Ascultă Radio România Oltenia - Craiova Live

Bruxelles: astazi se implineste 1 an de la cele mai sangeroase atacuri teroriste din istoria tarii

Radio România Oltenia

Publicat de Cosmin Meca, 22 martie 2017, 09:57

Orașul Bruxelles din Belgia a fost, la 22 martie 2016, ținta unui dublu atentat, soldat cu 32 de morți și peste 320 de răniți, acesta fiind cel mai grav din istoria țării. Cele două atacuri jihadiste au fost executate aproape simultan pe aeroportul internațional Zaventem și în stația de metrou Maelbeek, situată la numai câteva sute de metri de sediul principal al Comisiei Europene, se arată într-un documentar realizat de agerpres.ro

În jurul orei locale 08.00 (7.00 GMT), doi kamikaze și-au detonat centurile explozive în terminalul aeroportului, ei fiind inițial însoțiți de un al treilea terorist care a fugit și care a fost capturat două săptămâni mai târziu. Deflagrațiile s-au produs în zona de plecări a aeroportului și au ucis 16 oameni.

Aproximativ o oră mai târziu, la ora locală 09.11 (8.11 GMT), un alt jihadist a lansat un atac sinucigaș la stația de metrou Maelbeek, unde au murit 16 oameni și peste o sută au fost răniți.
Transportul public din Bruxelles a fost complet oprit, aeroportul și principalele gări feroviare din oraș au fost închise și măsurile de securitate au fost consolidate în mai multe metropole europene. Autoritățile belgiene au ridicat la maximum nivelul de alertă antiteroristă pe tot teritoriul belgian. Ministrul de interne, Jan Jambon, a anunțat trei zile de doliu național.

Atentatele au fost revendicate de Gruparea jihadistă Statul Islamic, aceeași celulă jihadistă franco-belgiană care a fost la originea atacurilor din 13 noiembrie 2015, în cartierul Molenbeek din Paris, soldate cu 130 de morți. Atentatele din Bruxelles au fost comise după ce, la 18 martie 2016, Salah Abdeslam, un francez de origine marocană, singurul supraviețuitor al atentatelor din Paris, a fost arestat. Pe numele său fusese emis un mandat de arestare internațional, iar acesta a fost reținut chiar la Molenbeek, cartierul unde locuia și de unde provin mulți dintre suspecții implicați în atentatele de la Paris și de la Bruxelles. El a fost predat Franței și inculpat.
Autorii celui mai grav atentat din istoria țării sunt Najim Laachraoui, din Schaerbeek, și frații Ibrahim și Khalid El Bakraoui, din Laeken. Ei au fost identificați oficial de Parchetul federal, la 24 martie 2016.

Najim Laachraoui, unul dintre cei doi jihadiști care s-au aruncat în aer la aeroportul din Zaventem, a lucrat acolo ca angajat temporar până la sfârșitul anului 2012, cu câteva luni înainte de a pleca în Siria, informa, la 4 aprilie 2016, postul de televiziune flamand VTM, citat de AFP. În vârstă de 24 de ani, Najim Laachraoui, licențiat în electronică, este considerat artizanul atacurilor din Bruxelles, dar și de la Paris, din noiembrie 2015.

Responsabil pentru atacul din stația de metrou Maelbeek a fost Khalid El Bakraoui, în vârstă de 27 de ani, de naționalitate belgiană. Fratele acestuia, Ibrahim El Bakraoui, în vârstă de 29 de ani, s-a aruncat în aer pe aeroportul Zaventem din Bruxelles, împreună cu Laachraoui.

La 9 aprilie 2016, Procuratura federală a Belgiei anunța că belgiano-marocanul Mohamed Abrini a recunoscut că este „bărbatul cu pălărie” de pe aeroportul internațional Zaventem din Bruxelles, adică cel de-al treilea membru al comandoului care a comis dublul atentat de la aeroport, potrivit Reuters. Abrini a fost arestat la această dată, la Bruxelles, și inculpat pentru „asasinate teroriste” și „participare la activitățile unei grupări teroriste”. El i-a însoțit pe cei doi kamikaze care și-au activat centurile cu explozivi și este suspectat, de asemenea, că a asigurat logistica atentatelor de la Paris și de la Saint-Denis, din 13 noiembrie 2015.

În atentatele din Bruxelles, au fost răniți și patru cetățeni români, între care un minor.

Acestea au fost cele mai sângeroase atacuri teroriste din istoria țării, atacuri ce nu sunt nici astăzi pe deplin elucidate, după cum relatează agenția EFE într-un reportaj, autoritățile nereușind încă să stabilească identitatea creierului atacurilor și nici locul unde se ascunde cel care a confecționat explozibilii.

Intencity 2024: Abonamente sold-out, înainte de începerea marelui eveniment
Evenimente vineri, 28 iunie 2024, 15:51

Intencity 2024: Abonamente sold-out, înainte de începerea marelui eveniment

...

Intencity 2024: Abonamente sold-out, înainte de începerea marelui eveniment
IntenCity începe, azi, la Craiova | AUDIO
Evenimente vineri, 28 iunie 2024, 15:39

IntenCity începe, azi, la Craiova | AUDIO

Craiova se pregatește intens pentru cea de-a 3-a ediție a festivalului Intencity, care va începe, în aceasta seară, la Craiova, și care promite...

IntenCity începe, azi, la Craiova | AUDIO
Radio România Oltenia
Evenimente miercuri, 5 iunie 2024, 11:02

6 iunie 2024: Radio România Oltenia – Craiova împlinește 70 de ani de existență

...

6 iunie 2024: Radio România Oltenia – Craiova împlinește 70 de ani de existență
Festivalul Internațional Shakespeare, sub semnul artei lui Robert Lepage: ”Hamlet, prințul Danemarcei”
Evenimente sâmbătă, 25 mai 2024, 09:54

Festivalul Internațional Shakespeare, sub semnul artei lui Robert Lepage: ”Hamlet, prințul Danemarcei”

...

Festivalul Internațional Shakespeare, sub semnul artei lui Robert Lepage: ”Hamlet, prințul Danemarcei”
Evenimente marți, 21 mai 2024, 14:41

Festivalul Internațional Shakespeare: Fiecare zi, o nouă surpriză!

...

Festivalul Internațional Shakespeare: Fiecare zi, o nouă surpriză!
Evenimente vineri, 12 aprilie 2024, 13:29

Premieră la Național: ”Două povești de amor”, în regia lui Mircea Cornișteanu

...

Premieră la Național: ”Două povești de amor”, în regia lui Mircea Cornișteanu
Evenimente joi, 11 aprilie 2024, 13:59

Shakespeare Dimensions, o experiență unică, în România – în premieră, la Festivalul Internațional Shakespeare Craiova

...

Shakespeare Dimensions, o experiență unică, în România – în premieră, la Festivalul Internațional Shakespeare Craiova
Evenimente duminică, 7 aprilie 2024, 20:21

Băilești: A fost inaugurată Casa Memorială ”Amza Pellea” (galerie foto)

...

Băilești: A fost inaugurată Casa Memorială ”Amza Pellea” (galerie foto)