Azi despre ieri – 30 iunie 2018
Publicat de Cosmin Meca, 30 iunie 2018, 02:03 / actualizat: 31 ianuarie 2021, 19:00
Sâmbătă, 30 iunie
Zile trecute – 180
Zile rămase – 185
Soarele răsare – 05.35
Soarele apune – 21.04
Zodia – Rac
Calendar ortodox – Soborul celor 12 Apostoli; Sf. Ier. Ghelasie de la Râmeţ
Calendar catolic – Primii Sfinţi Martiri din Roma *
-1520 – A murit ultimul împărat al aztecilor, Montezuma al II-lea care fusese luat prizonier de către soldaţii spanioli. El a fost ucis cu pietre de către poporul său deoarece a evitat luptele cu cuceritorii hispanici.
-1660 – S-a născut William Oughtred, matematicianul britanic care a inventat rigla de calcul, singurul dispozitiv de calculat existent înaintea computerului.
-1825 – S-a născut Florimond Hervé (Florimond Ronger), compozitor francez care la vârsta de 60 de ani obţine consacrarea cu opereta „Mam’zelle Nitousche” (m. 4 noiembrie 1892).
-1848 – Ana Ipătescu conduce curajoasa acţiune populară de zădărnicire a complotului contrarevoluţionar din Bucureşti.
-1859 – Acrobatul francez Charles Blondin a traversat cascada Niagara, mergând pe o funie.
-1872 – S-a născut Louis Bleriot, pionier francez al aviaţiei care a traversat, pentru prima dată în lume, cu avionul, distanţa pe mare, dintre Anglia şi Franţa.
-1905 – Albert Einstein publică lucrarea „Asupra electrodinamicii corpurilor în mișcare”, cunoscută astăzi ca teoria relativității.
-1908 – Are loc fenomenul Tunguska în Siberia.
-1934 – A avut loc, în Germania, masacrul împotriva liderilor asociațiilor politice rivale lui Hitler („Noaptea cuțitelor lungi”).
-1936 – Se publică romanul „Pe aripile vântului” al scriitoarei americane Margaret Mitchell.
-1966 – S-a născut Mike Tyson, campion american şi mondial de box la categoria grea, cel mai rapid boxer de această categorie de la Cassius Clay încoace.
-1973 – A avut loc cea mai lungă eclipsă totală de Soare a secolului al XX-lea (7’03”).
-1997 – Hong Kong revine sub suveranitatea Chinei după 156 de ani de administraţie britanică.
-2002 – Finala Campionatului Mondial de Fotbal 2002 este câștigată de Brazilia printr-un 2-0 împotriva Germaniei.
-2005 – Spania legalizează căsătoria între persoane de același sex.
-2010 – Legile austerităţii, care vizează reducerea cu 25% a salariilor bugetarilor şi recalcularea unor categorii de pensii, au fost publicate în Monitorul Oficial, în variantele adoptate de Parlament.
-2015 – Pe 30 iunie a fost adăugată o secundă în plus în dispozitivele care măsoară timpul universal, pentru a compensa încetinirea vitezei de rotație a Terrei în jurul propriei axe.
Foto: Octavian Dobrișan
Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.