Bilanț Covid – 8 octombrie
Publicat de Puiu Vulea, 8 octombrie 2021, 13:56
Grupul de Comunicare Strategică informează că, în intervalul 07.10.2021, ora 10:00 – 08.10.2021, ora 10:00 au fost raportate de către INSP 385 de decese (184 bărbați și 201 femei), dintre care 28 de decese anterioare intervalului de referință, ale unor pacienți infectați cu noul coronavirus, internați în spitalele din Alba, Arad, Argeș, Bacău, Bihor, Bistrița-Năsăud, Botoșani, Brăila, Brașov, Buzău, Caraș-Severin, Călărași, Cluj, Constanța, Covasna, Dâmbovița, Dolj, Galați, Giurgiu, Gorj, Harghita, Iași, Ilfov, Maramureș, Mehedinți, Mureș, Neamț, Olt, Prahova, Satu Mare, Sălaj, Sibiu, Suceava, Teleorman, Timiș, Tulcea, Vaslui, Vâlcea, Vrancea și Municipiul București.
Dintre cele 385 de decese, unul a fost înregistrat la categoria de vârstă 30-39 ani, 18 la categoria de vârstă 40-49 ani, 37 la categoria de vârstă 50-59 ani, 105 la categoria de vârstă 60-69 ani, 120 la categoria de vârstă 70-79 ani și 104 la categoria de vârstă peste 80 ani.
364 dintre decesele înregistrate sunt ale unor pacienți care au prezentat comorbidități, 17 pacienți decedați nu au înregistrat comorbidități, iar pentru 4 pacienți decedați nu au fost raportate comorbidități până în prezent.
Din totalul de 385 de pacienți decedați, 352 erau nevaccinați și 33 vaccinați. Pacienții decedați vaccinați aveau vârste cuprinse între 38 și 86 de ani. Dintre pacienții decedați vaccinați, 32 prezentau comorbidități și unul nu prezenta comorbidități.
Până astăzi, 8 octombrie, pe teritoriul României au fost înregistrate 1.332.221 de cazuri de infectare cu noul coronavirus (COVID – 19), dintre care 3.407 sunt ale unor pacienți reinfectați, testați pozitiv la o perioadă mai mare de 180 de zile după prima infectare, 1.164.547 de pacienți au fost declarați vindecați, iar 38.927 de persoane diagnosticate cu infecție cu SARS – CoV – 2 au decedat.