Bechet: Restricții de apă, din cauza consumului mare
Publicat de Lica Simona, 18 iunie 2024, 16:09
Din cauză că a crescut mult consumul de apă al utilizatorilor din orașul Bechet, Compania de Apă Oltenia anunță că ”este nevoită să restricționeaze, începând cu data de 19.06.2024, furnizarea apei potabile către populație, astfel încât să poată asigura necesarul pentru uz casnic”.
Astfel, pe parcursul lunilor de vară, programul de furnizare a apei potabile va fi în intervalele orare 06.00 – 12.00 și 18.00 – 24.00.
”Facem apel la toți utilizatorii să folosească apa doar pentru consum casnic, nu pentru udarea culturilor agricole, a gazonului, umplerea bazinelor și a diverselor recipiente, folosite în alte scopuri decât cele prevăzute în contract, deoarece orice consum peste medie este resimțit de toți consumatorii branșați la rețeaua respectivă!” – se mai arată în comunicatul Companiei de Apă Oltenia.