Calendarul zilei 14 octombrie
Publicat de Cosmin Meca, 14 octombrie 2015, 06:00 / actualizat: 31 ianuarie 2021, 19:05
EVENIMENTE INTERNE
– Senat
* ora 10:30 – lucrări în plen
* Lucrări în Comisiile permanente
- ora 13:00 – Comisia economică, industrii şi servicii – cam. 4044, etaj 4
– Ministere
* În Piața Universității din București va fi prezentată expoziția plenară intitulată „Drumuri spre 1989 (14 – 31 oct.) – ora 14:00. Europa Centrală și de Est 1939-1989”. Expoziția, pregătită de către istoricii din cadrul Rețelei Europene Memorie și Solidaritate prezintă procesul complicat al eliberării acestei părți a Europe de sub dictatura comunistă. Evenimentul este un element al campaniei sociale și educaționale „Freedom Express”, realizate de către REMS în colaborare cu Ministerul Culturii din România și Ministerele Culturii din Polonia, Germania, Slovacia și Ungaria. Participă Irina Cajal-Marin, secretar de stat în cadrul Ministerului Culturii al României, reprezentanți ai REMS precum și ai Primăriei Municipiului București cât și a ambasadori ai statelor Rețelei în România: Werner Hans Lauk, ambasadorul Republicii Federale Germania; Botond Zákonyi, ambasadorul Ungariei în România; Marcin Wilczek, ambasadorul Republicii Polone în România și Ján Gabor, ambasadorul Republicii Slovace
* Ministerul Mediului, Apelor şi Pădurilor organizează Dezbaterea publică a documentaţiei de evaluare a impactului asupra mediului (documentaţia EIA) elaborată pentru proiectului ungar, „ Înființarea noilor blocuri de centrală atomoelectrică la centrala de la Paks – Ungaria”, organizată potrivit cerințelor art. 3 alin.8 din Convenţia privind evaluarea impactului asupra mediului în context transfrontieră, adoptată la Espoo la 25 februarie 1991, ratificată de România prin Legea nr. 22/2001 – ora 16:30, la Universitatea Tehnică de Construcţii Bucureşti, Facultatea de Hidrotehnică, Amfiteatrul ”Radu Prişcu”(sala II-7), Bd. Lacul Tei, nr. 122 – 124, sector 2
* Lansarea cărţii ”România la răscruce: opţiuni pentru viitor” – ora 18:00, în aula ”Ion Heliade Radulescu” a Bibliotecii Academiei Romane (Calea Victoriei 125, etaj 1). Participă Dan Mihalache, consilier prezidential, şef al Cancelariei Preşedintelui României; Codrin Scutaru, secretar de stat la Ministerul Muncii (2013-2015); Cătălin Zamfir, director ICCV, Academia Română; Iulian Stanescu, cercetător ştiintific ICCV
– Economic
* Manifestări organizate în perioada 14 – 17 octombrie, în cadrul Centrului Expozițional Romexpo:
- INVENTIKA, Salonul de Invenții şi Inovații – în Pavilionul C2
- TransLogistica, prima expoziţie dedicată produselor, serviciilor şi soluţiilor inovative din transporturi comerciale, expedieri de mărfuri şi canale logistice
- A II-a ediţie a evenimentului RAILF – Romcontrola “Târgul de Automatizări & Instrumentaţie şi Echipamente de Laborator din România” (expoziţie şi simpozion) – în pavilionul C4 (fost 16)
- Cea de-a 40-a ediţie a Târgului Tehnic Internaţional Bucureşti – TIB 2015 – în Pavilionul A şi platformele 1, 4, 10 şi 11
* Cluj-Napoca: Business Days, platformă de oportunități de afaceri din România organizează primul eveniment de afaceri dedicat culturii antreprenoriale din Europa Centrală și de Est, CEE Entrepreneurship Summit între 14 și 16 octombrie. Totodată are loc şi Cluj Business Days 2015
– Medicină, Sănătate
* Conferinţa Naţională de Chirurgie 2015 se va desfășura în perioada 14 – 17 octombrie, la Centrul Internaţional de Conferinţe, Palatul Parlamentului. Manifestare însoţită de o expoziţie medicală specializată. Organizatori: Societatea Română de Chirurgie
* A XVIII-a Conferință Națională de Stroke (AVC) 2015, cu participare internațională, va avea loc în perioada 14 – 16 octombrie, la Centrul de evenimente Crystal Palace Ballrooms
– Cultură
* Solistul britanic, Morrissey, cântă în premieră la Sala Palatului, într-un spectacol organizat de Events
* Iași: Prima ediţie a Târgului de Cărţi şi Arte Frumoase „Arca lui Gutenberg” va avea loc, în Sala Paşilor Pierduţi de la Universitățile „Alexandru Ioan Cuza” și „Gheorghe Asachi”, în perioada 14 – 18 octombrie
* Mioveni, jud. Argeş: Festivalul – concurs naţional de muzică uşoară “Laleaua de Aur”, ediţia a IX-a, se va desfăşura în perioada 14 – 16 octombrie, la Centrul Cultural din localitate
* Bruxelles: Arthis – Casa de Cultura Belgo-Româna, Top Business și Arthis Artists organizează expoziția de artă contemporană “9 pentru România Magic” (14 oct. -16 dec.). Vernisaj expoziţiei are loc astăzi, de la ora 19:00, la Arthis – 33 rue de Flandre, 1000
* Germania: În perioada 14-18 octombrie, România participă la Târgul Internațional de Carte de la Frankfurt, la care Indonezia este oaspete de onoare. Standul naţional al României, organizat, ca în fiecare an, de Ministerul Culturii şi aflat anul acesta în Hala 5, poziţia B146, va găzdui numeroase lansări de carte, dezbateri şi întâlniri cu scriitori români şi germani
– S-a întâmplat într-o zi de 14 octombrie
* Acum 949 de ani, avea loc Bătălia de la Hastings (oraş în S-E Angliei); armata normandă, condusă de Wilhelm Cuceritorul, a obţinut victoria asupra anglo-saxonilor lui Harold al II-lea, devenind rege al Angliei (sub numele de William I); până la sfârșitul sângeroasei bătălii, care a durat întreaga zi, Harold a fost ucis și forțele sale au fost distruse. El a fost ultimul rege anglo-saxon al Angliei
* La această dată, acum 550 de ani, Radu cel Frumos (nov. 1462 – nov. 1473) emitea un document în care Bucureştii sunt menţionaţi pentru prima oară drept „cetate de scaun”. Oraşul avea să devină capitală permanentă a Ţării Româneşti târziu, în decembrie 1659, după preluarea tronului de către Gheorghe Ghica (20 nov. 1659 – 1 sept. 1660), Târgovişte, distrus de campaniile turco-tătare din 1658 – 1659, încetând să mai fie reşedinţă domnească
* Tot la această dată, dar acum 213 ani, avea loc un puternic cutremur de pământ în Ţara Românească, cel mai mare seism de până atunci consemnat de documente; cutremurul s-a produs în Vrancea şi se apreciază că a avut o magnitudine de 7,7 – 7,9 pe scara Richter; şi Bucureştiul a fost grav afectat, aici prăbuşindu-se Turnul „Radu Vodă”, Hanul „Şerban Vodă”, o parte din Turnul Colţei şi multe alte construcţii (14/26)
* Se împlinesc 164 de ani, de la înfiinţarea, la Londra, a Agenţiei de presă Reuters, numită astfel după numele fondatorului său, Paul Julius Reuter (1816-1899); Reuters este cea mai importantă agenţie de ştiri din Marea Britanie şi una dintre cele mai apreciate din lume
* În anul 1918, se constituia Consiliul Naţional Român din Bucovina (sub conducerea lui Iancu Flondor), care a formulat dorinţa unirii Bucovinei cu România (Bucovina a fost desprinsă din Moldova la 7.V.1775). La 15/28.XI.1918 Consiliul, întrunit la Cernăuţi, va hotărî unirea acestui teritoriu cu România (14/27)
* Acum 85 de ani, scriitorul Victor Ion Popa (n. 1895 – m. 1946) iniţia, la Radiodifuziunea Română, rubrica bilunară „Noutăţi teatrale europene”
* Se împlinesc 71 de ani de la Masacrul de la Moisei, când unități militare maghiare aflate în retragere din Transilvania de Nord, pe Valea Izei, au ucis 29 de etnici români. Comuna Moisei, situată în partea de sud-est a județului Maramureș, la jumătatea distanței dintre orașele Borșa și Vișeu de Sus, a fost printre primele așezări românești ce au intrat sub administrație ungară în 7 septembrie 1940. La data de 14 octombrie 1944 trupele maghiare aflate în retragere pe Valea Izei au omorât 29 de români în două case de lemn de la periferia comunei Moisei, pe drumul principal ce duce spre Borșa. Au fost identificate 31 de victime, dintre care doi au rămas în viață. Cei doi supravieţuitori sunt Vasile Petrean, originar din comuna clujeană Pălatca, și Vasile Ivașcu. Prizonierii din lagărul de la Vișeu de Sus au fost urcați de militari unguri într-un camion și transportați la Moisei, comuna fiind în prealabil complet evacuată de locuitori. 12 dintre ei au fost închiși într-o căsuță de lemn, fiind împușcați de soldații maghiari, care trăgeau prin geamuri și ușă. În continuare au fost uciși și ceilalți români. În aceeași noapte, militarii au incendiat satul şi au ars circa 300 de case. Deasupra gropii comune a fost înălțată o troiță de lemn, înlocuită după câțiva ani de un obelisc din piatră
* Într-o zi de 14 octombrie, în anul 1964, Martin Luther King (n. 1929 – m. 1968) devenea cel mai tânăr laureat al Premiului Nobel pentru Pace. Pastorul baptist nord-american, activist politic, cunoscut mai ales ca luptător pentru drepturile civile ale persoanelor de culoare din Statele Unite ale Americii, a primit înalta distincție pentru lupta împotriva segregației rasiale
* Acum 35 de ani, Consiliul de Stat adopta Decretul privind asistenţa bolnavilor psihici periculoşi, utilizat şi împotriva unor adversari politici ai regimului comunist din România
* În anul 2012, în cadrul proiectului „Red Bull Stratos” (iniţiat în 2007), paraşutistul austriac Felix Baumgartner (decolând de pe aeroportul bazei aeriene Walker din Roswell, statul New Mexico din SUA) a urcat cu un balon umplut cu heliu până în stratosferă, îmbarcat într-o nacelă etanşă, din care a sărit de la altitudinea de 39,045 km. În prima parte a coborârii în cădere liberă a depăşit viteza sunetului, atingând 1342,8 km/h, cea mai mare viteză cu care s-a deplasat până la acea dată un om care nu se afla într-un vehicul. Recordul său a fost stabilit într-o zi aniversară: cu exact 65 de ani în urmă, la 14 octombrie 1947, pilotul Chuck Yeager a fost primul om care a depăşit viteza sunetului, însă la bordul unui avion experimental, propulsat cu motoare-rachetă
Aniversări – Comemorări
– Sf. Cuvioasă Parascheva de la Iaşi (din anul 1641 moaştele ei se află la Iaşi) (Calendarul Creştin-Ortodox 2015; Calendarul Bisericii Române Unite cu Roma, Greco-Catolice 2015)
– Anul Nou Islamic (1437 AH) (Al-Hijri), începe cu prima zi din Muharram, prima lună din calendarul islamic; mulţi musulmani comemorează în această zi Hajira, sau migraţia lui Mahomed în oraşul Medina; sărbătoarea începe în seara zilei precedente, 13 oct.
– 1777: S-a născut Costache Conachi, unul dintre cei mai reprezentativi poeţi lirici ai perioadei de început a literaturii române (m. 1849). NOTĂ: Unele surse dau ca dată a naşterii 14 septembrie 1778
– 1833: S-a născut Constantin Barozzi, general, geodez şi cartograf; contribuţii majore la intensificarea studiilor geodezice din România în a doua jumătate a secolului al XIX-lea; membru fondator al Societăţii Geografice Române; membru de onoare al Academiei Române din 1905 (m. 1921)
– 1853: S-a născut compozitorul Ciprian Porumbescu (născut Ciprian Golembiovski); autorul primei operete româneşti – „Crai nou” (m. 1883). NOTĂ: Unele surse (http://articole.famouswhy.ro/copilaria_lui_ciprian_porumbescu/) dau ca an al naşterii 1852
– 1857: S-a născut Gheorghe Ionescu-Gion, istoric şi publicist; membru corespondent al Academiei Române din 1889 (m. 1904)
– 1872, 14/26: S-a născut Petre P. Negulescu, filosof şi om politic (ministru al instrucţiunii publice 1920-1921, 1926-1927; preşedinte al Camerei Deputaţilor); membru titular al Academiei Române din 1936 (m. 1951)
– 1885: S-a născut inginerul silvic Marin Dracea; promotorul introducerii în România a silvotehnicii moderne; membru post-mortem al Academiei Române (m. 1958) – 130 de ani
– 1889: A murit Gheorghe Adrian (Andreescu) general, teoretician militar, revoluţionar paşoptist şi membru de onoare al Academiei Române din 1875 (n. 1820). NOTĂ: Unele surse (Rosetti, Dim. R. – Dicţionarul Contimporanilor, Editura Lito-Tipografiei „Populară”, Bucureşti, 1897) dau ca dată a morţii 14 decembrie 1889
– 1890: S-a născut prozatorul Titus Hotnog; a tradus din Cehov şi Puşkin; a redactat un studiu, bine informat, despre cuvintele de origine cumană din limba română (m. 1957) – 125 de ani. NOTĂ: Unele surse menţionează ca dată a naşterii 27.X.1890
– 1891: S-a născut chimista Gabriela Chaborski, prima femeie conferențiar universitar din România. A studiat la Facultatea de Științe Fizico-Chimice din București, pe care a absolvit-o în 1916. Lucrarea de doctorat susținută la Geneva, la 22 martie 1919, are la bază o nouă formă de levură (ciupercă unicelulară), pe care o descoperise făcând analiza unei banane intrată în fermentație. Admisă la Catedra de Chimie Generală și Electrochimie din Universitatea bucureșteană, mai întâi asistent, în 1920, apoi conferențiar de chimie anorganică, în 1924, a elaborat metode originale de separare și dozare a unor elemente, precum și lucrări referitoare la studiul moleculei (m. 1936)
– 1903: S-a născut pictorul Ion Musceleanu (m. 1997)
– 1908: S-a născut poetul, publicistul şi traducătorul Mircea Pavelescu; în ultimii ani ai vieţii s-a manifestat ca autor de poezii umoristice şi versuri pentru copii (m. 1980)
– 1908: S-a născut Lascăr Sebastian (pseudonimul lui Sebastian Salmen), traducător şi dramaturg; rămâne mai mult ca un publicist plin de vervă şi ca unul din bunii traducători ai unor opere fundamentale, clasice sau moderne, din autori latini, spanioli, italieni sau ruşi; fiul graficianului de origine poloneză Leonard Salmen (m. 1976)
– 1912: S-a născut actorul Nucu Păunescu (m. 1980)
– 1914: S-a născut istoricul Ştefan Pascu; bogată şi variată activitate în domeniul istoriei medievale şi moderne a României; membru titular al Academiei Române din 1974 (m. 1998)
– 1923: S-a născut (la Chişinău, azi în R. Moldova) Victor Kernbach, prozator, poet, eseist şi traducător (din literatura rusă şi cea sovietică) (m. 1995)
– 1929: S-a născut Niculae Gheran, scriitor, editor, critic şi istoric literar
– 1929: S-a născut compozitorul Claudiu Negulescu (m. 1997)
– 1931: S-a născut sociologul Mihail M. Cernea; studii de sociologie rurală şi industrială, de antropologie socială a dezvoltării; membru titular al Academiei Române din 2012
– 1933: S-a născut Dan Beizadea, instrumentist, dirijor şi compozitor de muzică uşoară (m. 2006)
– 1936: S-a născut compozitorul Grigore Nica (m. 2009)
– 1947: S-a născut compozitorul şi chitaristul Radu Goldiş, stabilit în S.U.A.
– 1948: S-a născut Marian Papahagi, critic şi istoric literar, remarcabil italienist, fost director la „Accademia di Romania” din Roma; a coordonat, alături de Aurel Sassu şi Mircea Zaciu, „Dicţionarul Scriitorilor Români” şi „Dicţionarul Esenţial al Scriitorilor Români” (m. 1999, la Roma). NOTĂ: În memoria reputatului italienist şi profesor Marian Papahagi a fost instituit (de Institutul Cultural Italian din Bucureşti şi Centrul Cultural Italian din Cluj, în colaborare cu „Universitatea Babeş-Bolyai”, sub patronajul Ambasadei Italiei în România) premiul ce-i poartă numele; distincţia va fi acordată anual (începând din 2008), la 14 octombrie, pentru un volum publicat în ultimii trei ani sau pentru o realizare culturală notabilă care au ca obiect orice aspect al culturii şi civilizaţiei italiene (istorie, politică, cultură, arte etc.)
– 1950: S-a născut politicianul Dan Iosif, membru al Partidul Social Democrat (m. 2007) – 65 de ani
– 1951: S-a născut scenografa Lia Manţoc
– 1955: S-a născut basistul Iulian Mugurel Vrabete, membru al formaţiei „Holograf” – 60 de ani
– 1978: A murit Cezar Grigoriu, interpret de muzică uşoară (membru al grupului „Trio Grigoriu”), regizor de teatru şi televiziune (n. 1929)
– 1983: A murit prozatorul, eseistul şi poetul Horia Stancu, de profesie medic; fiul scriitorului Zaharia Stancu (n. 1926)
– 1994: A murit Aurel Tita, traducător şi poet; a scris şi piese de evocare istorică pentru copii, jucate în teatrele de păpuşi din ţară (n. 1915)
– 2013: A murit Käty Van Der Mije-Nicolau (numele la naștere: Alexandra Ecaterina Nicolau), șahistă olandeză de origine română; a fost de şase ori campioană naţională a României la şah, înainte de mutarea sa în Olanda în 1974; în Olanda a fost campioană naţională de cinci ori, în anii 1974, 1976 – 1979; tatăl său, Ștefan Nicolau, a fost unul din marii savanți ai României, creatorul şcolii româneşti de inframicrobiologie (n. 1940)
EVENIMENTE EXTERNE
Aniversări – Comemorări
– „Ziua Internaţională pentru Reducerea Riscului Dezastrelor Naturale”, marcată, în fiecare an, în a doua zi de miercuri a lunii octombrie (pe baza Rezoluţiei 44/1989 a ONU, adoptate cu ocazia proclamării „Deceniului internaţional pentru reducerea catastrofelor naturale”, 1990-1999)
– „Ziua Internaţională a Standardizării”; marchează crearea, la 14.X.1946, a Organizaţiei Internaţionale de Standardizare; se sărbătoreşte din anul 1969
– 1669: A murit Antonio Cesti, compozitor şi cântăreţ italian (botezat la 5.VIII.1623)
– 1857: A murit pictorul norvegian Johan Christian Dahl; considerat primul mare pictor romantic din Norvegia, fondatorul „vârstei de aur” în pictura norvegiană şi unul dintre cei mai importanţi artişti europeni ai tuturor timpurilor (n. 1788)
– 1864: S-a născut prozatorul şi dramaturgul polonez Stefan Żeromski (m. 1925)
– 1879: S-a născut Miles Franklin, scriitoare și feministă de origine australiană; a avut un impact durabil asupra vieții literare australiene prin fondarea unui premiu literar major cunoscut ca Miles Franklin Award (m. 1954)
– 1890: S-a născut Louis Delluc, regizor de film, scenarist şi critic de film, primul jurnalist francez specializat pe problemele cinematografiei; în memoria lui a fost instituit, în 1937, un premiu ce-i poartă numele (m. 1924) – 125 de ani
– 1890: S-a născut Dwight David Eisenhower, general şi om politic republican american; comandant suprem al armatelor aliate debarcate în Nordul Africii (1943), în Sicilia (1943) şi în Vestul Europei (1944-1945); comandant suprem al forţelor armate ale NATO (1951-1952); preşedinte al SUA între anii 1953 şi 1961 (m. 1969) – 125 de ani
– 1893: S-a născut actriţa americană Lillian Gish (pe numele adevărat Lillian Diana De Guiche), stea a filmului mut (m. 1993)
– 1894: S-a născut E. E. (Edward Estlin) Cummings, poet, dramaturg, eseist şi pictor american (m. 1962)
– 1895: S-a născut scriitorul sloven Josip Vidmar; membru corespondent străin al Academiei Române din 1965 (m. 1992) – 120 de ani
– 1908: S-a născut inginerul american George Harold Brown; însemnate contribuţii la dezvoltarea antenelor pentru transmisii radio-tv. (m. 1987)
– 1914: S-a născut Raymond Davis, Jr., fizician american, laureat al Premiului Nobel pentru Fizică în 2002, împreună cu Masatoshi Koshiba şi Riccardo Giacconi, pentru contribuțiile de pionierat în astrofizică, în special pentru detecția neutrinilor cosmici (m. 2006)
– 1915: A murit chimistul austriac Ernest Ludwig; lucrări în domeniul chimiei organice şi anorganice; a analizat compoziţia a peste o sută de ape minerale din Europa, între care şi pe cele de la Vatra Dornei; autorul unui manual de chimie medicală; membru de onoare străin al Academiei Române din 1908 (n. 1842) – 100 de ani
– 1927: S-a născut Sir Roger Moore, actor britanic de film. NOTĂ: Dicţionarul de cinema (1997) dă ca an al naşterii 1928
– 1930: S-a născut Mobutu Sese Seko, preşedinte al Zairului (azi Republica Democrată Congo) din 1965 până în 1997 (m. 1997) – 85 de ani
– 1933: S-a născut Pierre Fabre, fondatorul companiei farmaceutice franceze cu acelaşi nume; a fondat în 1962 compania, care a devenit un gigant în sectorul farmaceutic şi cosmetic (m. 2013)
– 1939: S-a născut creatorul de modă american Ralph Lauren (născut Ralph Lifshitz), simbolul modei clasice; în 1968 a fondat compania „Polo Fashions”
– 1940: S-a născut Sir Cliff Richard, interpret britanic de muzică pop; în anul 1995 este ridicat, de Regina Angliei, la rangul de cavaler, devenind astfel primul cântăreţ de muzică pop care primeşte acest titlu onorific nobiliar – 75 de ani
– 1950: S-a născut scriitoarea Kate Grenville, una dintre cele mai cunoscute autoare australiene – 65 de ani
– 1959: A murit Errol Flynn, actor american de film, regizor, scenarist, producător (n. 1909)
– 1977: A murit actorul de film şi cântăreţul american Bing Crosby, personalitate a industriei spectacolului american timp de peste patru decenii (n. 1903). NOTĂ: Dicţionarul de cinema (1997) dă ca an al naşterii 1904
– 1984: A murit Martin Ryle, fizician și radioastronom englez; a dezvoltat sisteme revoliționare pentru telescoape radio și le-a folosit pentru a localiza și fotografia cu precizie surse slabe de unde radio (n. 1918)
– 1985: A murit pianistul rus Emil Gilels (n. 1916) – 30 de ani
– 1990: A murit Leonard Bernstein, dirijor, compozitor şi pianist american (n. 1918) – 25 de ani
– 1997: A murit Harold Robbins, scriitor şi scenarist american; a avut peste 25 de apariţii editoriale best-seller, vândute în peste 750 milioane de exemplare şi traduse în 32 de limbi (n. 1916)
– 2010: A murit Benoît Mandelbrot, matematician franco-american născut într-o familie de evrei lituanieni; cunoscut ca părinte al geometriei fractale, a avut contribuţii în aplicaţii ale matematicii în fizică, medicină, geologie, astronomie şi finanţe (n. 1924) – 5 ani
– 2012: A murit actorul şi scriitorul britanic John Clive (n. 1933)