Azi despre ieri – 4 decembrie 2016
Publicat de Cosmin Meca, 4 decembrie 2016, 02:03 / actualizat: 31 ianuarie 2021, 19:02
Duminică, 4 decembrie
Zile trecute – 338
Zile rămase – 28
Soarele răsare – 07.35
Soarele apune – 16.37
Calendar ortodox – Sf. Mare Mc. Varvara; Sf. Cuv. Ioan Damaschin (Dezlegare la pește)
Calendar catolic – Ss. Ioan Damaschin, pr. înv.*; Varvara, fc. m.
-1131 – A încetat din viaţă poetul persan Omar Khayyam, cunoscut mai ales pentru catrenele sale: „Rubayyatele lui Omar Khayyam”; a fost şi un matematician şi astronom celebru care a contribuit la reforma calendarului musulman (n. 18 mai 1048).
-1639 – Astronomul englez Jeremiah Horrocks a efectuat prima observație a tranzitului lui Venus.
-1642 – A încetat din viaţă cardinalul Armand-Jean du Plessis de Richelieu, om politic ce a consolidat poziţia statului francez în Europa şi a sprijinit întemeierea Academiei Franceze (1635) (n. 9 septembrie 1585).
-1676 – O armată suedeză a respins o invazie norvegiano-daneză condusă de regele Christian al V-lea al Danemarcei în bătălia de la Lund.
-1691 – Prin Diploma Leopoldină din 169 împăratul Leopold I recunoaște sistemul politic al Principatului Transilvaniei, iar el însuși devine mai întâi tutore al lui Mihai Apafi al II-lea, apoi, la majoratul acestuia și renunțarea la domnie în 1697, șef al statului, ca principe al Transilvaniei.
-1816 – James Monroe devine cel de-al cincilea președinte al SUA.
-1855 – A fost inaugurată „Școala de mică chirurgie” la Spitalul Mihai Vodă din București.
-1864: Domnitorul Alexandru Ioan Cuza (1859-1866) a promulgat Codul Penal, alcătuit după modelul Codului Penal francez și al Codului Penal prusac, având la bază și unele legi penale autohtone.
-1875 – S-a născut Rainer Maria Rilke, important poet al liricii moderne, prozator, traducător; cele şase volume de corespondenţă cu personalităţile culturale ale vremii aduc mărturii importante asupra vieţii literare contemporane lui („Cartea orelor”, „Sonete către Orfeu”) (m. 29 decembrie 1926).
-1888 – A apărut la București „Fântâna Blanduziei”, foaie literară, politică și săptămânală sub direcția lui Mihai Eminescu. Motto-ul revistei este versul eminescian „Unde vei găsi cuvântul ce exprimă adevărul”.
-1922 – S-a născut actorul de teatru şi film Gérard Philipe. A excelat în interpretarea unor personaje romantice (din filmografie: „Mănăstirea din Parma”, „Fanfan la Tulipe”, „Roşu şi negru”) (m. 25 noiembrie 1959)
-1940 – Este semnat, la Berlin, „Protocolul asupra colaborării româno-germane la realizarea unui plan de 10 ani pentru refacerea economiei românești”, unul din principalele instrumente pentru pătrunderea capitalurilor germane în industria românească. România devenea un important furnizor de materii prime și cel mai mare furnizor de produse agricole al celui de-al treilea Reich.
-1945 – Senatul american și-a dat acordul asupra participării SUA la Consiliul Națiunilor Unite.
-1948 – Vaporul chinez cu aburi „Kiangya” a explodat și s-a scufundat în gura de vărsare a râului Huangpu după ce s-a lovit de o mină lăsată în urmă de către marina imperială japoneză în timpul celui de-al Doilea Război Mondial. Numărul morților este necunoscut, cu toate acestea, se crede că între 2750 și 3920 au murit, 700-1000 supraviețuitori fiind preluați de către alte nave.
-1959 – Ca parte a programului Mercury, NASA trimite în spațiu misiunea „Little Joe 2” care transportă maimuța Sam (Macaca mulatta) pentru a testa funcționalitatea sistemelor și efectele adverse ale spațiului asupra oamenilor. Zborul a durat 11 minute și 6 secunde.
-1987 – A încetat din viaţă filosoful şi eseistul Constantin Noica, mentor spiritual al unei pleiade de intelectuali români: Andrei Pleşu, Gabriel Liiceanu, Sorin Vieru; membru titular post-mortem al Academiei Române („Sentimentul românesc al fiinţei”, „Eminescu sau gânduri despre omul deplin în cultura română”) (n. 12/25 iulie 1909).
-1991 – Corespondentul Associated Press, Terry Anderson, a fost eliberat după ce fusese ținut ostatic în Liban vreme de șapte ani.
-1992 – Sub egida ONU, președintele SUA George Bush a ordonat înființarea Unified Task Force cu scopul de a acorda ajutor umanitar și de a restaura ordinea în Somalia
-1996 – A fost inaugurată filiala din România a companiei Microsoft.
Foto: Daniela Dobrișan
Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.