Bilanț Covid
Publicat de Puiu Vulea, 17 octombrie 2020, 14:18
În urma testelor efectuate la nivel național, față de ultima raportare, au fost înregistrate 3.952 cazuri noi de persoane infectate cu SARS – CoV – 2 (COVID – 19), acestea fiind cazuri care nu au mai avut anterior un test pozitiv, informează Grupul de Comunicare Strategică.
În intervalul 16.10.2020, ora 10:00 – 17.10.2020, ora 10:00 au fost raportate 63 de decese (37 bărbați și 26 femei), ale unor pacienți infectați cu noul coronavirus, internați în spitalele din Alba, Argeș, Bacău, Bihor, Bistrița-Năsăud, Caraș-Severin, Constanța, Covasna, Dâmbovița, Dolj, Gorj, Iași, Maramureș, Olt, Prahova, Sălaj, Sibiu, Suceava, Timiș, Tulcea, Vaslui, Ilfov și Municipiul București.
Dintre acestea, un deces a fost înregistrat la categoria de vârstă 30-39 de ani, trei decese la categoria de vârstă 40-49 de ani, opt decese la categoria de vârstă 50-59 de ani, 14 decese la categoria de vârstă 60-69 ani, 21 decese la categoria de vârstă 70-79 ani și 16 decese la categoria de peste 80 de ani.
Toate decesele înregistrate sunt ale unor pacienți care au prezentat comorbidități.
Până astăzi, 17 octombrie, pe teritoriul României, au fost confirmate 176.468 de cazuri de persoane infectate cu noul coronavirus (COVID – 19), iar 129.556 de pacienți au fost declarați vindecați.