Ascultă Radio România Oltenia - Craiova Live

Calendarul zilei 17 iunie

Radio România Oltenia

Publicat de Cosmin Meca, 17 iunie 2015, 08:03 / actualizat: 31 ianuarie 2021, 19:06

EVENIMENTE INTERNE

 

 

 

– Senat

* ora 10:30 – lucrări în plen

 

– Camera Deputaţilor

* ora 10:00 – şedinţă în plen

 

– Economic

* Sonae Sierra şi Caelum Development organizează lansarea proiectului ParkLake – ora 11:00, pe una dintre insulele din Parcul Titan

 

– Cultură

* La inchiderea “stagiunii” 2014-2015, “Cafeneaua critică” organizează Gala premiilor sale, ajunse la a treia ediţie

* Lucrări de Gheorghe Petraşcu, Theodor Pallady şi Nicolae Tonitza se numără printre loturile licitaţiei Artmark, care va avea loc astăzi, la Licitaţia de vară de la Athenee Palace Hilton – ora 19:30

* Braşov: Cea ce-a cincea ediţie a Turneului Naţional “Flautul Fermecat”, un proiect Radio România, cu flautistul Ion Bogdan Ştefănescu şi pianistul Horia Mihail, trece prin 7 oraşe din România, între 11 şi 27 iunie 2015. Astăzi, concertul are loc la Sala Patria. Producători: Centrul Cultural Media Radio România şi Asociaţia Culturală „Accendo”.Co-producător: TVR 2, Radio România Cultural, Radio România Regional

 

Aniversări – Comemorări

 

– Conform calendarului musulman, la răsăritul stelelor în ziua de miercuri, 17 iunie, începe Ramadanul, luna postului musulman (până la 17 iulie)

 

– 1473: Ieromonahul Nicodim de la Putna, renumit miniaturist, a terminat de scris şi de decorat vestitul „Tetraevanghel de la Humor”, lucrare de mare valoare artistică, în care se află şi chipul lui Ştefan cel Mare

 

– 1825: S-a născut Elena Cuza, soţia domnitorului Alexandru Ioan Cuza; după Unirea din 1859, devenind prima doamnă a României, a contribuit la opera reformatoare a domnitorului, ea inspirând Legea instrucţiunii publice; a fost şi o energică susţinătoare a reformei agrare; şi-a dedicat întreaga viaţă şi avere acţiunilor caritabile: a patronat azilul de fete orfane de la Cotroceni (care i-a purtat numele, „Azilul Elena Doamna”) şi a lucrat benevol ca infirmieră la spitalul „Caritatea” din Iaşi (m. 1909) – 190 de ani

 

– 1888: S-a născut Victor C. Papilian, medic (în 1919 a organizat, la Cluj, învăţământul anatomo-medical, creând o adevărată şcoală), violoncelist (în 1920 a întemeiat Filarmonica „Gheorghe Dima” din Cluj, pe care a şi condus-o între anii 1934-1939; a fost director al Operei Române (1934-1936) şi al Teatrului Naţional/1936-1940/ din acelaşi oraş), prozator, dramaturg, eseist şi memorialist (m. 1956)

 

– 1888: S-a născut Ilie E. Torouţiu, critic şi istoric literar, folclorist şi traducător; de numele său se leagă adunarea, în cele 13 tomuri de „Studii şi documente literare”, a corespondenţei junimiştilor şi sămănătoriştilor, pe care a însoţit-o cu note, comentarii şi indici; membru corespondent al Academiei Române din 1936 (m. 1953)

 

– 1901, 17/30: S-a născut arheologul şi geologul Gheorghe Murgeanu; a condus lucrările pentru întocmirea de hărţi geologice şi tectonice ale României; a făcut parte din comitetul de redacţie al primei ediţii a hărţii tectonice a Europei (1962); membru titular al Academiei Române din 1955 (m. 1984)

 

– 1902: S-a născut Romeo Alexandrescu, compozitor, muzicolog, critic muzical şi eseist (m. 1976)

 

– 1903: S-a născut inginerul Aurel A. Avramescu; lucrări în domeniul electromagnetismului, al construcţiei aparatelor electrice şi informaticii documentare; a semnalat perspectivele energiei nucleare cu mult înainte de a se fi realizat prima centrală nuclearo-electrică (1941); membru titular al Academiei Române din 1963 (m. 1985)

 

– 1908: S-a născut Ion Th. Ilea, poet, prozator şi memorialist (m. 1983)

 

– 1910: A avut loc zborul primului aeroplan românesc, proiectat, construit şi pilotat de Aurel Vlaicu (1882-1913); zborul a avut loc pe dealul Cotrocenilor din Bucureşti; aeroplanul, după circa 40 de metri parcurşi pe pământ, s-a ridicat în aer la 3-4 metri de sol, pe o lungime de 50 de metri, după care a coborât uşor – 105 ani. NOTĂ: În amintirea acestui eveniment, la această dată, s-a marcat, până în anul 2004, „Ziua Aripilor Româneşti” (Ministerul Apărării Naţionale a stabilit, printr-un ordin din 1994, sărbătorirea „Zilei aviaţiei” la două date diferite: la 17 iunie şi la 20 iulie, ziua Sf. Prooroc Ilie Tesviteanul, ales de pionierii aviaţiei din ţara noastră, în 1913, ca „patron” al aviaţiei; în anul 2004 MApN a indicat data de 20 iulie ca zi unică pentru a sărbători aviaţia militară şi civilă)

 

– 1913: S-a născut Petronela Negoşanu, prozatoare şi traducătoare; a tradus din Andersen, Bromfield, Dickens, Dürrenmatt; împreună cu Virgil Teodorescu, a tradus antologiile din poeţi americani contemporani, poeţi canadieni de limbă franceză, cântecele şi proverbele indienilor din America de Nord (m. 2001)

 

– 1925: Publicarea Legii pentru organizarea şi exploatarea căilor ferate, prin care CFR căpăta un început de autonomie administrativă şi financiară (a fost înfiinţată Administraţia CFR, cu statut de persoană juridică şi cu buget propriu, fondurile alocate căilor ferate crescând considerabil) – 90 de ani. NOTĂ: La 11/23.IV.1880 s-a înfiinţat administraţia de stat a căilor ferate, sub denumirea Direcţiunea princiară (din 1883, generală) a Căilor Ferate Române, instituţie care consacră iniţialele CFR

 

– 1925: A murit inginerul Anghel Saligny; premergător mondial al ştiinţei construcţiilor metalice şi de beton armat, realizator de multiple invenţii şi soluţii unice în proiectarea şi construirea podurilor şi a construcţiilor industriale, pentru fundaţia cheiurilor portuare şi a docurilor, precum şi a silozurilor de grâu prin folosirea prefabricatelor de beton, toate în premieră mondială. A proiectat (1888) şi a condus construcţia podului peste Dunăre de la Cernavodă (1890-1895), pe atunci cel mai lung pod din Europa şi al treilea din lume. S-a numărat printre fondatorii Societăţii Politehnice (1881), pe care a condus-o între anii 1895-1897 şi 1910-1911; membru titular al Academiei Române din 1897, vicepreşedinte (1901-1904) şi preşedinte (1907-1910) al acestui for (n. 1854) – 90 de ani

 

– 1927: S-a născut prozatorul şi dramaturgul de naţionalitate maghiară Sütö András; membru-fondator al Uniunii Democrate a Maghiarilor din România (25.XII.1989) (m. 2006)

 

– 1932: S-a născut Sabin Bălaşa, pictor (autorul unor lucrări murale monumentale) şi regizor de filme de animaţie (m. 2008)

 

– 1934: La Radiodifuziunea Română debutează „Ora soliştilor” – emisiune muzicală la cererea ascultătorilor

 

– 1940: S-a născut actorul şi profesorul Virgil Ogăşanu – 75 de ani

 

– 1951: S-a născut Ioan Fernbach, violonist, concert-maestru şi pedagog, fost director al Filarmonicii „Banatul” din Timișoara

 

– 1975: S-a născut Lucian Dan Teodorovici, prozator, dramaturg, regizor de teatru şi scenarist – 40 de ani

 

– 1994: Apare Legea 41 privind organizarea şi funcţionarea Societăţii Române de Radiodifuziune şi Societăţii Române de Televiziune ca „…servicii publice autonome, de interes naţional, independente editorial…” (prin desfiinţarea Radioteleviziunii Române) (Legea a fost republicată şi actualizată)

 

– 2003: A murit Emanuel Elenescu, dirijor, compozitor şi profesor; fagotist în Orchestra Simfonică a Radiodifuziunii (1933-1938; 1947-1950); a debutat ca dirijor la Ateneul Român (1938), la pupitrul Orchestrei Radio; dirijor al Corului Radio din Bucureşti (1950-1952) şi al Orchestrei Simfonice a Radiodifuziunii (1952-1983) (n. 1911)

 

EVENIMENTE EXTERNE

 

– Bruxelles: Comisia Europeană prezintă noile sale propuneri pentru o mai bună impozitare pe profit

 

Aniversări – Comemorări

 

– „Ziua Mondială pentru Combaterea Deşertificării şi a Secetei”, marcată pentru prima dată în anul 1995 (- 20 de ani), cu ocazia împlinirii unui an de la semnarea, la 17 iunie 1994, la Paris, a Convenției internaționale privind lupta împotriva deșertificării. În 1994, Adunarea Generală a Națiunilor Unite a declarat, prin Rezoluția 49/115, data de 17 iunie ca fiind “Ziua Mondială pentru Combaterea Deșertificării și a Aecetei”

 

– Islanda anunţă separarea sa definitivă de Danemarca şi se proclamă republică – 1944. Ziua Naţională

 

– 1719: A murit Joseph Addison, poet, eseist şi dramaturg iluminist englez (n. 1672)

 

– 1818: S-a născut compozitorul francez Charles Gounod (m. 1893)

 

– 1832: S-a născut Sir William Crookes, chimist şi fizician britanic; a aplicat în chimie metode fizice, cu ajutorul analizei spectrale; de numele său se leagă descoperirea taliului (1861); membru de onoare străin al Academiei Române din 1913 (m. 1913)

 

– 1867: S-a născut Henry Lawson, scriitor clasic australian (m. 1922)

 

– 1882: S-a născut compozitorul rus Igor Stravinski, unul din cei mai importanți muzicieni din prima jumătate a secolului al XX-lea (m. 1971)

 

– 1909: A fost fondat, la Viena, „Grupul de Artă Nouă” (Neuekunstgruppe), reprezentativ pentru mişcarea artistică de la sfârşitul secolului al XIX-lea şi începutul secolului XX; mişcarea, cunoscută sub denumirea de „Art Nouveau”, a reprezentat un nou stil, manifestat (relativ sincron în majoritatea culturilor europene, dar şi în SUA şi Canada) în artele vizuale, design şi arhitectură; „Art Nouveau”-ul a reprezentat o mişcare artistică de tranziţie, reprezentând un preludiu a ceea ce urma să devină modernismul secolului al XX-lea

 

– 1920: S-a născut geneticianul francez François Jacob; cercetări privind reglarea genetică a sintezei enzimelor bacteriene; a descoperit acidul ribonucleic mesager; Premiul Nobel pentru Medicină în anul 1965, împreună cu conaţionalii săi André Lwoff şi Jacques Monod (m. 2013) – 95 de ani

 

– 1925: A fost semnat, la Geneva, de către reprezentanţii a 37 de state, Protocolul privind interzicerea utilizării în război a gazelor toxice şi paralizante şi a altor gaze asemănătoare şi mijloace bacteriologice – 90 de ani

 

– 1933: S-a născut violonistul francez Christian Ferras (m. 1982)

 

– 1939: S-a născut Krzysztof Zanussi, regizor de film, producător şi scenarist polonez

 

– 1940: A murit Sir Arthur Harden, biochimist britanic; a descoperit cofermenţii; Premiul Nobel pentru chimie pe 1929, împreună cu suedezul Hans von Euler-Chelpin (n. 1865) – 75 de ani

 

– 1943: S-a născut interpretul american Barry Manilow (numele real: Barry Alan Pincus)

 

– 1950: Medicul american Richard Lawler efectuează primul transplant de rinichi din lume, la Spitalul „Mary” din Chicago – 65 de ani

 

– 1953: La Berlin are loc protestul muncitorilor din construcţii împotriva durelor condiţii de muncă din fosta Republică Democrată Germană; prima mare revoltă muncitorească împotriva Germaniei comuniste, înăbuşită de armata sovietică, este considerată începutul a ceea ce fost un lung drum până la reunificarea Germaniei

 

– 1996: A murit filosoful american Thomas Samuel Kuhn (n. 1922)

 

– 1997: A fost adoptat Tratatul de la Amsterdam (Maastricht II) privind procesul de construcţie al Uniunii Europene (semnat la 2 octombrie 1997, a intrat în vigoare la 1 mai 1999)

 

– 2001: A murit Donald J. Cram, chimist american, laureat al Premiului Nobel pentru Chimie în anul 1987, împreună cu Jean-Marie Lehn, Charles J. Pedersen (n. 1919)

 

– 2007: A murit Gianfranco Ferré, unul dintre cei mai cunoscuţi designeri italieni (n. 1944)

 

– 2008: A murit actriţa americană Cyd Charisse, care a jucat alături de Fred Astaire şi Gene Kelly în numeroase musicaluri din anii ’50, considerată ultima mare dansatoare a Hollywood-ului (n. 1921)

 

– 2009: A murit Sir Ralf Dahrendorf, sociolog, economist şi politician german; a reprezentat Germania în Comisia Uniunii Europene; în 1974 s-a stabilit în Marea Britanie, iar în 1993 i s-a acordat un loc în Camera superioară a Parlamentului britanic (n. 1929)

 

– 2014: A murit actriţa britanică de film Patsy Byrne (n. 1933) – 1 an

 

Azi despre ieri – 9 iunie
Azi despre ieri miercuri, 9 iunie 2021, 06:33

Azi despre ieri – 9 iunie

...

Azi despre ieri – 9 iunie
Azi despre ieri – 28 mai
Azi despre ieri vineri, 28 mai 2021, 06:04

Azi despre ieri – 28 mai

...

Azi despre ieri – 28 mai
Azi despre ieri – 21 mai
Azi despre ieri vineri, 21 mai 2021, 06:39

Azi despre ieri – 21 mai

...

Azi despre ieri – 21 mai
Azi desprei ieri – 20 mai
Azi despre ieri joi, 20 mai 2021, 06:06

Azi desprei ieri – 20 mai

...

Azi desprei ieri – 20 mai
Azi despre ieri marți, 18 mai 2021, 06:48

Azi despere ieri – 18 mai

...

Azi despere ieri – 18 mai
Azi despre ieri joi, 13 mai 2021, 06:42

Azi despre ieri – 13 mai

...

Azi despre ieri – 13 mai
Azi despre ieri miercuri, 12 mai 2021, 06:45

Azi despre ieri – 12 mai

...

Azi despre ieri – 12 mai
Azi despre ieri luni, 10 mai 2021, 06:02

Azi despre ieri – 10 mai

...

Azi despre ieri – 10 mai