Azi despre ieri – 3 decembrie 2017
Publicat de Cosmin Meca, 3 decembrie 2017, 02:03 / actualizat: 31 ianuarie 2021, 19:00
Duminică, 3 decembrie
Zile trecute – 336
Zile rămase – 29
Soarele răsare – 07.34
Soarele apune – 16.37
Zodia – Săgetător
Calendar ortodox – Sf. Cuv. Gheorghe de la Cernica și Căldărușani; Sf. Proroc Sofonie; (Dezlegare la pește)
Calendar catolic – DUMINICA 1 din Advent; Ss. Francisc Xavieriu, pr.; Sofonia, profet
Ziua Internațională a Persoanelor cu Dizabilități
-1596 – S-a născut Niccolo Amati, cel mai cunoscut membru al celebrei familii de lutieri Amati din Cremona; a fost maestrul lui Antonio Stradivari şi al lui Giuseppe Guarneri. A construit mai mult de 1 000 de instrumente din care au rămas circa 650 (m. 12 aprilie 1684).
-1800 – Lângă München, armatele franceze conduse de Jean Moreau au repurtat o victorie decisivă în fața unei coaliții austro-bavareze în bătălia de la Hohenlinden din cadrul Războiului celei de-a Doua Coaliții.
-1818 – Illinois a devenit cel de-al 21-lea stat al SUA.
-1861 – Alexandru Ioan Cuza anunță, cu prilejul deschiderii Camerelor, că „Înalta Poartă, precum și toate Puterile Garante” recunosc Unirea Principatelor.
-1901 – S-a înființat societatea „Tinerimea artistică” de către pictorii Ștefan Luchian, Nicolae Vermont, Constantin Artachino, Gheorghe Petrașcu ș.a.; gruparea milita pentru o artă realistă, pentru subiecte luate din viața țăranilor, a oamenilor de rând.
-1917 – Este inaugurat podul Quebec, la vest de orașul cu același nume. Proiectarea și construcția au durat două decenii.
-1920 – Geneva: Este semnat Protocolul privind constituirea Curții Permanente de Justiție Internațională cu sediul la Haga.
-1934 – A fost înființat Spitalul de Urgență, actualul Spital de Urgență Floreasca.
-1941 – Al Doilea Război Mondial: Stalin îi spune lui Władysław Eugeniusz Sikorski că anumiți ofițeri polonezi de pe teritoriul URSS lipsesc, probabil pentru că au evadat în Manciuria. Istoricii vor dovedi mai târziu că ofițerii fuseseră asasinați la ordinul liderului sovietic.
-1949 – Decret privind înființarea Camerei de Comerț Exterior a României.
-1967 – Într-un spital din Cape Town, chirurgul sud-african Christian Barnard a efectuat, cu succes, primul transplant de inimă din lume. Beneficiarul transplantului, Louis Washkansky, un bărbat de 53 de ani, va muri 18 zile mai târziu de pneumonie, din cauza sistemului imunitar slăbit.
-1973 – Nicolae Ceaușescu ajunge în Statele Unite pentru o vizită oficială. Va fi primit cu toate onorurile posibile. Ceaușescu își dorea obținerea clauzei națiunii celei mai favorizate, ce presupunea facilități vamale pentru produsele românești importate de SUA. Mai dorea, de asemenea, un credit de 500-600 milioane de dolari, pe termen lung, cu o dobândă de 2%. Creditul, a spus Ceaușescu la Washington, urma să fie folosit de România pentru achiziționarea unor tehnologii americane necesare industriei românești. Va părăsi SUA fără să obțină clauza și împrumutul.
-1976 – A avut loc o încercare de asasinat asupra lui Bob Marley. A fost împușcat de două ori însă a cântat în concert două zile mai târziu.
-1977 – Au fost inaugurate lucrările de construcție a sistemului hidroenergetic și de navigație Porțile de Fier II de la Drobeta-Turnu Severin.
-1987 – Adunarea Generală a ONU adoptă rezoluții inițiate de România privind reducerea bugetelor militare, reglementarea pașnică a diferendelor dintre state, dezvoltarea bunei vecinătăți.
-2008 – Bombele cu fragmentare au fost declarate oficial ilegale. Circa 100 de ţări s-au reunit pentru a semna un tratat ce interzice bombele cu fragmentare, devastatoare pentru civili.
Foto: Octavian Dobrișan
Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.