Buget de peste 300.000 lei pentru Parcul Industrial din Bălești
Publicat de Cosmin Meca, 5 septembrie 2024, 09:37
Parcul Industrial din comuna gorjeană Bălești beneficiază de un buget pentru investiții. Suma alocată de Consiliul Județean este de peste 300.000 de lei.
Banii vor fi utilizați pentru realizarea împrejmuirii Parcului Industrial din Bălești. Parcul Industrial din Bălești va dispune și de toate utilitățile necesare și sunt și proiecte pentru investiții cu fonduri europene care sunt în etapa de aprobare a finanțării.
Pentru Parcul Industrial din Bălești sunt în pregătire patru proiecte cu o valoare totală de 31 de milioane de euro. Finanțarea ar trebui să vină din Fondul de Tranziție Justă destinat județului Gorj.