Azi despre ieri – 3 august 2016
Publicat de Cosmin Meca, 3 august 2016, 02:03 / actualizat: 31 ianuarie 2021, 19:02
Miercuri, 3 august
Zile trecute – 215
Zile rămase – 151
Soarele răsare – 06.05
Soarele apune – 20.38
Calendar ortodox – Sf. Cuv. Isaachie, Dalmat și Faust; Sf. Mironosiță Salomeea
Calendar catolic – Sf. Martin, pustnic
Ziua Timișoarei (este data intrării armatei române în Timișoara în anul 1919)
-1492 – Cristofor Columb a început prima sa călătorie spre America din portul spaniol Palos de la Frontera. Expediția se va încheia la 15 martie 1493.
-1601 – Trupele lui Mihai Viteazul și cele ale lui Gheorghe Basta obțin în bătălia de la Guruslău victoria împotriva celor transilvănene conduse de Sigismund Bathory.
-1778 – S-a inaugurat Teatrul „Scala” din Milano.
-1783 – În Japonia, Muntele Asama erupe omorând 35.000 de oameni.
-1858 – Exploratorul britanic John Speke a descoperit Lacul Victoria. Situat în Africa de est în Tanzania, Uganda și Kenya, Lacul se află la o altitudine de 1.113 de metri deasupra nivelului mării și este cel mai mare lac de pe continentul african ca suprafață.
-1914 – România: Consiliul de Coroană din 3 august (stil nou) desfășurat la Castelul Peleș, la inițiativa regelui Carol I, dezbate problema intrării României în Primul Război Mondial. S-a votat cu o majoritate zdrobitoare în favoarea neutralității.
-1914 – Inaugurarea Canalului Panama. 79,6 km. lungime, 30 – 300 m. lățime și 14 metri adâncime.
-1929 – S-a creat „Regia autonomă a poștelor, telegrafelor și telefoanelor” (PTT), care a luat în exploatare și administrare serviciile publice de poștă, telegraf și telefon.
-1941 – Puternic bombardament sovietic asupra municipiului Constanța. Catedrala și alte clădiri din zona peninsulară sunt grav afectate.
-1958 – Polul Nord este atins, sub calota de gheață, de submarinul atomic american „Nautillus”.
-1963 – Formația „The Beatles” a apărut pentru ultima dată la Cavern Club din Liverpool, după ce susținuseră în acest local peste 300 de spectacole începând cu 1961.
-1975 – S-a încheiat vizita oficială, de două zile, efectuată în România de președintele american Gerald Ford.
-1977 – Se termină greva minerilor din Valea Jiului.
-2008 – A murit, la Moscova, Aleksandr Isaievici Soljenițîn (rusă Алекса́ндр Иса́евич Солжени́цын – n. 11.12.1918), scriitor și istoric rus, disident anticomunist („Arhipeleagul Gulag”, „Pavilionul canceroșilor”).
Foto: Octavian Dobrișan
Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.