Ascultă Radio România Oltenia - Craiova Live

Calendarul zilei 15 iunie

Radio România Oltenia

Publicat de Cosmin Meca, 15 iunie 2015, 07:19 / actualizat: 31 ianuarie 2021, 19:06

EVENIMENTE INTERNE

 

– Parlament

* Camera Deputaţilor organizează, în zilele de 15 şi 16 iunie, în parteneriat cu Uniunea Interparlamentară (UIP), pentru al doilea an consecutiv, un seminar regional privind „Obiectivele de Dezvoltare Durabilă pentru parlamentele din Europa Centrală şi de Est”, la care participă parlamentari din Bosnia-Herţegovina, Bulgaria, Cehia, Croaţia, Georgia, Pakistan, Serbia şi Ungaria – ora 9:30, la Palatul Parlamentului, Sala Drepturilor Omului. În deschiderea lucrărilor vor lua cuvântul președintele Camerei Deputaților, Valeriu Zgonea, ministrul mediului apelor și pădurilor, Grațiela Gavrilescu, secretarul de stat al Ministerului Afacerilor Externe, Radu Podgorean, precum și vicepreședintele Uniunii Interparlamentare, Robert del Picchia

* Şedinţa Birourilor permanente reunite ale Camerei Deputaţilor şi Senatului – 13:00, la Senat, sala „Avram Iancu”, nivel P1

* Întrevedere a membrilor Comisiei permanente comune a Camerei Deputaților și Senatului pentru relația cu UNESCO cu Adrian Cioroianu, delegatul permanent al României pe lângă UNESCO – ora 13:30, Salonul Alb al Senatului. În cadrul acestei întrevederi vor fi abordate aspecte legate de promovarea României la UNESCO prin includerea unor noi monumente de patrimoniu naţional pe Lista Patrimoniului Mondial și încurajarea inițiativelor și programelor UNESCO în țara noastră

 

– Senat

* ora 9:00 – activităţi în Comisiile parlamentare

* ora 12:30 – şedinţa pregătitoare a Biroului permanent

* ora 14:00 – şedinţa Biroului permanent

* ora 14:00 – lucrări în grupurile parlamentare

* ora 16:00 – lucrări în plen

 

– Camera Deputaţilor

* ora 14:00 – şedinţa Biroului permanent şi şedinţa Comitetului liderilor grupurilor parlamentare

* ora 15:00 – activităţi în cadrul grupurilor parlamentare

* Activităţi în comisii (şedinţe):

  • ora 16:00 – Comisia juridică, de disciplină şi imunităţi

* ora 17:00 – şedinţă în plen

 

– Ministere

* Unitatea de Sprijin a Rețelei Naționale de Dezvoltare Rurală organizează, de la ora 11:30, la Teatrul de pe Lipscani, Str. Lipscani nr. 53, o conferință de presă pe tema dezvoltării satului românesc prin asociere și cooperație. Evenimentul are loc în cadrul Conferinței naționale pe tema “Dezvoltarea satului românesc continuă”, organizată de Rețeaua Națională de Dezvoltare Rurală și Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale. La conferința de presă va participa ministrul agriculturii și dezvoltării rurale, Daniel Constantin

* Ministerul Finanţelor Publice organizează licitaţie pentru o emisiune de obligaţiuni în sumă de 300 milioane lei

* Ohrid: Ministrul afacerilor externe, Bogdan Aurescu, participă, în zilele de 14 şi 15 iunie, la reuniunea ministerială a Iniţiativei Central Europene, desfăşurată în Republica Macedonia

* Praga: Reprezentanţi din România participă, în perioada 15 – 17 iunie, la prima ediţie a Forumului China – Europa Centrală şi de Est (CEE) al Ministerelor Sănătăţii din ţările CEE şi China

 

– Apărare, Interne

* Beja, Portugalia: Un detaşament al Forţelor Aeriene Române, format din 22 de militari, piloţi, personal tehnico-ingineresc şi specialişti în planificare, cu o aeronavă de transport C-27J Spartan aparţinând Bazei 90 Transport Aerian, participă, în perioada 15-26 iunie, la exerciţiul multinaţional „European Air Transport Training 15”, sub coordonarea EDA (European Defence Agency) şi EATC (European Air Transport Command). La exerciţiu, care se va desfăşura la Baza 11 Aeriană, participă aproximativ 550 de militari din 11 ţări europene (România, Belgia, Finlanda, Franţa, Germania, Italia, Lituania, Marea Britanie, Olanda, Portugalia şi Suedia) cu 15 aeronave de transport de tip C-130 Hercules, C-160 Transall, C-295 Casa, C-235, AWACS, P-3 Orion şi C-27J Spartan, aeronave de luptă F-16 Fighting Falcon şi elicoptere EH-101. Obiectivul principal al exerciţiului constă în exersarea şi consolidarea tehnicilor, tacticilor şi procedurilor pentru executarea misiunilor de transport aerian ziua şi noaptea, zbor la mică înălţime, aterizarea pe piste scurte, coordonarea acţiunilor aeriene cu cele ale forţelor terestre, reacţia echipajelor la ameninţări sol-aer şi aer-aer, precum şi schimbul de experienţă privind executarea mentenanţei aeronavelor în echipe multinaţionale

 

– Diaspora

* Liga Studenților Români din Străinătate (LSRS) lansează cea de-a IV-a ediție a evenimentului de cariere „Hai Acasă!”, destinat tinerilor cu experiență academică peste hotare

 

 

 

– Administraţie

* De la ora 11:00, va avea loc dezbaterea publică cu tema „Proiect de hotărâre privind aprobarea Planului Urbanistic de Detaliu (PUD) – intervenţii urbanistice în zona centrală a Capitalei, detaliu 4.1 şi 4.2 – realizarea accese auto şi pietonale suplimentare în Parcaj subteran Intercontinental”, în conformitate cu prevederile art. 6 din Legea 52/2003 privind transparenţa decizională în administraţia publică, cu completările ulterioare – la sediul Primăriei Municipiului Bucureşti, etajul 3, Sala de Consiliu

 

– Justiţie

* Începând cu ora 10:00, are loc şedinţa plenului Consiliului Superior al Magistraturii

* Roma: O echipă de profesori din cadrul Şcolii Naţionale de Pregătire a Agenţilor de Penitenciare Târgu Ocna participă la cea de-a treia activitate din cadrul proiectului, “Learning By Doing”, intitulată “Activităţi de învăţare pe termen scurt” – la Institutul Superior de Studii Penitenciare (15 – 19 iunie). La întâlnirea de studiu vor participa şi specialiştii reprezentanţi ai instituţiilor partenere în proiect din Italia, Franţa, Turcia, Polonia şi Republica Moldova

 

– Economic

* Forumul Regional al Apei „Dunărea – Europa de Est 2015”, organizat de Asociaţia Română a Apei, în perioada 15 – 17 iunie – ora 10:00, la Palatul Parlamentului, Sala Nicolae Iorga

* Decernarea premiului Energy Globe Award România din acest an – ora 14:00, la Secţia Comercială a Ambasadei Austriei, Str. Logofăt Luca Stroici nr. 15

 

– Social

* Institutului Naţional de Transfuzie Sanguină va amplasa două centre mobile în Piaţa Revoluţiei, unde cei interesaţi vor putea dona sânge în intervalul orar 8:00 – 15:00. Evenimentul organizat de Ministerul Sănătăţii, Institutul Naţional de Transfuzie Sanguină, Centrul de Transfuzie Sanguină Bucureşti şi Ministerul Afacerilor Interne, în parteneriat cu PRIAevents, se va derula sub îndemnul “TU poţi salva o viaţă! Donează sânge!”

* GDF SUEZ Energy România organizează evenimentul de deschidere a Săptămânii Inovaţiei, organizat în parteneriat cu Universitatea Politehnica din Bucureşti – ora 9:30, în amfiteatrul AN010, clădirea Rectoratului

 

– Învăţământ, Cercetare

* În cadrul sesiunii iunie – iulie a examenului de Bacalaureat (15 – 19 iunie), are loc evaluarea competenţelor digitale – proba D

 

– Cultură

* Spectacolul „Viaţa mea fu ziua”, inspirat din opera lui Mihai Eminescu, regia şi montajul Vasile Toma, susţinut de trupa Teatrului Studenţesc Podul cu prilejul împlinirii a 126 de ani de la dispariţia poetului – ora 17:00, la mormântul lui Mihai Eminescu de pe Aleea Scriitorilor din Cimitirul Bellu, Calea Şerban Vodă nr. 249

* De la ora 19:00, la Libraria Humanitas de la Cişmigiu (Bdul Elisabeta nr. 38), Gabriela Adameşteanu va intra în dialog cu cititorii, pornind de la romanul „Drumul egal al fiecărei zile, editia a VI – a definitivă, apărută de curând în seria de autor pe care Editura Polirom i-a dedicat-o. Participă Tania Radu, Daniela Zeca şi Alina Purcaru, moderator Daniel Cristea-Enache

* De la ora 19:00, la Institutul Cultural Român (Aleea Alexandru nr.38) are loc vernisajul expoziţiei „Portrete din Londra“ – o galerie de chipuri ale românilor care trăiesc în capitala britanică, semnată de fotograful Ion Paciu.Expoziţia, organizată, în parteneriat, de Institutul Cultural Român şi Muzeul Horniman din Londra, cu sprijinul Ambasadei Regatului Unit al Marii Britanii va putea fi vizitată până la 30 iunie

* Sibiu: La Sibiu Fringe Festival (15 – 21 iunie) au loc spectacole de teatru exclusiv din zona indepedentă. Sunt programate ateliere de lucru, întâlniri de lucru pentru dezvoltarea fenomenului fringe precum şi expoziţii

* Sibiu: Manifestări în cadrul Festivalul ui Internaţional de Teatru:

  • ora 13:00 – Lansarea volumului „Japonia, imperiul teatrului”, de George Banu, despre care vor vorbi Kushida Kazuyoshi şi Masahiro Yasuda – la

la Librăria Habitus

  • ora 14:00 – Spectacol lectură după piesa „Om fără om”, din volumul de teatru „Oriunde mă duc, numai de mine dau”, semnat de Valentin Nicolau şi apărut în colecţia Cuaternar, lectura fiind performată de Virgil Flonda, iar evenimentul fiind moderat de Cătălin Ştefănescu – la Librăria Humanitas

* Tulcea: Cea de-a V-a ediţie a Turneului Naţional “Flautul Fermecat”, un proiect Radio România, cu flautistul Ion Bogdan Ştefănescu şi pianistul Horia Mihail, trece prin 7 oraşe din România, între 11 şi 27 iunie. Astăzi, concertul are loc la Teatrul Jean Bart. Producători: Centrul Cultural Media Radio România şi Asociaţia Culturală „Accendo”.Co-producător: TVR 2, Radio România Cultural, Radio România Regional

* Budapesta: Institutul Cultural Român de la Budapesta organizează, de la ora 19:00, la Teatrul „Katona József” prezentarea piesei de teatru „Păi… despre ce vorbim noi aici, domnule?” de Cătălin Ştefănescu, o adaptare după romanul Moromeţii, regizată de Alexandru Dabija la Teatrul „Act” cu Marcel Iureş şi George Mihăiţă

* Cernăuţi, Rep. Moldova: Institutul Cultural Român, prin Direcția Românii din Afara Granițelor și Limba Română, cu sprijinul Consulatului General al României la Cernăuţi organizează, începând cu ora 17:00, spectacolul „Suflet românesc”, susţinut de Dan Puric, la Teatrul Academic Ucrainean Dramatic Muzical „Olga Kobyleanska”. Organizat cu ocazia comemorării a 126 de ani de la moartea poetului Mihai Eminescu, evenimentul va fi compus din trei părți: piesa de teatru „Suflet românesc”, conferinţa cu acelaşi nume și o sesiune de autografe

 

Aniversări – Comemorări

 

– Sf. Mucenic Isihie (Calendarul Creştin-Ortodox 2015)

 

– Începe Postul Sf. Petru şi Pavel (Calendarul Bisericii Române Unite cu Roma, Greco-Catolice 2015)

 

– 1839: S-a născut Sofia Cocea, publicistă, poetă, traducătoare (m. 1861)

 

– 1841: S-a născut naturalistul Dimitrie Grecescu, unul dintre întemeietorii cercetărilor floristice şi geobotanice din România; membru titular al Academiei Române din 1907 (m. 1910)

 

– 1848, 15/27: Locuitorii Bucureştiului (circa 30.000 de oameni), adunaţi pe Câmpia Filaret (numită de atunci „Câmpia Libertăţii”), depun jurământul asupra programului Revoluţiei şi aclamă Guvernul provizoriu constituit cu o zi înainte

 

– 1848, 15/27: A doua Adunare populară de la Lugoj a românilor din Banat hotărăşte înfiinţarea armatei române prin înarmarea imediată a poporului, numirea lui Eftimie Murgu drept căpitan suprem al acesteia, înlăturarea ierarhiei sârbeşti din Biserica română, introducerea limbii române în administraţie şi recunoaşterea naţionalităţii române

 

– 1875, 15/27: Înfiinţarea, la Bucureşti, a Societăţii de Geografie, din iniţiativa şi sub înaltul patronaj al domnitorului Carol I; printre membrii fondatori: Ioan Cantacuzino, Emanoil Bacaloglu, Gheorghe Lahovari, Petre S. Aurelian, Alexandru Odobescu, V. A. Urechia ş. a; Societatea a editat, între anii 1898 şi 1901, „Marele dicţionar geografic al României” – 140 de ani

 

– 1889: A murit poetul naţional, prozatorul, dramaturgul, ziaristul şi gânditorul Mihai Eminescu, membru post-mortem al Academiei Române din 1948 (n. 1850)

 

– 1893, 15/27: S-a născut Ion Marin Sadoveanu, prozator, poet, dramaturg şi cronicar dramatic (m. 1964). NOTĂ: Dicţionarul scriitorilor români R-Z (2002) dă ca zi a naşterii 27 iunie 1893

 

– 1903: S-a născut pictorul Victor Brauner, stabilit în Franţa în 1930; frate cu folcloristul Harry Brauner (m. 1966, la Paris)

 

– 1909: S-a născut Virgil Teodorescu, poet, prozator, eseist şi traducător; a făcut parte din grupul suprarealiştilor români, alături de Gellu Naum, Gherasim Luca, Paul Păun; membru corespondent al Academiei Române din 1974 (m. 1987)

 

– 1911: S-a născut actriţa Eliza Petrăchescu (m. 1977)

 

– 1911: S-a născut pictorul şi graficianul Viorel Huși (pe numele său adevărat Viorel Herşcovici) (m. 1972)

 

– 1926: S-a născut Savel Stiopul, regizor de film, scenarist, actor şi profesor; activitate publicistică şi de cultură cinematografică (m. 2007)

 

– 1929: A murit matematicianul Traian Lalescu, unul dintre fondatorii teoriei ecuaţiilor integrale, autorul primei lucrări sintetice importante în acest domeniu din literatura ştiinţifică; din iniţiativa sa a luat fiinţă Şcoala Politehnică din Timişoara, al cărei prim rector a fost (1920-1921); membru post-mortem al Academiei Române din 1991 (n. 1882)

 

– 1930: S-a născut regizorul de teatru Lucian Giurchescu, stabilit la Copenhaga din 1979; între montările din această ţară şi din alte ţări vest-europene, revine şi lucrează şi în România – 85 de ani

 

– 1931: S-a născut pictorul Octavian Vișan (m. 2002)

 

– 1934: S-a născut criticul, istoricul literar şi profesorul Matei Călinescu; stabilit în SUA, din 1973 (m. 2009)

 

– 1938: Prima emisiune „Ora românească pentru străinătate”, difuzată de Radiodifuziunea Română, a fost adresată Angliei

 

– 1939: A murit Nicolae M. Condiescu, general (profesor de istorie militară la Şcoala Superioară de Război); ministru al armatei în perioada 1930-1931; scriitor; membru de onoare al Academiei Române din 1938 (n. 1880)

 

– 1941: S-a născut Dan Culcer, critic literar, eseist, traducător, prozator şi poet; stabilit, din 1987, în Franţa

 

– 1942: S-a născut flautistul Ioan Caţianis; membru al Orchestrei Naţionale Radio

 

– 1954: S-a născut pictorul Mircea Stănescu

 

– 1959: S-a născut regizorul Alexandru (Ducu) Darie, fiul actorului Iurie Darie

 

– 1974: A murit Cristian Vasile, cântăreţ de muzică uşoară, cu voce de tenor, din perioada interbelică (n. 1908)

 

– 1977: A fost inaugurat, la Paris, atelierul lui Brâncuși, reconstituit pe esplanada Beaubourg, într-o clădire separată de clădirea Muzeului de Artă Modernă. Spațiul cuprinde 148 de sculpturi și încearcă să redea atmosfera atelierului sculptorului din Impasse Ronsin

 

– 1981: A murit Benedict Corlaciu, poet, prozator și traducător, stabilit în Franța din 1975 (n. 1924)

 

– 1985: A avut loc, la Ploiești, pe stadionul „Petrolul”, ultimul spectacol al Cenaclului Flacăra, interzis de autoritățile comuniste; înființat la 17 septembrie 1973 și condus vreme de 12 ani de poetul Adrian Păunescu (1943 – 2010), cenaclul a reprezentat un moment special în anii întunecați ai comunismului; Vasile Șeicaru, Alexandru Andrieș, George Nicolescu, Mircea Rusu sunt doar câțiva dintre artiștii români care și-au început cariera pe scena Cenaclului Flacăra – 30 de ani

 

– 1994: A apărut, la Bucureşti, primul număr al cotidianului „Ziua”, sub conducerea lui Sorin Roşca Stănescu; la data de 7 ianuarie 2010, ziarul “Ziua” și-a încetat apariția; un grup de foști jurnaliști de la “Ziua” au înființat, tot în ianuarie 2010, publicația online “Ziua Veche”

 

– 2002: Lansarea postului de televiziune MTV România, luând locul postului MCM România; invitat de onoare la spectacolul inaugural a fost interpret de muzică latino Enrique Iglesias, iar primul viceoclip difuzat a fost “Love To See You Cry”

 

EVENIMENTE EXTERNE

 

– Bruxelles: Are loc o nouă rundă de discuții menită să normalizeze relațiile dintre Cuba și Uniunea Europeană (15 şi 16 iun.)

 

– Luxemburg: Reuniune a miniștrilor de interne din cadrul UE (15 şi 16 iun.)

 

– Istanbul: O delegație la nivel înalt format din 25 de membri ai Adunării Parlamentare a Consiliului Europei (APCE), condusă de președintele său, Anne Brasseur, va vizita centrele de refugiați la granița turco-siriană. Ministrul turc al Afacerilor Externe, Mevlüt Cavu Šo Glu, va participa la o sesiune de informare cu privire la situația refugiaților de la graniță

 

– Londra/Milano/Vicenza: Prima Doamnă a SUA, Michelle Obama, va vizita Marea Britanie şi Italia (15 -21 iun.)

 

– Bodrum, Turcia: Reuniune la nivel de adjuncţi ai miniştrilor de finanţe şi guvernatorilor Băncilor Centrale din ţările G20

 

– Alger: Vizita președintelui francez, Francois Hollande, în Algeria

 

– Paris: Comisarul european pentru concurență, Margrethe Vestager și ministrul francez al economiei, Emmanuel Macron participă la cea de-a Vi-a ediţie a conferinţei internaţionale „New Frontiers of Antitrust 2015”, organizată de Concurrences Journal

 

– Atena: Ministrul grec de externe, Nikos Kotzias, se întâlneşte cu consilierul special pentru Cipru al secretarului general al ONU, Espen Barth Eider

 

– Geneva: Secretarul general al ONU, Ban Ki-moon, participă la negocieri de pace privind statul Yemen

 

– Florida: Fostul guvernator al statului, Jeb Bush, urmează să îşi anunţe candidatura pentru nominalizarea din partea Partidului Republican la alegerile prezidenţiale din SUA, de anul viitor

 

– Geneva: Cea de-29-a sesiune a Consiliului pentru Drepturile Omului al ONU (15 iun. – 3 iul.)

 

– Beirut: Amnesty International lansează un raport global privind criza refugiaţilor în lume

 

– Pristina: Manifestări prilejuite de cea de-a 7-a aniversare a Constituţiei statului Kosovo

 

– Franţa: Cea de-a 51-a ediţie a Salonului Internaţional de Aeronautică de la Paris – la Centrul de expoziţii Le Bourget (15 – 21 iun.)

 

– Londra: Este marcată aniversarea a 800 de ani de la semnarea documentului “Magna Carta” sau “Marea Cartă” a Libertăților – document fondator al dreptului constituțional modern adoptat la 15 iunie 1215

 

Aniversări – Comemorări

 

– „Ziua Mondială de Combatere a Relelor Tratamente Asupra Persoanelor Vârstnice”; consacrată pe plan internaţional din 2006, a fost făcută cunoscută în România din 2012 de către Comitetul de Bioetică al Comisiei Naţionale a României pentru UNESCO

 

– „Ziua Internaţională a Energiei Eoliene” (Global Wind Day); prima dată a fost sărbătorită în 2007, în Europa, doi ani mai târziu fiind adoptată la nivel internaţional. De organizarea ei se ocupă EWEA (European Wind Energy Association) şi GWEC (Global Wind Energy Council). În asociere cu EWEA şi GWEC, asociaţiile naţionale de energie eoliană şi societăţile implicate în producţia de energie eoliană organizează diferite evenimente, cu scopul de a promova şi informa despre puterea şi potenţialul vântului

 

– 1215: La această dată regele Ioan al Angliei (cunoscut sub numele de Ioan Fără de Ţară) semnează Magna Charta Libertatum (Marea Cartă a Libertăţilor), sub presiunea nobilimii răsculate care dorea limitarea arbitrariului regal. Prin această Cartă (The Great Charter) se urmărea îngrădirea puterii regelui în scopul eliminării abuzurilor comise de monarh sau de reprezentanţii săi direcţi, precum şi garantarea unui număr de drepturi pentru toţi cetăţenii. Document fundamental al Angliei medievale, în timp, Marea Cartă s-a afirmat ca un element de bază al parlamentarismului englez, dar şi ca sursă de inspiraţe pentru numeroase texte juridice (cum ar fi Petiţia Drepturilor din 1628, din Anglia, Constituţia Statelor Unite din 1789 sau Declaraţia universală a drepturilor omului din 1948) – 800 de ani

 

– 1219: Se naşte legenda drapelului danez numit Dannebrog (“haina roşie” sau “haina daneză”); este un drapel roşu cu o cruce albă, apărut cu certitudine în timpul Cruciadelor nordice. Legenda spune că acest drapel a apărut desenat pe cer la data de 15 iunie 1219, în timpul bătăliei de la Reval (azi Tallin, în Estonia), care s-a purtat între armatele regelui danez Valdemar al II-lea şi estonieni. Apariţia miraculoasă a stindardului Daneborg pe cer a insuflat curaj danezilor, care au câştigat bătălia. O altă legendă spune că în cursul luptei, tunica albă a regelui Valdemar a devenit roşie de sângele duşmanilor

 

– 1389: A avut loc Bătălia de la Kosovo Polje (sau Bătălia de la Câmpia Mierlei); înfrângerea de către armata turcă a armatei sârbe, condusă de cneazul Lazăr, aliat cu bosniecii și cu macedonenii; vestul și sud-vestul Serbiei au fost supuse Imperiului otoman

 

– 1594: S-a născut pictorul clasicist francez Nicolas Poussin (m. 1665)

 

– 1772: A murit compozitorul francez Claude Daquin (n. 1694)

 

– 1843: S-a născut Edvard Grieg, compozitor, pianist şi dirijor norvegian; întemeietorul şcolii muzicale naţionale norvegiene (m. 1907)

 

– 1893: A murit Ferenc Erkel, compozitor, pianist, dirijor şi pedagog ungar (n. 1810)

 

– 1916: S-a născut compozitorul francez de origine bască Francis López (m. 1995)

 

– 1920: S-a născut actorul italian de film Alberto Sordi (m. 2003) – 95 de ani

 

– 1924: S-a născut Ezer Weizman, general şi om politic israelian; fondator şi primul comandant al aviaţiei militare israeliene; ministru în mai multe rânduri şi preşedinte al Israelului între anii 1993 şi 2000; ca ministru al apărării şi principal consilier al premierului Menahem Begin (1977-1983), a fost unul dintre artizanii istoricului tratat de pace cu Egiptul încheiat în 1979 (m. 2005)

 

– 1926: S-a născut François Michelin, industriaş francez, care a transformat compania Michelin într-un gigant mondial al industriei anvelopelor şi care a revoluţionat procesul de producţie a acestora (m. 2015)

 

– 1938: A murit, la Davos, în Elveţia, pictorul german Ernst Ludwig Kirchner, unul dintre liderii unui grup de artisţi expresionişti cunoscut sub numele de “Die Brücke” (“Podul”) şi reprezentant de seamă al expresionismului (n. 1880)

 

– 1943: S-a născut Johnny Hallyday (născut Jean-Philippe Smet), cântăreţ şi actor francez

 

– 1946: S-a născut cântăreţul grec Demis Roussos (pe numele său adevărat Artemios Ventouris Roussos) (m. 2015)

 

– 1953: S-a născut politicianul chinez Xi Jinping, preşedinte al Republicii Populare Chineze din 14 martie 2013; la 15 noiembrie 2012 a fost ales în tripla funcţie de secretar general al Partidului Comunist Chinez, vice-preşedinte al Republicii Populare Chineze şi preşedinte al Comisiei Militare Centrale; este primul lider născut după instaurarea regimului fondat de către Mao Zedong (1949). NOTĂ: Unele surse (http://www.chinasage.info/leaders.htm) dau naşterea la 1.VI.1953

 

– 1954: S-a născut Terri Gibbs, cântăreaţă de muzică country şi pianistă americană

 

– 1962: A murit Alfred Cortot, pianist şi dirijor francez; împreună cu Jacques Thibaud şi Pablo Casals au fondat un trio de renume mondial (1905-1944); a fost unul dintre cei mai populari muzicieni ai secolului al XX-lea, cunoscut în special pentru înțelegerea poeziei muzicii romantice pentru pian, în mod deosebit a lui Chopin și a lui Schumann (n. 1877)

 

– 1963: S-a născut actriţa, producătoarea, regizoarea şi scenarista americană Helen Hunt; câștigătoare a patru Premii Emmy, un Oscar și patru Globuri de Aur

 

– 1971: A murit biochimistul american Wendell M. Stanley; cercetări în domeniul structurii virusurilor; Premiul Nobel pentru Chimie în anul 1946, alături de James B. Sumner şi John H. Northrop (n. 1904)

 

– 1994: Israelul şi Vaticanul au stabilit relaţii diplomatice la nivel de ambasadă şi nunţiatură, în urma unui acord istoric de recunoaştere reciprocă (semnat la 30.XII.1993, la Ierusalim)

 

– 1996: A murit Ella Fitzgerald, cântăreaţă americană de jazz, supranumită ” The First Lady of Song” (n. 1917)

 

– 2006: A murit comicul (mim, jongleur, echilibrist) francez Raymond Devos (n. 1922)

 

– 2013: A murit fizicianul american Kenneth G. Wilson, laureat al Premiului Nobel pentru Fizică în anul 1982, pentru teoria sa privind fenomenele critice asociate cu tranziţiile de stare (n. 1936)

 

Azi despre ieri – 9 iunie
Azi despre ieri miercuri, 9 iunie 2021, 06:33

Azi despre ieri – 9 iunie

...

Azi despre ieri – 9 iunie
Azi despre ieri – 28 mai
Azi despre ieri vineri, 28 mai 2021, 06:04

Azi despre ieri – 28 mai

...

Azi despre ieri – 28 mai
Azi despre ieri – 21 mai
Azi despre ieri vineri, 21 mai 2021, 06:39

Azi despre ieri – 21 mai

...

Azi despre ieri – 21 mai
Azi desprei ieri – 20 mai
Azi despre ieri joi, 20 mai 2021, 06:06

Azi desprei ieri – 20 mai

...

Azi desprei ieri – 20 mai
Azi despre ieri marți, 18 mai 2021, 06:48

Azi despere ieri – 18 mai

...

Azi despere ieri – 18 mai
Azi despre ieri joi, 13 mai 2021, 06:42

Azi despre ieri – 13 mai

...

Azi despre ieri – 13 mai
Azi despre ieri miercuri, 12 mai 2021, 06:45

Azi despre ieri – 12 mai

...

Azi despre ieri – 12 mai
Azi despre ieri luni, 10 mai 2021, 06:02

Azi despre ieri – 10 mai

...

Azi despre ieri – 10 mai