Azi despre ieri – 30 august 2017
Publicat de Cosmin Meca, 30 august 2017, 02:03 / actualizat: 31 ianuarie 2021, 19:01
Miercuri, 30 august
Zile trecute – 241
Zile rămase – 124
Soarele răsare – 06.36
Soarele apune – 19.55
Zodia – Fecioară
Calendar ortodox – Sf. Ierarhi Varlaaam, mitropolitul Moldovai, și Ioan de la Râșca și Secu, episcopul Romanului; Sf. Ierarhi Alexandru, Ioan și Pavel cel Nou, patriarhii Constantinopolului
Calendar catolic – Sf. Felix, m
Azerbaidjan – Sărbătoare națională – Proclamarea independenței – (1991)
-1265 – Prima mențiune documentară a Hunedoarei.
-1535 – S-a încheiat înălțarea Bisericii „Sf. Dumitru” din Suceava (începută la 10 august 1534), ctitorie a lui Petru Rareș, domn al Moldovei (1527-1538; 1541-1546).
-1698 – A apărut, la Iași, prima scriere filosofică românească: „Divanul sau gâlceava înțeleptului cu lumea sau giudețul sufletului cu trupul”, de Dimitrie Cantemir.
-1877 – Asaltul armatei române asupra redutei turcești Plevna III, în timpul războiului pentru independență.
-1881 – Inginerul francez Clement Ader (1841-1926) a patentat teatrofonul, primul sistem audio-stereo în Franța.
-1914 – Are loc primul spectacol al Companiei Marioara Voiculescu-Bulandra, cu piesa „Soțul ideal”, de Oscar Wilde.
-1918 – A fost asasinat șeful Direcției Politice de Stat a Rusiei bolșevice (CEKA), Urițki. În aceeași zi, la Moscova, a avut loc atentatul Faniei Kaplan asupra lui Lenin.
-1940 – A fost încheiat al doilea protocol al Dictatului de la Viena. România a fost nevoită să cedeze Ungariei, Nord-vestul Transilvaniei, cunoscut istoriografic sub numele de Transilvania de Nord.
-1944 – România a rupt, după lovitura de stat de la 23 august, relațiile diplomatice cu Ungaria horthystă.
-1948 – A fost creată „Direcția Generală a Securității Poporului” (Securitatea).
-1972 – S-a născut actrița americană de film Cameron Diaz.
-1974 – A fost realizat calculatorul pe bază de laser Coral.
-1974 – A fost inaugurat, la București, „Centrul demografic ONU-România”.
-1981 – Președintele Iranului, Mohammad Ali Rajai, și primul ministru, Mohammad Javad, au fost uciși într-un atac cu bombe efectuat asupra clădirii Guvernului.
-1984 – Primul zbor al navetei „Discovery”.
-1986 – Cutremur de pământ în Vrancea cu magnitudinea de 7,2, adâncimea de 140 km.
-1991 – Atletul american Mike Powell a reușit să depășească recordul mondial la săritura în lungime, record stabilit în 1968 de Bob Beamon.
-2005 – Uraganul Katrina a devastat sudul SUA.
Foto: Octavian Dobrișan
Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.