Bilanţul global al pandemiei de coronavirus
Publicat de Cosmin Meca, 5 aprilie 2021, 10:33
Bilanţul global al pandemiei de coronavirus a depăşit 2,8 milioane de decese, dintre care aproape 555 de mii s-au înregistrat în Statele Unite. A doua cea mai afectată ţară este Brazilia, cu 331 de mii de morţi, urmată de Mexic, cu 204 mii şi India, cu 164 de mii.
În Europa, cea mai afectată ţară este Marea Britanie, cu 127 de mii de decese provocate de COVID-19. France Presse notează că probabil numărul real al persoanelor ucise de noul coronavirus este mai mare, dat fiind că bilanţurile existente au fost întocmite în baza raportărilor zilnice ale autorităţilor de sănătate naţionale şi nu includ evaluările bazate pe date statistice.