Bilanţul global al pandemiei de coronavirus se apropie de 7,1 milioane de cazuri confirmate
Publicat de Puiu Vulea, 9 iunie 2020, 10:49
Bilanţul global al pandemiei de coronavirus se apropie de 7,1 milioane de cazuri confirmate de infectare şi a depăşi 406 mii de morţi, potrivit Universităţii americane de medicină „Johns Hopkins”. La nivel global s-au înregistrat, ieri, 136 de mii de infectări, cel mai mare număr de la debutul pandemiei, iar Organizaţia Mondială a Sănătăţii a avertizat că aceasta este departe de a se fi încheiat şi le-a cerut ţărilor să continue eforturile de a o combate. Statele Unite rămân ţara cu cele mai multe infectări – aproape două milioane – şi cele mai multe decese – 111 mii. Cercetători de la Universitatea Washington au estimat că, până în august, bilanţul ar putea creşte la 145 de mii de morţi, în timp ce Reuters notează că în 22 de state s-au înregistrat creşteri ale numărului de contaminări. Situaţia continuă să se agraveze şi în Brazilia, care are peste 707 mii de cazuri confirmate şi 37 de mii de decese. Preşedintele Jair Bolsonaro continuă, însă, să se arate sceptic cu privire la pandemie şi să insiste că reluarea activităţilor este mai importantă.