Bursele mondiale au înregistrat pierderi importante
Publicat de Cosmin Meca, 15 august 2019, 11:04
Bursele mondiale au înregistrat pierderi importante, ieri, din cauza îngrijorările legate de evoluţia economiei mondiale.
Dacă pieţele financiare europene au avut, în general, scăderi de peste 2 procente, la New York principalii indici Dow Jones şi Nasdaq au pierdut peste 3 la sută din valoare, la încheierea şedinţei de tranzacţionare.
Veştile proaste au venit atât din China, unde creşterea producţiei industriale a ajuns la cel mai redus nivel din ultimii 17 ani, cât şi din Germania, unde activitatea economică s-a contractat în trimestrul al doilea.
Şi la Bucureşti, bursa a închis în scădere pe toţi indicii şedinţa de ieri. La noi, producţia industrială a scăzut cu 0,6 la sută în primele şase lui ale anului.
În iunie a fost un declin de un procent faţă de luna mai. La nivelul Uniunii Europene, declinul producţiei industriale a fost de 1,5 la sută, iar în zona euro de 1,6 la sută.