Azi despre ieri – 8 iunie 2017
Publicat de Cosmin Meca, 8 iunie 2017, 02:03 / actualizat: 31 ianuarie 2021, 19:01
Joi, 8 iunie
Zile trecute – 158
Zile rămase – 207
Soarele răsare – 05.32
Soarele apune – 20.58
Zodia – Gemeni
Calendar ortodox – Sf. Mc. Nicandru şi Marcian; Aducerea moaştelor Sf. Mc. Teodor Stratilat
Calendar catolic – Sf. Medard, ep.
– 632 – Potrivit teologilor musulmani, în această zi a murit profetul Mahomed, fondatorul islamismului, în oraşul sfânt Mecca, după ce a realizat unirea celei mai mari părţi a arabilor.
-1288 – Întâlnim cea mai veche menţiune a Adunării obşteşti nobiliare din Transilvania, la care participau nobilii din cele şapte comitate şi clerul superior.
-1727 – S-a născut John Smeaton, arhitect şi constructor britanic, descoperitorul metodei de preparare a cimentului utilizat în lucrări submarine.
-1838 – A fost deschisă, la Şcoala de la Sf. Sava din Bucureşti, prima bibliotecă publică de pe teritoriul Ţării Româneşti.
-1862 – Prim-ministrul României, Barbu Catargiu, este împuşcat sub clopotniţa Mitropoliei, după ce ieşise din Adunarea Naţională.
-1869 – S-a născut Frank Loyd Wright, arhitect american, inventator al conceptului de blocuri zgârie-nori.
-1897 – Cinematograful „Lumière” a prezentat primele trei subiecte de actualități românești, filmate la 10 mai 1897, de către operatorul Paul Menu, din inițiativa ziarului L’Independance Roumaine.
-1912 – Moartea, în Germania, la Berlin, a scriitorului român Ion Luca Caragiale (n. 01 februarie 1852).
-1930 – Parlamentul îl proclamă pe prinţul Carol de Hohenzollern-Sigmaringen ca rege al României sub numele de Carol a II-lea, fostul rege Mihai primind titlul de „mare voievod de Alba Iulia”.
-1922 – La Belgrad are loc nunta principelui Alexandru al Iugoslaviei cu principesa Maria de România.
-1922 – Desfăşurarea primului meci, oficial, al reprezentativei de fotbal a României, la Belgrad, cu Iugoslavia, pierdut cu 1 la 2.
-1928 – A avut loc primul zbor S.U.A. – Australia, cu aterizare la Brisbane.
-1940 – S-a născut Nancy Sinatra, cântăreaţă americană, cea mai mare dintre fiicele lui Frank Sinatra.
-1995 – A fost lansată naveta „Discovery” într-o misiune marcând al 100-lea zbor spaţial american cu personal uman la bord.
-2007 – A încetat din viaţă actorul român de teatru şi film Adrian Pintea (n. 9.10.1954).
Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.