Ascultă Radio România Oltenia - Craiova Live

Calendarul zilei 16 septembrie

Radio România Oltenia

Publicat de Cosmin Meca, 16 septembrie 2015, 06:00 / actualizat: 31 ianuarie 2021, 19:05

EVENIMENTE INTERNE

 

– Preşedinţie

* Președintele Klaus Iohannis va adresa un mesaj Parlamentului, în ședința reunită a celor două Camere

 

– Parlament

* ora 11:00 – şedinţa comună a Senatului şi Camerei Deputaților

 

– Senat

* ora 9:00 – lucrări în Comisiile permanente

  • ora 13:00 – Comisia pentru administraţie publică şi organizarea teritoriului – sala 7029
  • ora 13:00 – Comisia pentru sănătate publică – etaj 5, cam.5043
  • ora 13:45 – Comisia pentru mediu – Palatul Parlamentului – corp E3, etaj 2, cam. 323

* ora 15:00 – lucrări în plen

 

– Cultură

* Ediţia a XXII-a a Festivalului Internaţional “George Enescu” va avea loc între 30 august şi 20 septembrie, la Sala Palatului şi Ateneul Român şi va găzdui 58 de concerte în săli, precum şi multe alte evenimente în aer liber, în cadrul ”Pieţei Festivalului” şi al ”Bucureştiului Creativ”. Ediţie desfăşurată sub înaltul patronaj al Preşedintelui României. Producător: Guvernul României prin Ministerul Culturii. Co-producători: Radio România şi TVR. Organizatori: Artexim şi ARCUB (Centrul Cultural al Municipiului București). Printre partenerii media: Radio România Cultural şi Radio România Muzical. Din program:

  • Spectacolul „Baronul Munchausen” – ora 11:00, la Opera Comică din Bucureşti. Compozitor și dirijor: Dan Dediu. Regizor: Cristian Mihăilescu. Coregrafia: Răzvan Mazilu
  • Recital cameral Monte Carlo Philharmonic – ora 17:00, la Ateneul Român. Dirijor: CRISTIAN MANDEAL. Solişti: Ruxandra Donose – mezzo-soprană, Vincent Wolfsteiner – tenor
  • Concert al Wiener Philharmoniker – ora 20:00, la Sala Mare a Palatului. Dirijor: Semyon Bychkov. Solistă: Valentina Nafornița – soprană

* Editura Trei şi Librăriile Humanitas organizează un dialog pe tema „Primului Război Mondial între Margaret MacMillan şi Lucian Boia” – ora 19:00, la Librăria Humanitas de la Cişmigiu.Evenimentul este prilejuit de lansarea volumului „Războiul care a pus capăt păcii. Drumul spre 1914” scris de Margaret MacMillan şi a noii colecţii „Istorie” a Editurii Trei

 

– S-a întâmplat într-o zi de 16 septembrie

* Astăzi se împlinesc 205 ani de când Statele Unite Mexicane şi-au proclamat independenţa. Totodată, anul acesta se aniversează 80 de ani de la stabilirea relațiilor diplomatice între Mexic și România

 

Aniversări – Comemorări

 

– Sfinţii Corneliu, papă martir, şi Ciprian, episcop martir (Calendarul Romano-Catolic 2015)

 

– 1848, 16/28: A treia Adunare naţională de la Blaj adresează Parlamentului de la Viena „Memoriul poporului român din Transilvania”, prin care se susţinea principiul egalităţii naţionale cu toate popoarele din Imperiu

 

– 1852: S-a născut Friedrich Teutsch, episcop, istoric sas din Transilvania (preocupat de istoria saşilor sub toate aspectele: social, economic, politic, religios, cultural); membru de onoare al Academiei Române din 1919 (m. 1933)

 

– 1867: S-a născut Vintilă I. C. Brătianu, economist şi om politic liberal; preşedinte al PNL între anii 1927 şi 1930; unul dintre iniţiatorii politicii „prin noi înşine”; ministru de finanţe în mai multe guverne şi prim-ministru între anii 1927 şi 1928; s-a numărat printre fondatorii Institutului Economic Român şi ai Institutului de Cercetări Agronomice al României; membru de onoare al Academiei Române din 1928 (m. 1930). NOTĂ: Unele surse (www.enciclopediaromaniei.ro/wiki/Vintilă_I._C._Brătianu, http://biografii.famouswhy.ro/vintila_i__c__bratianu) dau ca dată a naşterii 3 septembrie 1867

 

– 1868, 16/28: Se deschide, la Sibiu, primul Congres naţional-bisericesc al românilor ortodocşi din Transilvania şi Ungaria; se adoptă „Statutul organic” (sancţionat de împăratul Franz Joseph I la 28.V.1869), care consfinţeşte principiile fundamentale ale autonomiei Mitropoliei Ortodoxe Române din Transilvania şi Ungaria

 

– 1886: S-a născut Ioan Alexandru Bran-Lemeny, poet şi gazetar (m. 1954)

 

– 1902, 16/28: A murit Iosif Ivanovici, compozitor şi capelmaestru militar (n. ~1844)

 

– 1910: S-a născut Victor V. Martinescu, poet şi prozator; condamnat la închisoare, între anii 1947 şi 1952, pentru tentativa de a părăsi ilegal ţara, este deţinut din nou, între anii 1958 şi 1964, datorită unor texte anticomuniste – poeme şi însemnări considerate antiguvernamentale, trimise spre publicare în Franţa (vor apărea în 1956, prezentate de Virgil Ierunca, în revista „Caiete de dor”, sub pseudonimul Haiduc) (m. 1994) – 105 ani

 

– 1916: S-a născut David Davidescu, inginer agrochimist; contribuţii remarcabile la controlul stării de fertilitate prin analiza integrală a solului şi plantei; membru titular al Academiei Române din 1990 (m. 2004)

 

– 1917: S-a născut graficiana Hortensia (Puia) Masichievici (m. 2010)

 

– 1921: S-a născut compozitorul şi dirijorul Liviu Cavassi (m. 1999)

 

– 1943: S-a născut Roxana Sorescu, critic, istoric şi teoretician literar, traducătoare

 

– 1945: S-a născut prozatorul Gheorghe Schwartz – 70 de ani

 

– 1957: S-a născut Anca Parghel, interpretă şi profesoară de muzică de jazz (m. 2008)

 

– 1976: Şi-a început activitatea prima platformă românească de foraj marin, “Gloria”, la o distanţă de 72 Mm în largul Mării Negre şi la o adâncime maximă a apei de 90 m; platforma a fost lansată la apă de la Şantierele Navale din Galaţi la 9 noiembrie 1975; ulterior au fost construite şi alte platforme de foraj marin: “Orizont”, “Prometeu”, “Fortuna”, “Atlas”, “Jupiter” şi “Saturn”; aflate în posesia companiei Petrom, şase dintre cele şapte platforme au fost vândute companiei Grup Servicii Petroliere, la sfârşitul anului 2005. Petrom mai operează doar platforma “Gloria”

 

– 1983: A murit actorul Fory Etterle (n. 1908)

 

– 1983: A murit dramaturgul Horia Lovinescu; nepotul criticului literar Eugen Lovinescu (n. 1917)

 

– 1990: A murit poetul Aurel Dumitraşcu, considerat unul dintre cei mai importanţi reprezentanţi ai curentului optzecist şi ai postmodernismului în literatura română; din 1994, la Piatra Neamţ a fost iniţiat Concursul Naţional de Poezie „Aurel Dumitraşcu” care a girat debutul în volum al mai multor poeţi tineri (n. 1955) – 25 de ani

 

– 1993: A murit actriţa Silvia Popovici (n. 1933)

 

– 2000: A murit poetul, publicistul şi eseistul Ioan Alexandru (numele la naştere Ion Şandor); a tradus din poezia austriacului Rainer Maria Rilke, „Odele” grecului Pindar, precum şi „Cântarea Cântărilor”, din ebraică (1977); după 1989 s-a implicat în politică, înscriindu-se în PNŢCD; a fost membru fondator şi vicepreşedinte al PNŢCD, deputat în legislatura 1990-1992 şi senator PNŢCD de Arad în legislatura 1992-1996 (n. 1941) – 15 ani

 

– 2000: A murit Valeriu Sterian, muzician, cântăreţ şi compozitor de muzică folk şi rock (n. 1952) – 15 ani

 

– 2008: A murit Dan Horia Mazilu, istoric literar (considerat unul dintre specialiştii cei mai profunzi ai formelor şi dinamicii literaturii române vechi), scriitor, traducător; membru corespondent al Academiei Române din 2001 (fost director general al Bibliotecii Academiei) (n. 1943)

 

– 2008: A murit Paul H. Stahl, etnosociolog francez de origine română; stabilit în Franţa în 1969; fiul sociologului Henri H. Stahl şi frate cu scriitoarea Henriette Yvonne Stahl; membru de onoare al Academiei Române din 1993 (n. 1925)

 

EVENIMENTE EXTERNE

 

– Bruxelles: Şoferii de taxi din mai multe ţări europene vor manifesta împotriva platformei Uber, un sistem alternativ de taximetrie, acuzat de concurenţă neloială prin neplata impozitelor – zona centrală şi Cartierul European.Tot astăzi, cele mai mari sindicate belgiene vor organiza o manifestaţie de amploare împotriva actualului Guvern, la un an de la instalarea acestuia; adunarea participanţilor pentru manifestaţie este prevăzută la ora 11:00 (ora locală) la Gara de Nord, apoi coloanele de manifestanţi se vor îndrepta spre Gare du Midi pe bulevardele centrale ale capitalei

 

– Barcelona: Primul Congres Mondial privind internetul obiectelor (16 – 19 sep.)

 

– Washington: Reuniune a Băncii Centrale a SUA (16 și 17 sep.)

 

Aniversări – Comemorări

 

– „Ziua Internaţională pentru Protecţia Stratului de Ozon”, marcată pe baza Rezoluţiei 49/114 din 19.XII.1994 a Adunării Generale a ONU, pentru a aminti de data semnării (16.IX.1987), la Montreal (Canada), a Protocolului privind substanţele care distrug stratul de ozon, document la care a aderat şi România

 

– Papua Noua Guinee: Ziua Naţională; aniversarea proclamării independenţei/1975 – 40 de ani

 

– 1462: S-a născut filosoful italian Pietro Pomponazzi, cunoscut mai ales pentru critica adusă ideii nemuririi sufletului (m. 1525)

 

– 1736: A murit fizicianul german Gabriel Daniel Fahrenheit; unul dintre fondatorii termometriei; a inventat termometrele cu alcool (1709) şi cu mercur (1714); a inventat scara termometrică ce-i poartă numele, utilizată în ţările anglo-saxone (n. 1686)

 

– 1853: S-a născut medicul german Albrecht Kossel; laureat al Premiului Nobel pentru Medicină în anul 1910 (m. 1927)

 

– 1883: S-a născut scriitorul britanic Thomas Ernest Hulme (m. 1917)

 

– 1887: S-a născut Jean Arp, sculptor, pictor şi poet avangardist francez de origine germană; unul dintre iniţiatorii mişcării dadaiste şi ai artei abstracte; a participat la decorarea Palatului UNESCO din Paris (m. 1966). NOTĂ: Unele surse dau ca an al naşterii 1886

 

– 1887: S-a născut pianista franceză Nadia Boulanger (m. 1979)

 

– 1888: S-a născut Frans Eemil Sillanpää, unul dintre cei mai importanţi scriitori finlandezi ai secolului al XX-lea; Premiul Nobel pentru Literatură în anul 1939; primul scriitor finlandez care a obţinut acest premiu (m. 1964)

 

– 1893: S-a născut Sir Alexander Korda, regizor şi producător britanic de film de origine maghiară; deopotrivă artist şi om de afaceri, lui i se datorează înflorirea, în anii ’30 ai secolului al XX-lea, a cinematografului britanic (m. 1956)

 

– 1899: S-a născut dirijorul austriac Hans Swarowsky (m. 1975)

 

– 1914: S-a născut Allen Funt, jurnalist, producător de televiziune şi regizor american, creatorul “Camerei Ascunse” (“Candid Camera”) (m. 1999)

 

– 1924: S-a născut actriţa americană de film Lauren Bacall (m. 2014)

 

– 1925: S-a născut B. B. King (nume la naştere: Riley B. King), cântăreţ, compozitor şi chitarist afro-american; considerat „Regele blues-ului” (m. 2015) – 90 de ani

 

– 1927: S-a născut actorul de film, producătorul, regizorul şi scenaristul american Peter Falk, interpretul celebrului detectiv Columbo (m. 2011)

 

– 1932: A murit Sir Ronald Ross, parazitolog englez; cercetările lui privind malaria au permis punerea la punct a profilaxiei bolii; Premiul Nobel pentru Medicină în anul 1902 (n. 1857)

 

– 1952: S-a născut actorul american de film Mickey Rourke

 

– 1956: S-a născut magicianul american David Copperfield (născut David Seth Kotkin), câştigător al unui Premiu Emmy; a fost declarat, în anul 2006, de revista „Forbes” drept cel mai de succes magician din istorie

 

– 1960: A murit lingvistul austriac Leo Spitzer; emigrat în Turcia şi apoi în SUA; specialist în romanistică; creator al stilisticii literare pe baze lingvistice; studii privind limba română; membru corespondent străin al Academiei Române din 1947 (n. 1887) – 55 de ani

 

– 1963: S-a născut Richard Marx, interpret american de muzică pop, compozitor şi producător

 

– 1977: A murit Maria Callas (pe numele adevărat Cecilia Sophia Anna Maria Kalogeropoulos), soprană americană de origine greacă; considerată drept cea mai mare cântăreață de muzică de operă din cea de-a doua jumătate a secolului al XX-lea, denumită „La Divina” sau „Regina della lirica” (n. 1923)

 

– 1980: A murit Jean Piaget, biolog, psiholog şi filosof elveţian; cercetări experimentale şi studii asupra dezvoltării ontogenetice a inteligenţei copiilor; creator al psihologiei şi epistemologiei genetice (n. 1896) – 35 de ani

 

– 2002: A murit James Gregory, actor american de film (cunoscut pentru rolurile din serialele de televiziune „Bonanza” şi „Star Trek”) (n. 1911)

 

– 2011: A murit Jean Leclant, istoric şi egiptolog francez; activitatea sa în acest domeniu s-a concretizat atât în săpături arheologice, cât şi în publicarea a numeroase lucrări; s-a aplecat şi asupra istoriei religiilor; membru de onoare din străinătate al Academiei Române din 1992 (n. 1920)

 

– 2012: A murit actorul american John Ingle (n. 1928)

 

Azi despre ieri – 9 iunie
Azi despre ieri miercuri, 9 iunie 2021, 06:33

Azi despre ieri – 9 iunie

...

Azi despre ieri – 9 iunie
Azi despre ieri – 28 mai
Azi despre ieri vineri, 28 mai 2021, 06:04

Azi despre ieri – 28 mai

...

Azi despre ieri – 28 mai
Azi despre ieri – 21 mai
Azi despre ieri vineri, 21 mai 2021, 06:39

Azi despre ieri – 21 mai

...

Azi despre ieri – 21 mai
Azi desprei ieri – 20 mai
Azi despre ieri joi, 20 mai 2021, 06:06

Azi desprei ieri – 20 mai

...

Azi desprei ieri – 20 mai
Azi despre ieri marți, 18 mai 2021, 06:48

Azi despere ieri – 18 mai

...

Azi despere ieri – 18 mai
Azi despre ieri joi, 13 mai 2021, 06:42

Azi despre ieri – 13 mai

...

Azi despre ieri – 13 mai
Azi despre ieri miercuri, 12 mai 2021, 06:45

Azi despre ieri – 12 mai

...

Azi despre ieri – 12 mai
Azi despre ieri luni, 10 mai 2021, 06:02

Azi despre ieri – 10 mai

...

Azi despre ieri – 10 mai