Cadrele didactice protestează
Publicat de Cosmin Meca, 29 septembrie 2017, 10:22
Sindicatele din învățământul gorjean au anunțat că vor organiza luni, 2 octombrie, la Târgu Jiu, o acțiune de protest. Mitingul va avea loc între orele 12.00 și 14.00 în Piața Prefecturii din municipiu, protestatarii urmând să își prezinte public revendicările.
Viceprimarul din Târgu Jiu, Aurel Popescu, a precizat că solicitarea de protest a cadrelor didactice a fost aprobată, autoritățile îndemnând la calm și la respectarea condițiilor impuse de lege. Constantin Huică, liderul Uniunii Sindicatelor Libere din Învățământ – filiala Gorj, a precizat că la protestul care va avea loc luni vor participa aproximativ 250 de cadre didactice.