Azi, ședință la CE Oltenia
Publicat de Liviu Goga, 27 aprilie 2016, 08:32
Liderii sindicali din Comisia de negociere cu administrația CE Oltenia au fost convocați astăzi, 27 aprilie, la sediul companie, unde vor fi informați despre planul de redresare al companiei, pe patru ani, care prevede 2000 de disponibilizări în 2016. Liderii de sindicat care fac parte din comisia de negociere au evitat să dea vreun punt de vedere legat de această ședință, explicând faptul că a fost o convocare neoficială a administrație CE Oltenia. Pentru că ședința este una de informare și nu de negociere, discuțiile nu se vor finaliza prin semnarea vreunui act adițional la Contractul Colectiv de Muncă (CCM). Abia după această ședință informativă va urma, probabil, și o rundă de negocieri prin care sindicatele și administrația vor conveni asupra plăților compensatorii cu care vor pleca acasă disponibilizații dar și alte puncte privind protecția socială a acestora.