Bilanț, la o săptămână de la tragedia de la Crevedia
Publicat de Lica Simona, 2 septembrie 2023, 08:12
Astăzi, se împlineşte o săptămână de la exploziile şi incendiul de la Crevedia, care au marcat toată ţara. Trei răniţi sunt, în continuare, în stare critică. Doi dintre ei se află la Bucureşti şi unul este la Milano, după cum a anunţat Ministerul Sănătăţii. 58 de pacienţi au fost internaţi, iniţial; 3 şi-au pierdut viaţa, 24 au fost externaţi, 19 sunt internaţi în Bucureşti şi 12 au fost transferaţi în străinătate. Între timp, la zile zile de la tragedie, localnicii de lângă staţia GPL s-au întors, ieri, la casele lor. Unii nu au mai găsit decât grămezi de moloz. Opt dintre ei vor ajunge la audieri, pentru a da detalii despre activităţile, care se desfăşurau în curtea staţiei, care a explodat. Parchetul General continuă ancheta, însă, până acum, patronii, care deţin punctul de lucru de la Crevedia, nu au fost chemaţi să dea explicaţii. Alte două anchete sunt în desfăşurare, derulate de DNA. Una dintre ele vizează activităţile ISU Dâmboviţa, însă, deocamdată, investigaţiile urmăresc doar faptele.