Calendarul zilei 19 februarie
Publicat de Cosmin Meca, 19 februarie 2016, 06:00 / actualizat: 31 ianuarie 2021, 19:03
EVENIMENTE INTERNE
– Preşedinţie
* Bruxelles: Preşedintele Klaus Iohannis participă la reuniunea Consiliului European (18 – 19 feb.)
– Apărare, Interne
* Bulgaria: În perioada 19-27 februarie, Gruparea Navală NATO de luptă împotriva minelor marine, SNMGCM-2 va participa la exerciţiul POSEIDON 16, organizat de Forţele Navale Bulgare, în raioanele maritime din apropierea portului Burgas. Exerciţiul face parte din Planul de Activităţi al Forţelor Navale Române pentru anul 2016 şi are ca obiectiv ridicarea nivelului de interoperabilitate al militarilor români cu partenerii din Alianţa Nord Atlantică
– Justiţie
* Braşov: Curtea de Apel judecă primul termen în dosarul primarului municipiului Brașov, George Scripcaru, care este acuzat de luare de mită şi abuz în serviciu
– Organizaţii
* Iaşi: Platforma Unionistă Acțiunea 2012 organizează prima Gală a Unioniștilor – ora 17:00, în Sala Mare de Concerte a Casei de Cultură a Studenților. Vor fi premiaţi parlamentari, primari, directori ai liceelor românești din regiunea transnistreană, artiști și reprezentanți ai societății civile
– Social
* Călin Grigoriu Trio susţine la sala de concerte a Cercului Militar Naţional concertul caritabil extraordinar „Africa se poate hrăni singură” – ora 19:30. Concertul şi ascensiunea a doi voluntari români pe Kilimanjaro reprezintă, în România, principalele forme de strângere de fonduri pentru susţinerea proiectelor fundaţiei Send a Cow, în demersul ei de a eradica foametea în Africa. Cei doi voluntari sunt Paula Muntean şi Andrei Baicu, singurii participanţi din Europa Continentală în acest proiect internaţional
– Economic
* Câmpina, jud. Prahova: Cea de-a XI-a ediție a Târgului Mierii – la Casa Tineretului (19 – 21 feb.). În deschiderea târgului au loc concursuri inedite adresate apicultorilor și vizitatorilor. Târgul Mierii Câmpina este organizat de Asociația Apicolă „Valea Prahovei”
– Învăţământ, Cercetare
* Cluj – Napoca: Facultatea de Drept şi Facultatea de Ştiinţe Economice şi Gestiunea Afacerilor din cadrul Universităţii Babeş-Bolyai organizează conferința „CLUJ TAX FORUM” – ora 9:00, la Grand Hotel Napoca, Sala Atena
– Manifestări dedicate împlinirii a 140 de ani de la naşterea lui Constantin Brâncuşi
* Cehia: Institutul Cultural Roman de la Praga organizează evenimentul aniversar Constantin Brâncuși, la sediul Ambasadei României în Republica Cehă. În cadrul evenimentului vor fi proiectate filme de animație realizate de Mariana Pachis prin tehnica Sand Art, urmate de un worksop de modelare a nisipului prin tehnica Sand Art și de proiecția filmului „Brâncuși”, regizat de Cornel Mihalache
* China: Institutul Cultural Român de la Beijing organizează manifestarea „Cinstirea lui Brâncuși, geniul român”, la sediul Institutului și la Shanghai, la sediul Asociației de Prietenie China – România, filiala Shanghai. Evenimentul va debuta cu proiecția filmului Brâncuși și va fi urmat de dezbateri. Dezbaterea va fi deschisă de către Constantin Lupeanu, directorul Institutul Cultural Român de la Beijing, în cadrul căreia vor lua cuvântul profesori universitari și artiști plastici, jurnaliști chinezi și alte presonalități culturale. La sediul Asociației de Prietenie China-România din Shanghai va lua cuvântul Zhou Mingde, profesor și traducător, reprezentantul Asociației de Prietenie China-România. Se vor purta discuții libere despre opera și personalitatea lui Brâncuși. La finalul discuțiilor va fi proiectat filmul „Brâncuși”, regizat de Cornel Mihalache
* Franţa: Institutul Cultural Român de la Paris organizează proiecția filmului documentar „Brâncuși” regizat de Cornel Mihalache
* Germania: Institutul Cultural Român „Titu Maiorescu” de la Berlin marchează „Ziua Brâncuși” prin manifestarea cu titlul „Centenarul Constantin Brâncuși partea 1/Proiecție holografică cu mapare dedicată Coloanei Infinitului”, la Literaturwerkstatt, Kulturbrauerei Berlin
* Italia: Accademia di Romania din Roma organizează o conferință despre opera lui Constantin Brâncuși, însoțită de materiale video din viaţa şi opera marelui sculptor pe fundal, susținută de criticul și istoricul de artă Grigore Popescu Arbore – în Sala de conferințe a Institutului. La finalul conferinței va fi proiectat filmul documentar „Brâncuși”, regizat de Cornel Mihalache în anul 1996
* Italia: Institutul Român de Cultură și Cercetare Umanistică de la Veneţia va marca cei 140 de ani de la naşterea marelui sculptor Constantin Brâncuşi, în Sala „Marian Papahagi” a Institutului, evenimentul constând într-o prelegere despre opera, viaţa şi activitatea lui Constantin Brâncuşi, susținută de prof. univ. dr. Aurel Chiriac, directorul Muzeului Ţării Crişurilor din Oradea. După prelegere, va fi proiectat filmul „Brâncuşi”, regizat de Cornel Mihalache
* Marea Britanie: Institutul Cultural Român de la Londra organizează, la sediul Institutului, manifestarea „Brâncuşi – o perspectivă britanică”, în cadrul căruia vor avea loc o serie de evenimente: proiecția producției BBC, „Tony Cragg on Constantin Brâncuși”, în regia lui Cristopher Swayne, urmată de o dezbatere despre influența sculptorului român, la care vor participa pictorul, istoricul și criticul de artă Eric Shanes, criticul de artă Sanda Miller, editorul Jonathan Vernon şi cineastul Bruno Wollheim
* Portugalia: Institutul Cultural Român de la Lisabona marchează „Ziua Brâncuși”, la sediul Institutului, cu manifestarea constând într-o prelegere cu titlul „Viziuni ale infinitului”, realizată de echipa Institutului, urmată de proiecția a două documentare artistice cu titlul „Constantin Brâncuşi – ora 19:00. Coloana sau lecţia despre infinit”, în regia lui Laurenţiu Damian și „Concert pentru clarinet, domnişoara Pogany şi Brâncuşi”, în regia lui Francisc Mráz
* Republica Moldova: Institutul Cultural Român „Mihai Eminescu” de la Chişinău organizează trei manifestări pentru a celebra „Ziua Brâncuși”. Primul eveniment „Suită de evenimente prilejuite de inaugurarea anului Brâncuşi în Republica Moldova”, va avea loc în perioada 19-21 februarie, la Teatrul Republican „Luceafărul” și la Casa de cultură din Leova. Evenimentul dedicat anului Brâncuşi va cuprinde trei reprezentaţii cu spectacolul de pantomimă, poezie şi muzică „Pasăre în văzduh” şi expoziţia „Constantin Brâncuşi – pasărea măiastră”. Cel de-al doilea eveniment, expoziția „Constantin Brâncuși – Pasărea măiastră”, va avea loc la Galeria La Rond, vernisajul având loc astăzi. Expoziția aduce în fața publicului o serie de documente și fotografii legate de parcursul biografic al lui Brâncuși, şi va fi deschisă publicului până la data de 8 martie. Cel de-al treilea eveniment, proiecţia filmului documentar „Brâncuşi” de Cornel Mihalache, va avea loc miercuri, 24 februarie, la cinematograful Odeon din Chişinău
* Spania: Institutul Cultural Român de la Madrid organizează o prelegere dedicată vieții și operei artistului, suținută de prof. dr. Ileana Bucurenciu, urmată de proiecția documentarului „Brâncuși” regizat de Cornel Mihalache
* SUA: Institutul Cultural Român de la New York organizează proiectul „Brâncuşi 140”, care va avea loc la „The Wild Horses of Stable Island Gallery”. Celebrarea Zilei Brâncuși la New York debutează cu vernisajul expoziției de fotografii ale ansamblului monumental de la Târgu-Jiu realizate de artistul Robert Dutesco, urmat de expoziția de carte cu volume aparținând Bibliotecii Institutului – volume dedicate operei și personalității lui Constantin Brâncuși și proiecția de fragmente din documentarul „Brâncuși”, în regia lui Cornel Mihalache
* Suedia: Institutul Cultural Român de la Stockholm organizează manifestarea „Mari români: Aniversare Constantin Brâncuşi”, la sediul Institutului. Evenimentul va consta într-o conferință dedicată vieţii şi întregii activităţi a sculptorului, susținută de Mircea Iliescu, conferenţiar şi fost profesor la catedra de Istoria Artei a Universităţii din Stockholm. Conferinţa va fi urmată de proiecția filmului documentar „Brâncuși”, în regia lui Cornel Mihalache
* Turcia: Institutul Cultural Român „Dimitrie Cantemir” de la Istanbul organizează, o conferință și o proiecție de film la sediul Institutului. În prima parte a manifestării va avea loc o conferință dedicată complexei personalităţi a omului şi artistului Brâncuşi, susținută de asistentul universitar de origine română Dalila Özbay, iar în a doua parte va fi proiectat filmul documentar „Brâncuși”, cu subtitrare în limba engleză, realizat de Cornel Mihalache
* Ungaria: Institutul Cultural Român de la Budapesta organizează prelegerea susținută de Krisztina Passuth, istoric de artă, coordonatoare a albumului intitulat „Brancusi és Brâncuşi / Brancuşi şi Brâncuşi” apărut la editura Noran din Budapesta, în 2005, urmată de o expoziţie de carte despre Constantin Brâncuşi, din colecţia Bibliotecii Institutului Cultural Român de la Budapesta și proiecţia unor fragmente din filmul documentar „Brâncuşi” în regia lui Cornel Mihalache
* Viena: Institutul Cultural Român de la Viena organizează proiecţia filmului „Brâncuşi” în regia lui Cornel Mihalache – ora 19:00, la sediul ICR Viena. Evenimentul deschide seria proiecţiilor organizate în anul 2016 la sediul ICR Viena în cadrul programului Rumanisches Kino in Wien, care prezintă periodic producţii cinematografice româneşti
– Cultură
* Filmul românesc „Billion Star Hotel”, în regia lui Alecs Năstoiu va rula, în cinematografe, începând de astăzi
* Spectacolul-perfomace de dans şi umbre pentru copii „Fapte vitejeşti” are loc la Centrul Naţional al Dansului București (CNDB), Sala Stere Popescu din Bd. Mărăşeşti 80-82, de la ora 13:00, în cadrul unui program de formare şi educaţie artistică organizat de Studioul de Dans Contemporan CNDB, în perioada 15 – 22 februarie. Printre partenerii media: Radio România Cultural
* Târgu Jiu: Biblioteca Judeţeană „Christian Tell” Gorj lansează, începând de astăzi până la data de 9 martie, concursul naţional de fotografie – selfie pe tema „Apropie-te de Brâncuşi!”, prin care şi-a propus evidenţierea operei şi personalităţii sculptorului Constantin Brâncuşi la împlinirea a 140 de ani de la naşterea sculptorului – Calea Eroilor nr. 23
– Sport
Păltiniş: Clubul de Turism Montan „Amicii Munţilor” Sibiu organizează cea de-a XI-a ediţie a Festivalului Omului de Munte – „Clopul Turistului” (19 – 21 feb.) – la Centrul de Agrement „Trecătoarea Cerbilor“
– Diverse
* Ediţia a XIX-a a Body Mind Spirit Expo, se va desfăşura între 19 şi 21 februarie – la Sala Palatului
* Londra: România participă la London Fashion Week (19 – 23 feb.), în cadrul căreia sunt prezentate colecţiile feminine pentru toamnă/iarnă 2016-2017, cu expoziţia de bijuterie contemporană „Found.Lost.Found” – la centrul cultural Somerset House. Expoziţia este organizată de Institutul Cultural Român de la Londra în colaborare cu Assamblage – Asociaţia Naţională a Autorilor şi Designerilor de Bijuterie Contemporană
– S-a întâmplat într-o zi de 19 februarie
* Se împlinesc 150 de ani (1866) de la apariţia lucrării geneticianului austriac Gregor Mendel (1822-1884) „Cercetări asupra plantelor hibride”, în care erau formulate legile fundamentale ale eredităţii (legile lui Mendel)
* Acum 138 de ani (1878), prin semnarea Tratatului de pace ruso-turc de la San Stefano, s-a încheiat războiul ruso-româno-turc (1877-1878). România, Serbia şi Muntenegru nu au fost admise la negocierea şi semnarea Tratatului (pe motiv că independenţa proclamată de acestea nefiind recunoscută de Marile Puteri, nu puteau apărea ca subiect al unui act internaţional). Prin acest act, Poarta recunoştea independenţa României, alături de cea a Serbiei şi Muntenegrului, şi autonomia Bulgariei. Totodată, Dobrogea, Delta Dunării şi Insula Şerpilor erau cedate de Imperiul Otoman Rusiei, care-şi rezerva dreptul de a le schimba „cu partea Basarabiei detaşată la 1856” (19.II/3.III)
* Tot acum 138 de ani, la data de 19 februarie 1878, Thomas Edison (1847 – 1931) înregistra, cu patentul numărul 200521, o invenţie revoluţionară pentru vremea aceea, fonograful, primul aparat folosit pentru înregistrarea şi reproducerea mecanică a sunetelor. Aparatul avea două diafragme cu ac, unul pentru înregistrare şi celălat pentru redare. Lui Edison i-a venit această idee în timp ce lucra la o modalitate de a înregistra comunicarea telefonică, în laboratorul său din Menlo Park, New Jersey. Printre alte invenţii ale lui Thomas Edison se numără: becul cu incandescenţă (1879), prima centrală electrică care alimentează clădirile unui oraş (New York, 1882), kinetoscopul, primul aparat care putea reda imagini în mişcare, cu o frecvenţă de 45 de imagini pe secundă (1894), prototipul de cinematograf sonor, combinând cinematograful propriu-zis cu fonograful (1912)
* În urmă cu 89 de ani (1927) un număr important de adepţi ai fostului Partid Ţărănesc s-au desprins din Partidul Naţional-Ţărănesc înfiinţând Partidul Ţărănesc, sub conducerea dr. Nicolae Lupu, care a participat la guvernările liberale din anii 1927-1928. După o perioadă de căutări a revenit în sânul PNŢ, la data de 11.III.1934
* Acum 83 de ani (1933) echipajul român de bob de două persoane (Alexandru Papană – Dumitru Hubert) a cucerit medalia de aur la Campionatul de bob de la Schreiberhau, în Germania (astăzi Szklarska Poręba, în Polonia)
* Cu 52 de ani în urmă (1964) România a fost desemnată, împreună cu alte state, să facă parte din Comisia specială a ONU, însărcinată cu elaborarea principiilor de drept internaţional referitoare la relaţiile prieteneşti de cooperare între state
* Se împlinesc 30 de ani (1986) de când Uniunea Sovietică a plasat pe orbită primul element al staţiei orbitale „Mir”. Aceasta a fost „locuită”, de-a lungul timpului, de astronauţi de diferite naţionalităţi şi a funcţionat ca un adevărat laborator spaţial. Misiunea sa s-a încheiat după 15 ani de orbitare în jurul Pământului, la 23.III.2001, când s-a dezintegrat în atmosferă, deasupra Pacificului de Sud
* Acum 26 de ani (1990) s-a înfiinţat Uniunea Teatrală din România (UNITER). Preşedinte de la fondare este actorul Ion Caramitru (reales în septembrie 2014). Judecătoria sectorului 1 Bucureşti a acordat personalitate juridică Uniunii prin sentinţa nr. 1010 din 29 martie 1990
* În urmă cu 24 de ani (1992) a intrat în vigoare Acordul privind reconcilierea, neagresiunea şi cooperarea dintre Nordul şi Sudul Peninsulei Coreea (semnat la 13.XII.1991, la Seul, de către premierii R.P.D. Coreene şi R. Coreea). A fost semnată, totodată, şi o Declaraţie privind crearea unei zone denuclearizate în Peninsula Coreea
* Cu 9 ani în urmă (2007) Postul Radio România Muzical a început să emită prin satelit
Aniversări – Comemorări
– „Ziua Brâncuşi” – sărbătoare naţională; la această dată (19.II/2.III), în anul 1876 (- 140 de ani), în localitatea Hobiţa, s-a născut Constantin Brâncuşi, unul dintre cei mai mari sculptori ai lumii, personalitate marcantă a artei secolului XX, membru post-mortem al Academiei Române din 1990 (m. 1957, la Paris). Ziua naşterii sale este sărbătorită în toată lumea şi înscrisă în calendarul cultural universal. Potrivit Legii nr. 305/2015, autorităţile administraţiei publice centrale şi locale pot organiza sau sprijini logistic şi material manifestări cultural-artistice dedicate acestei zile
– 1854: S-a născut Emil Sigerus, etnograf, muzeograf şi publicist sas din Transilvania (m. 1947)
– 1864: S-a născut Arthur Gorovei, folclorist, etnograf şi scriitor; fondatorul şi conducătorul primei reviste româneşti de folclor, „Şezătoarea” (1892-1929); membru de onoare al Academiei Române din 1940 (m. 1951)
– 1887: S-a născut fizicianul Traian Gheorghiu; lucrări de fotoelectricitate, spectroscopie şi studii asupra semiconductorilor; membru titular al Academiei Române din 1948 (m. 1968)
– 1894: S-a născut Sabin Manuilă, medic, demograf, statistician, editor şi publicist stabilit în SUA (1948); înainte de a emigra, a deţinut o serie de funcţii de conducere, printre care cea de director al Institutului Central de Statistică, în cadrul căruia a înfiinţat un serviciu de demografie; membru corespondent al Academiei Române din 1938 (m. 1964, la New York)
– 1936: S-a născut scriitorul Marin Sorescu, poet, dramaturg şi eseist; membru titular al Academiei Române din 1992 (m. 1996) – 80 de ani. NOTĂ: Deşi în acte data naşterii este 19 februarie, soţia poetului susţine că ziua de naştere ar fi 29.II.1936
– 1939: S-a născut interpreta de muzică populară Irina Loghin
– 1940: S-a născut cântăreaţa de muzică populară Maria Butaciu
– 1940: S-a născut Mircea Radu Iacoban, prozator, dramaturg, scenarist şi publicist; redactor, între anii 1961 şi 1966, la Studioul de Radio Iaşi, apoi la Radio Bucureşti. NOTĂ: Dicţionarul scriitorilor români D-L (1998) dă ca dată a naşterii 9.II.1940
– 1950: S-a născut Liviu Ioan Stoiciu, poet, prozator, autor dramatic, eseist şi publicist
– 1951, 19/20: S-a născut actriţa Maria Ploae – 65 de ani
– 1951: A murit H.[enric] Sanielevici, critic literar, sociolog, antropolog şi paleontolog (n. 1875) – 65 de ani
– 1966: S-a născut Înalt Preasfinţitul Iosif Pop (prenumele la naştere: Ilie), Arhiepiscopul ortodox român al Europei Occidentale (din 1998) şi Mitropolitul ortodox român al Europei Occidentale şi Meridionale (din 2001); din anul 2002 a fost numit, de către Sfântul Sinod, director al Reprezentanţei Bisericii Ortodoxe Române pe lângă Instituţiile Europene (Bruxelles) – 50 de ani
– 1968: A murit chimistul Eugen I. Angelescu; fondator al şcolii româneşti de chimie coloidală; membru titular al Academiei Române din 1963 (n. 1896)
– 1969: A murit Joseph Prunner, contrabasist şi pedagog român de origine austriacă (n. 1886)
– 1996: A murit I.[on] C.[onstantin] Chiţimia, istoric literar şi folclorist (n. 1908) – 20 de ani
– 2008: A murit Gheorghe Comănescu, mare maestru al Marii Loji Naţionale din România între anii 1998-2003; a contribuit la reconstrucţia mişcării masonice din România şi la reintegrarea ei în Lanţul Universal al Masoneriilor Regulare (n. 1928)
– 2012: A murit compozitorul Dan Iagnov (născut Dan Ion Marcu); considerat unul dintre cei mai romantici compozitori de muzică pop din anii 1980-2012 (n. 1935)
EVENIMENTE EXTERNE
– Sydney: Premierul australian, Malcolm Turnbull se va întâlni cu premierul Noii Zeelande, John Key
– New Delhi: Vizita premierului nepalez, Khadga Prasad Oli, în India (19 – 24 feb.)
– Rangoun: Conferinţă de presă a raportorului special al ONU pentru Birmania, Yanghee Lee
– Madrid: Forum pe tema Planului B pentru Europa, la propunerea fostului ministrului grec de finanţe, Yanis Varoufakis (19 – 21 feb.)
Aniversări – Comemorări
– 1473: S-a născut Nicolaus Copernic (numele latinizat al lui Mikolaj Kopernik), astronom polonez; a elaborat şi a fundamentat ştiinţific concepţia heliocentrică, care o infirma pe cea geocentrică a lui Ptolemeu; adoptată unanim abia în secolul al XVII-lea (m. 1543)
– 1519: S-a născut Froben Christoph von Zimmern, autor german (m. 1566)
– 1526: S-a născut Charles de L’Ecluse, botanist flamand, creatorul primelor grădini botanice din Europa şi fondatorul horticulturii (m. 1609) – 490 de ani
– 1605: A murit compozitorul italian Orazio Vecchi (n. 1550)
– 1660: A murit Friedrich Hoffmann, fizician şi chimist german (m. 1742)
– 1743: S-a născut Luigi Boccherini, violoncelist şi compozitor italian (m. 1805)
– 1754: S-a născut Vincenzo Monti, poet, dramaturg şi traducător italian (m. 1828)
– 1799: S-a născut Ferdinand Reich, chimist german care, în 1863, împreună cu Hieronymous Theodor Richter, a descoperit elementul chimic indiu (m. 1882)
– 1804: S-a născut, în Cehia, medicul, patologul şi filosoful austriac Carl von Rokitansky (m. 1878)
– 1811: S-a născut Jules Sandeau, romancier şi autor dramatic francez (m. 1883) – 205 ani
– 1812: S-a născut Zygmunt Krasiński, poet romantic şi dramaturg polonez; alături de Mickiewicz şi Slowacki, unul dintre „cei trei barzi” ai literaturii poloneze, cum îi numeau contemporanii (m. 1859)
– 1833: S-a născut Élie Ducommun, jurnalist şi activist elveţian, laureat al Premiului Nobel pentru Pace în anul 1902 (m. 1906)
– 1837: A murit Georg Büchner, dramaturg (drame romantice anticipând teatrul naturalist şi expresionist) şi publicist german (n. 1813)
– 1841: S-a născut Felipe Pedrell, compozitor, folclorist şi muzicolog spaniol; fondator al şcolii naţionale de muzică (m. 1922) – 175 de ani
– 1843: S-a născut (la Madrid) soprana de origine italiană Adelina Patti (m. 1919)
– 1859: S-a născut Svante August Arrhenius, fizician, chimist şi astronom suedez; a elaborat teoria disociaţiei electrolitice (1887); cercetări în domeniul astronomiei, astrofizicii şi biologiei (studii privind aplicaţiile chimiei fizice în seroterapie); Premiul Nobel pentru Chimie în anul 1903; membru de onoare străin al Academiei Române din 1913 (m. 1927)
– 1887: A murit, în Germania, scriitorul olandez Multatuli (pseudonimul lui Edward Douwes Dekker), cunoscut mai ales pentru romanul cu caracter autobiografic, satiric şi pamfletar „Max Havellar” (n. 1820)
– 1897: A murit Karl Weierstrass, matematician german, unul dintre fondatorii teoriei funcţiilor analitice de variabilă complexă (n. 1815)
– 1901: S-a născut Hans Grundig, pictor şi grafician german; militant antifascist (m. 1958) – 115 ani
– 1911: S-a născut (în India) actriţa de film britanică Merle Oberon (pe numele său adevărat Estelle Merle O’Brien Thompson), vedetă anglo-americană a anilor ’30-’40 ai secolului XX (m. 1979) – 105 ani
– 1916: A murit Ernst Mach, fizician şi filosof austriac; după el a fost numit „numărul Mach” (raportul dintre viteza unui obiect care se deplasează în aer, sau printr-un fluid oarecare, împărţit la viteza sunetului, conform valorii acesteia din mediul respectiv) (n. 1838) – 100 de ani
– 1924: S-a născut actorul american Lee Marvin, vedetă a filmelor de acţiune din anii ’60-’70 ai secolului XX (m. 1987)
– 1927: A murit Robert Fuchs, compozitor şi profesor austriac (n. 1847)
– 1929: S-a născut Jacques Deray, regizor de film şi scenarist francez (m. 2003)
– 1930: S-a născut regizorul de film american John Frankenheimer (m. 2002)
– 1935: S-a născut creatorul de modă francez Jean-Louis Scherrer (m. 2013)
– 1937: A murit scriitorul argentinian de origine uruguayană Horacio Quiroga (n. 1878)
– 1939: S-a născut scriitorul peruan Alfredo Bryce Echenique
– 1940: S-a născut Bobby (Robert Edward) Rogers, cântăreţ şi compozitor american (m. 2013)
– 1941: S-a născut Carlos Roqué Alsina, pianist şi compozitor francez de origine argentiniană – 75 de ani
– 1951: A murit scriitorul, umanistul şi eseistul francez André Gide; laureat al Premiului Nobel pentru Literatură în anul 1947 (n. 1869) – 65 de ani
– 1952: A murit scriitorul norvegian Knut Hamsun; laureat al Premiului Nobel pentru Literatură în anul 1920 (n. 1859)
– 1955: S-a născut actorul american Jeff Daniels
– 1957: S-a născut Falco (pe numele adevărat Johann Hölzel), interpret austriac de muzică hip-hop şi rock (m. 1998)
– 1963: S-a născut cântăreţul britanic Seal (pe numele său adevărat Seal Henry Olusegun Olumide Adeola Samuel)
– 1964: S-a născut scriitorul şi dramaturgul rus Dmitri Lipskerov
– 1967: S-a născut Benicio del Toro, actor american originar din Puerto Rico
– 1973: A murit Szigeti József, violonist maghiar, stabilit iniţial în Franţa (1938) şi apoi în SUA (1951) (n. 1892). NOTĂ: Unele surse menţionează ca dată a morţii 20 februarie 1973
– 1975: A murit compozitorul italian Luigi Dallapiccola (n. 1904)
– 1988: A murit René Char, poet, eseist şi filosof francez (n. 1907)
– 1990: A murit Michael Powell, regizor, scenarist şi producător britanic de film (n. 1905)
– 1997: A murit Deng Xiaoping, om politic comunist chinez; secretar general (1956-1967) şi vicepreşedinte (din 1977) al C. C. al Partidului Comunist Chinez; vicepreşedinte al Consiliului de Stat (1954, 1975-1976, 1977-1980); a contribuit la iniţierea unui amplu program reformator al societăţii chineze (n. 1904)
– 2000: A murit Friedensreich Hundertwasser (pe numele său adevărat Friedrich Stowasser), pictor, grafician şi arhitect austriac (n. 1928)
– 2001: A murit regizorul american de film Stanley Kramer (n. 1913) – 15 ani
– 2001: A murit cântăreţul şi compozitorul francez Charles Trenet (n. 1913) – 15 ani
– 2008: A murit balerina rusă Natalia Bessmertnova (n. 1941)
– 2013: A murit Robert Coleman Richardson, fizician american, laureat al Premiului Nobel pentru Fizică în anul 1996, împreună cu David Lee şi Douglas Osheroff, pentru descoperirea superfluidităţii izotopului heliu-3 (n. 1937)