Bloc de nouă etaje, prăbuşit în China
Publicat de Cosmin Meca, 20 mai 2015, 18:19
Un imobil rezidenţial de nouă etaje s-a prăbuşit astazi în sud-vestul Chinei, în urma unei alunecări de teren, 16 persoane fiind date dispărute, informează site-ul agenţiei Associated Press. Clădirea s-a prăbuşit in aceasta dimineaţă în oraşul Guiyang. Echipele de salvare au intervenit imediat, scoţând de sub dărâmături 98 de persoane.
Alte 16 persoane sunt date dispărute, autorităţile localizând semnalul telefoanelor a 15 dintre ele la locul dezastrului.
Autorităţile locale au declarat că alunecarea de teren s-a produs din cauza precipitaţiilor abundente din ultimele zile.