Bogdan-Cosmin Ştefan a fost eliberat din funcţia de şef al Corpului de control al primului ministru
Publicat de Puiu Vulea, 19 ianuarie 2018, 08:00
În urma publicării în Monitorul Oficial al României a deciziei premierului interimar Mihai Fifor, Bogdan-Cosmin Ştefan a fost eliberat din funcţia de secretar de stat – şef al Corpului de control al prim-ministrului.
Conform aceleiaşi decizii, Marcelica Păun, director al Direcţiei juridice şi administrative, exercită atribuţiile secretarului de stat – şef al Corpului de control al prim-ministrului, până la numirea conducătorului structurii.
Bogdan-Cosmin Ştefan a fost numit şef al Corpului de control al primului ministru pe 23 august 2017, printr-o decizie a fostului premier Mihai Tudose.