Ban Ki-moon la Bruxelles
Publicat de Liviu Goga, 26 mai 2015, 13:50
Secretarul general al Naţiunilor Unite, Ban Ki-moon se va afla începând de azi la Bruxelles unde se va întâlni, între alţii, cu preşedintele Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker, cu cel al Parlamentului, Martin Schulz, şi al Consiliului European, Donald Tusk. Ban Ki-moon va participa în această seară la reuniunea miniştrilor europeni ai Dezvoltării. Vizita sa intervine în cadrul Anului european pentru dezvoltare, prin care Uniunea Europeană şi-a propus să se implice pe plan mondial la eradicarea sărăciei. Una dintre temele principale de discuţie este şi criza refugiaţilor din Mediterana. Ban Ki-moon va sosi la reuniune cu mesajul că prioritatea o reprezintă acordarea de asistenţă umanitară acestor imigranţi.