Azi despre ieri – 31 octombrie 2018
Publicat de Cosmin Meca, 31 octombrie 2018, 02:03 / actualizat: 31 ianuarie 2021, 18:59
Miercuri, 31 octombrie
Zile trecute – 303
Zile rămase – 62
Soarele răsare – 06.51
Soarele apune – 17.07
Zodia – Scorpion
Calendar ortodox – Sf. Ap. Apelie, Stahie, Amplie, Urban, Aristobul și Narcis; Sf. Mc. Epimah
Calendar catolic – Sf. Alfons de Rodriguez, clg.
Această zi a fost declarată Ziua Internațională a Mării Negre la 31 octombrie 1996, când cele șase țări riverane – Bulgaria, Georgia, România, Rusia, Turcia și Ucraina – au semnat Planul Strategic de Acțiune pentru Marea Neagră, un document ce conține cel mai complet set de strategii și măsuri pentru salvarea și reabilitarea zonei. Evenimentul este marcat printr-o serie de activități cultural-educative, expoziții de fotografii, concursuri, târguri, jocuri distractive, prin care se urmărește conștientizarea în vederea adoptării unui comportament pozitiv și responsabil față de mediul marin și costier, fiind însă, în același timp, și un prilej de bucurie.
Ziua Reformei (calendarul luteran) Ziua Reformei este o sărbătoare religioasă a zilei de 31 octombrie în amintirea Reformei, sărbătoare ținută în mod particular de lutherani și de câteva comunități de Biserici Reformate.
Halloween. Halloween este o sărbătoare de origine celtică, preluată astăzi de multe popoare din lumea occidentală, ea răspândindu-se în secolul al XIX-lea prin intermediul imigranților irlandezi din Statele Unite ale Americii. Este sărbătorită în noaptea de 31 octombrie, deși în unele țări data sărbătorii este diferită – de exemplu, în Suedia este sărbătorită în prima sâmbătă din noiembrie.
-475 – Romulus Augustus este proclamat împărat al Romei.
-802 – Nicefor I Genikos este ales împărat al Bizantului.
-1517 – Profesorul Martin Luther lipește pe ușa bisericii din Wittenberg cele 95 de teze, care invitau la o dispută academică pe tema indulgențelor. Data este considerată drept început al Reformei, sărbătorită de protestanți ca Ziua Reformei.
-1755 – Giacomo Casanova reușește să fugă din Palatul Dogilor din Veneția unde a fost închis pentru „insulte la adresa sfintei religii”. Giacomo Girolamo Casanova de Seingalt (2 aprilie 1725-4 iunie 1798) a fost un aventurier amoros italian, originar din Veneția, devenit celebru prin peripețiile sale galante, evocate în „Memoires” („Povestea vieții mele”) scrise între anii 1791 și 1798, care cuprind existența sa aventuroasă și experientele sale, convingerile sale, care se remarcă printr-o bună cunoaștere și descriere a moravurilor epocii.
-1811- Primul vapor cu aburi care a navigat pe fluviul Mississippi a juns la New Orleans.
-1864 – Nevada a devenit cel de al 36-lea stat al Statelor Unite ale Americii.
-1881 – S-a născut Eugen Lovinescu, critic şi istoric literar, teoretician al literaturii şi sociolog al culturii, memorialist, dramaturg, romancier şi nuvelist român, cel mai de seamă critic după Titu Maiorescu: „Istoria literaturii române contemporane”, „De peste prag”, „Lulu”, „Nuvele florentine”, „T. Maiorescu şi contemporanii lui” (d. 16 iulie 1943).
-1891- S-a deschis în California, SUA, Universitatea Stanford.
-1892 – Arthur Conan Doyle publică volumul de povestiri „Aventurile lui Sherlock Holmes”.
-1920 – Legea privind înființarea școlilor românești de studii superioare la Paris și Roma.
-1922 – Benito Mussolini devine, la 39 de ani, cel mai tânăr premier din istoria Italiei.
-1952 – Operațiunea Ivy – Explozia primei bombe cu hidrogen a Statelor Unite.
-1956 – Contraamiralul american G.J.Dufek a devenit primul om care a reușit să aterizeze cu un avion la Polul Sud.
-1968 – Președintele american Lyndon B. Johnson ordonă încetarea bombardamentelor în nordul Vietnamului.
-1971- La spitalul Atkinson Morley din Wimbledon, Londra, s-a făcut, pentru prima dată în lume, o tomografie computerizată a creierului.
-1984 – Indira Gandhi, prim-ministru a Indiei, este asasinată de doi membri din garda sa de corp. Pe când aceasta se îndrepta spre locul unde trebuia să dea un interviu actorului englez Peter Ustinov care filma un documentar pentru televiziunea irlandeză, ea a trecut pe o poartă păzită de Satwant și Beant, fanatici adepţi ai cultului sikh, când s-a aplecat să-i salute în tradiționalul stil indian, ei au deschis focul cu pistoale semiautomate. A murit în drum spre spital, în mașina sa oficială dar a fost declarată moartă câteva ore mai târziu.
-1991 – Primele alegeri libere pentru președinție în Zambia.
-1993 – A încetat din viaţă regizorul italian Federico Fellini: „Casanova”, „La Dolce Vita”, „Ginger şi Fred” (n. 20 ianuarie 1920).
-1998 – Începe criza dezarmării din Irak: Irak anunță că nu mai cooperează cu inspectorii ONU.
-2003 – Este descoperită Planeta pitica Eris.
-2008 – John Daly, producătorul filmului „Terminator”, recompensat cu premiul Oscar pentru lungmetrajele „Plutonul” (1987) şi „Ultimul Împărat” (1988), a decedat. Daly a produs numeroase lungmetraje de succes şi a câştigat 13 premii Oscar, la categoria „cel mai bun film”, din 21 de nominalizări, precum şi numeroase premii Globul de Aur. (n. iulie 1937).
Foto: Octavian Dobrișan
Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.