Bani pentru profesori
Publicat de Puiu Vulea, 17 aprilie 2022, 18:46
Profesorii vor primi, în următoarele trei luni, prima tranșă din sumele pe care instanțele de judecată au stabilit că statul trebuie să le plătească pentru perioada 2017 – 2021. Guvernul a aprobat recent ordonanța de urgență care prevede plata eșalonată a acestor diferențe salariale în cinci ani. Cei mai mulți bani îi vor primi în ultimul an al acestei perioade.
Cadrele didactice vor primi în primul an, cinci procente din valoarea drepturilor salariale, iar în al doilea an calendaristic, 10%. 25% se vor plăti în al treilea și al patrulea an, iar la finalul perioadei, restul de 35% din drepturile salariale care li se cuvin pentru perioada 2017 – 2021. Sumele vor fi actualizate cu indicele de inflație publicat în luna când se face plata față de luna pentru care se calculează, pe baza datelor comunicate de Institutul Național de Statistică, și se vor asigura de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Educației. Măsura se aplică inclusiv personalului didactic auxiliar încadrat la bibliotecile centrale universitare. Plata diferențelor salariale se va face anual, într-o singură tranșă, până la data de 30 iunie. În acest an, plata se face în termen de 90 de zile de la data intrării în vigoare a ordonanței de urgență.