Bugetele Rabla Clasic şi Rabla Plus vor fi suplimentate
Publicat de Puiu Vulea, 28 iulie 2021, 10:36
Administraţia Fondului pentru Mediu a decis suplimentarea cu 20 milioane de lei a bugetului alocat persoanelor fizice în cadrul Rabla Plus şi cu cinci milioane de lei a bugetului alocat persoanelor fizice în cadrul Rabla Clasic. Programele Rabla Clasic şi Rabla Plus, lansate anul acesta, pe 26 aprilie, s-au bucurat de un interes neaşteptat, confirmat de epuizarea într-un timp foarte scurt a bugetelor alocate persoanelor fizice, chiar dacă acestea au fost mai mari decât în anii precedenţi. În cadrul Programului Rabla Plus, la achiziţionarea un autoturism 100% electric, beneficiarul primeşte un ecotichet de 45.000 de lei (~10.000 euro), la care se poate adăuga şi prima de casare, în valoare de 7.500 lei pentru casarea maşinii mai vechi de opt ani.