.I pak să ştii că bagă den toate oraşele câte 50 de omin să fie de ajutor în corăbii.

I pak să ştii cumu se-au prins neşte meşter(i) den Ţarigrad cum vor treace ceale corăbii la locul cela strimtul ce ştii şi domniia ta. I pak spui domniie tale de lucrul lui Mahamet beg, cum am auzit de boiari ce sunt megiiaş(i) şi de generemiiu Negre, cum i-au dat împăratul sloboziie lui Mahamet beg, pe io-i va fi voia, pren Ţeara Rumânească, iară el să treacă. I pak să ştii domniia ta că are frică mare şi Băsărab de acel lotru de Mahamet beg, mai vârtos de domniile voastre. I pak spui domniietale ca mai marele miu, de ce am înţeles şi eu. Eu spui domniietale iară domniiata eşti înţelept şi aceste cuvinte să ţii domniiata la tine, să nu ştie umin mulţi, şi domniile vostre să vă păziţi cum ştiţi mai bine. I bog te veselit. Amin.” (Şi Dumnezeu să te bucure. Amin).

-1613 – Teatrul londonez „Globe” arde în timpul unei reprezentații cu piesa lui Shakespeare „Henry al VIII-lea”.

-1819 – Naşterea, la Bucureşti, a lui Nicolae Bălcescu (d. 29 noiembrie 1852, Palermo) , om politic, scriitor şi revoluţionar.

-1858 – S-a născut George Washington Goethals, proiectantul şi realizatorul Canalului Panama care separă America de Nord de cea de Sud.

-1866 – Parlamentul României adoptă prima constituție a țării, una dintre cele mai avansate a acelor timpuri.

-1900 – S-a născut Antoine de Saint Exupery, aviator şi scriitor francez, dispărut, în misiune de zbor, în 1944, autor al îndrăgitei poveşti „Micul prinţ”.

-1921 – Are loc premiera filmului „Ecaterina Teodoroiu”, prima încercare de evocare a războiului din 1916 – 1918, care aduce pe ecran lupta eroinei de la Jiu.

-1983 – Moare actorul scoţian de cinema David Niven, laureat cu Premiul Oscar în 1968.

-1995 – Navele spațiale „Atlantis” (SUA) și „Mir” (Rusia) s-au unit, formând astfel cel mai mare satelit artificial care a orbitat vreodată în jurul Pământului.

-1986 – Argentina câștigă Campionatul Mondial de Fotbal.

-2003 – A murit Katharine Hepburn (n. 12 mai 1907), una dintre cele mai mari actriţe de film din secolul trecut; de patru ori laureată Oscar.

 

 

 

 

 

 

 

Foto: Octavian Dobrișan

 

 

Azi despre ieri – 9 iunie
Azi despre ieri miercuri, 9 iunie 2021, 06:33

Azi despre ieri – 9 iunie

...

Azi despre ieri – 9 iunie
Azi despre ieri – 28 mai
Azi despre ieri vineri, 28 mai 2021, 06:04

Azi despre ieri – 28 mai

...

Azi despre ieri – 28 mai
Azi despre ieri – 21 mai
Azi despre ieri vineri, 21 mai 2021, 06:39

Azi despre ieri – 21 mai

...

Azi despre ieri – 21 mai
Azi desprei ieri – 20 mai
Azi despre ieri joi, 20 mai 2021, 06:06

Azi desprei ieri – 20 mai

...

Azi desprei ieri – 20 mai
Azi despre ieri marți, 18 mai 2021, 06:48

Azi despere ieri – 18 mai

...

Azi despere ieri – 18 mai
Azi despre ieri joi, 13 mai 2021, 06:42

Azi despre ieri – 13 mai

...

Azi despre ieri – 13 mai
Azi despre ieri miercuri, 12 mai 2021, 06:45

Azi despre ieri – 12 mai

...

Azi despre ieri – 12 mai
Azi despre ieri luni, 10 mai 2021, 06:02

Azi despre ieri – 10 mai

...

Azi despre ieri – 10 mai