Azi despre ieri – 31 ianuarie 2016
Publicat de Cosmin Meca, 31 ianuarie 2016, 00:03 / actualizat: 31 ianuarie 2021, 19:03
Duminică, 31 ianuarie
Zile trecute – 30
Zile rămase – 336
Soarele răsare – 07.36
Soarele apune – 17.23
Calendar ortodox – Sf. Mc. Doctori fără arginți Chir și Ioan; Sf. Mc. Trifena
Calendar catolic –Ss. Ioan Bosco, pr.; Marcela, văduvă
Ziua Mondială de Luptă împotriva Leprei (în ultima duminică a lunii ianuarie)
Nauru: Sărbatoare națională – Proclamarea independenței statului (1968)
Gândul zilei: „Destinul iubirii este acela de a fi întotdeauna prea puțină sau prea multă.” (Amelia Edith Huddleston Barr, 29.03.1831-03.10.1919, romancier britanic)
-106 – Se termină reconstrucția podului peste Dunăre (cu o lungime de 1135 m) la Drobeta, de către Apolodor din Damasc.
-1834 – Se deschide, la București, Școala de muzică vocală, de declamație și literatură a „Societății Filarmonice”.
-1844 – Emanciparea țiganilor aparținând așezămintelor bisericești și mănăstirilor de către Mihail Sturdza, domnul Moldovei (1834-1849). La 14 ianuarie 1844, au fost eliberați și țiganii robi ai statului.
-1891 – În Portugalia a avut loc prima revoluție republicană.
-1901 – A avut loc premiera absolută a capodoperei cehoviene „Trei surori”, la Teatrul de Artă din Moscova (regia: K. S. Stanislavski).
-1920 – Inaugurarea „Universității din Cluj”, deschisă de Consiliul Dirigent al Ardealului în prezența Regelui Ferdinand I.
-1929 – Uniunea Sovietică îl exilează pe Leon Troțki.
-1942 – Al Doilea Război Mondial: Japonezii au ocupat Peninsula Malacca.
-1944 – Al Doilea Război Mondial: Debarcarea forțelor aliate în Arhipelagul Marshall.
-1950 – Președintele american Harry S. Truman anunță un program pentru dezvoltarea bombei cu hidrogen.
-1958 – Prima lansare, reușită, în Cosmos a unui satelit construit de SUA – „Explorer 1”.
-1964 – Guvernele român și suedez hotărăsc să ridice legațiile lor de la Stockholm și București la rangul de ambasade.
-1967 – România și Republica Federală Germania au stabilit relații diplomatice la nivel de ambasadă.
-1990 – A fost deschis, la Moscova, primul restaurant McDonalds.
-2001 – Pronunțarea verdictului în procesul privind atentatul de la Lockerbie, din 1988, în urma căruia cetățeanul libian Abdel Basset Ali al-Megrahi a fost condamnat la închisoare pe viață, iar cel de-al doilea suspect, Al Amine Khalifa Fhimah, a fost achitat de către instanța scoțiană.
-2010 – „Avatar” devine primul film cu încasări de peste 2 miliarde de dolari la nivel mondial.
Foto: Octavian Dobrișan
Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.