Azi despre ieri – 9 septembrie 2016
Publicat de Cosmin Meca, 9 septembrie 2016, 02:03 / actualizat: 31 ianuarie 2021, 19:02
Vineri, 9 septembrie
Zile trecute – 252
Zile rămase – 114
Soarele răsare – 06.48
Soarele apune – 19.37
Calendar ortodox – Sf. și Drepții dumnezeiești Părinți Ioachim și Ana; Sf. Cuv. Onufrie de la Vorona și Chiriac de la Tazlău; Sfinții Părinți de la Sinodul al III-lea Ecumenic
Calendar catolic – Sf. Petru Claver, pr*
Ziua Mondială a Frumuseții – Se marchează la inițiativa Comitetului Internațional al Esteticii și Cosmeticii (SIDESKO)
-1543 – Maria Stuart, în vârstă de nouă luni, este încoronată oficial „Regină a Scoției” în orașul scoțian Stirling.
-1804 – Incendiu violent în București; Curtea Domnească și o bună parte a orașului sunt distruse.
-1828 – S-a născut scriitorul rus Lev Nikolaevici Tolstoi, important romancier al literaturii universale („Anna Karenina”, „Război şi pace”) (m. 20 noiembrie 1910).
-1861 – S-a născut actriţa Agatha Bârsescu; a fost prima actriţă româncă prezentă pe scenele teatrelor din Viena, apoi şi din America (roluri în piesele: „Medeea”, „Antigona” de Sofocle, „Maria Stuart” de Schiller) (m. 22 noiembrie 1939).
-1896 – A încetat din viaţă Matei Millo, actor şi cântăreţ, autor de texte dramatice, unul dintre pionierii teatrului românesc („Baba Hârca”, piesă reprezentată pentru prima dată la Iaşi, la 27 ianuarie 1849, în care a jucat rolul principal) (n. 24/25 noiembrie 1814).
-1911 – A fost efectuată prima cursă poștală cu avionul în Europa.
-1912 – A fost dezvelit bustul generalului dr. Carol Davila, lucrare a lui Constantin Brâncuși, și primul monument al lui Brâncuși la București.
-1918 – Constituirea, din inițiativa lui C. I. Parhon, a Societății de neurologie, psihiatrie și psihologie din Iași (din 1921 și de endocrinologie).
-1940 – Asasinatele hortyste din comuna Treznea, judetul Salaj. Au fost uciși sau răniți 263 de români; drama populației românești din Transilvania de Nord-Est a continuat și în celelalte zile, în perioada 1 septembrie 1940-1 septembrie 1942, fiind asasinați 991 de români (în comuna Ip au fost asasinați, în noaptea de 13-14 septembrie, 156 de români).
-1956 – Elvis Presley apare pentru prima dată în emisiunea „The Ed Sullivan Show”. Elvis a interpretat piesele „Don’t Be Cruel” și „Hound Dog”.
-1976 – A încetat din viaţă Mao Zedong, preşedinte al Chinei în perioada 1949-1959. În 1966 a iniţiat aşa zisa „revoluţie culturală”, o direcţie politică dură (maoism), caracterizată prin voluntarism şi cultul personalităţii (n. 26 decembrie 1893)
-1989 – Între 9 septembrie și 17 noiembrie 1989, s-a desfășurat primul și cel mai rapid înconjur al lumii cu automobilul. A fost efectuat de Mohammed Salahuddin Choudhury și de soția sa Neena, din India, în 69 de zile, 19 ore și 15 minute, având ca punct de plecare și sosire orașul Delhi, India.
-1997 – Kim Jong Il, fiu și moștenitorul desemnat al fostului lider nord-coreean, Kim Ir Sen, a fost numit oficial președinte al RPD Coreene, după 3 ani de doliu păstrat în memoria tatălui său.
-2002 – Canalul de televiziune Al-Jazeera a difuzat o banda sonoră în care Osama bin Laden revendica, pentru prima dată explicit, atentatele de la 11 septembrie 2001 din SUA.
Foto: Octavian Dobrișan
Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.