Azi despre ieri – 31 august 2017
Publicat de Cosmin Meca, 31 august 2017, 02:03 / actualizat: 31 ianuarie 2021, 19:01
Joi, 31 august
Zile trecute – 242
Zile rămase – 123
Soarele răsare – 06.37
Soarele apune – 19.54
Zodia – Fecioară
Calendar ortodox – Așezarea cinstitului brâu al Maicii Domnului în raclă
Calendar catolic – Ss. Raimund Nonnatus, clg.; Nicodim; Iosif din Arimateea
Ziua Limbii Române se sărbătorește în România la 31 august, la aceeași dată cu Limba Noastră, o sărbătoare similară celebrată în Republica Moldova din 1990. Propunerea legislativă a fost inițiată în 2011, fiind semnată de 166 de parlamentari aparținând tuturor partidelor parlamentare din România.
Polonia – Ziua Solidarității și Libertății
Kârgâzstan -Ziua națională. Aniversarea proclamării independenței
Malaezia -Ziua națională. Aniversarea proclamării independenței
Trinidad-Tobago – Ziua națională. Aniversarea proclamării independenței
-1056 – După o boală bruscă de câteva zile, împărăteasa bizantină Teodora moare fără copii, acest lucru ducând la sfârșitul dinastiei macedoniene.
-1422 – Henric al VI-lea a devenit rege al Angliei la vârsta de opt luni, după moartea tatălui său, Henric al V-lea. Afacerile guvernului vor fi conduse de un consiliu de regență până la majoratul monarhului.
-1867 – A murit poetul francez Charles Baudelaire, autorul volumului „Les Fleurs du Mal” („Florile răului”). A avut o influență puternică asupra viziunilor poetice ale autorilor de mai târziu (n. 9 aprilie 1821, Paris).
-1876 – La numai trei luni de la preluarea mandatului, sultanul otoman Murat al V-lea este succedat de fratele său, Abdul-Hamid al II-lea, pe motiv că ar fi fost bolnav mintal, însă adversarii săi ar fi putut folosi acest motiv pentru a opri punerea în aplicare a reformelor sale democratice.
-1888 – Este ucisă Mary Ann Nicholls, prima victimă a lui Jack Spintecătorul.
-1895 – Contele german Ferdinand von Zeppelin patentează „Zeppelinul” (balonul navigabil).
-1897 – Thomas Edison a obținut un patent pentru inventarea kinetoscopului, un strămoș al proiectorului cinematografic.
-1931 – Corneliu Zelea Codreanu a fost ales deputat.
-1939 – Germania nazistă montează un atac organizat de postul de radio Gleiwitz, creând o scuză pentru a ataca Polonia, în ziua următoare, astfel, începând Al Doilea Război Mondial în Europa.
-1949 – S-a născut actorul american Richard Tiffany Gere („Strada Hanovra”, „Ofițer și gentleman”, „Pretty Woman”, „Chicago”).
-1963 – Inaugurarea „telefonului roșu”, legătură telefonică directă dintre președinții american și sovietic.
-1980 – După două luni de grevă, guvernul polonez a fost de acord cu revendicările muncitorilor, recunoscând sindicatul independent „Solidaritatea”.
-1986 – În regiunea Vrancea s-a înregistrat un cutremur cu magnitudinea de 6,95 grade pe scara Richter.
-1997 – Diana, Prințesă de Wales, prietenul ei Dodi Fayed și șoferul Henri Paul mor într-un accident de mașină la Paris.
-2006 – Faimoasa pictură a lui Edvard Munch, „Țipătul”, versiune executată în tempera pe carton în 1910, furată la 22 august 2004 de la muzeul Munch, este recuperată de poliția norvegiană.
Foto: Octavian Dobrișan
Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.