București: Monument istoric, scos la vânzare, cu 1,6 milioane de euro
Publicat de Lica Simona, 7 august 2022, 10:45
O casă, datând de la la sfârşitul secolului al XIX-lea, aflată la intersecţia străzii Berzei cu Calea Griviţei, a fost scoasă la vânzare de Romania Sotheby’s International Realty, la prețul de 1,6 milioane euro. Clădirea are 30 de camere, opt băi și un teren de 682 de metri pătraţi.
Casa, monument istoric, a aparținut negustorului Dimitrie Petrescu, originar din Slănic, Prahova. Ajuns în Capitală, s-a angajat ca ucenic, la Casa Capșa. Harnic și strângător, el a ajuns un negustor înstărit, care, în 1895, își inaugura propria casă, împreună cu magazinul de coloniale, „La Vapor”. Numele lui era scris pe ambele laturi ale clădirii, iar fotografia de epocă înfățișează importantul eveniment, la care au participat numeroși oameni. Atât magazinul, plin cu delicatese, cât și interiorul casei, erau inspirate de Casa Capșa.
Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.