Calendarul zilei 21 decembrie
Publicat de Cosmin Meca, 21 decembrie 2015, 10:26 / actualizat: 31 ianuarie 2021, 19:04
EVENIMENTE INTERNE
– Senat
* Lucrări în Comisiile permanente
* ora 12:30 – şedinţa pregătitoare a Biroului permanent
* ora 13:00 – şedinţa Biroului permanent
– Social
* Miercurea Ciuc: Singurul campion paralimpic din istoria României, Eduard Novak, organizează, în premieră, o Gală caritabilă de Crăciun – ora 19:00, în sala de spectacole a Casei de Cultură a Sindicatelor. Evenimentul se desfăşoară în colaborare cu Primăria Miercurea Ciuc
– Cultură
* Opera Națională din București prezintă concertul de colinde și cântece de Crăciun „Noapte de Crăciun”, susținut de Corala bărbătească „Armonia” a Arhiepiscopiei Tomisului, dirijată de către arhid. asist. univ. dr. Ion-Iulian Dumitru – ora 18:00
* Teatrul Nottara prezintă spectacolul „Crăciunul, altfel” în regia lui Alin Horia Mânzat, care va avea loc la Sala ArCuB, din Str. Batiştei, nr. 14 – ora 19:30
* Muzicienii austrieci, supranumiți de presa internațională „Regii Valsului” – Johann Strauss Ensemble – vor susţine un concert în Sala Mare a Teatrului Național
* Sibiu:Teatrul Mic prezintă spectacolul „Crăciun cu Zăpadă!” în zilele de 21, 22, 23 decembrie, de la ora 19:00 – Str. Berăriei, nr. 2
– S-a întâmplat într-o zi de 21 decembrie
* În urmă cu 169 de ani (1846), britanicul Robert Liston (1794-1847) realiza prima operaţie chirurgicală sub anestezie, la University College Hospital din Londra
* Acum 132 de ani (1883/1884), apărea, la Bucureşti, ediţia princeps a poeziilor lui Mihai Eminescu, „Poesii” (cu o scurtă prefaţă semnată de Titu Maiorescu, cel care a definitivat şi publicat ediţia), singurul volum tipărit în timpul vieţii poetului (pe copertă apare anul 1884) (21.XII/2.I)
* În urmă cu 112 ani (1903), se acorda pentru prima oară Premiul Goncourt, pentru „cea mai bună operă în proză a anului” în Franţa, premiu iniţiat de scriitorul Edmond Goncourt (1822-1896). Acesta şi-a lăsat prin testament întreaga avere pentru înfiinţarea unei Academii care să-i poarte numele. Alcătuită din zece scriitori, Academia acordă, anual, acest premiu, primul laureat fiind John-Antoine Nau, pentru romanul „Force ennemie”. De menţionat că Premiul Goncourt a fost acordat în fiecare an, în pofida a două războaie mondiale sau a altor împrejurări neprielnice
* Acum 102 ani, în anul 1913, apărea, în ziarul american „New York World”, primul careu de cuvinte încrucişate semnat de britanicul Arthur Wynne, un jurnalist din Liverpool. Careurile de cuvinte încrucişate au rămas la fel de populare, dar diferă într-o oarecare măsură de cele originale, care erau create în formă de diamant şi nu ofereau rezolvări distincte pe orizontală şi verticală
* În urmă cu 78 de ani (1937), la „Carthay Circle Theater”, avea loc premiera primului lung-metraj animat, color și cu sunet, „Albă ca Zăpada și cei șapte pitici”, produs de Walt Disney și regizat de David Dodd Hand, bazat pe povestirea omonimă a Fraților Grimm. Este primul film din seria de filme animate Disney și unul dintre filmele de animație clasică cu cele mai importante încasări din toate timpurile
* Cu 62 de ani (1953) în urmă, se înfiinţa Teatrul de Stat de Operetă (ulterior Teatrul Muzical) din Braşov; actualmente Opera Braşov
* Se împlinesc 50 de ani (1965) de la adoptarea Convenţiei Internaţionale pentru Eliminarea Tuturor Formelor de Discriminare Rasială, la cea de-a 20-a sesiune a Adunării Generale a ONU, intrată în vigoare la 4.I.1969 (România a aderat la Convenţie prin Decretul nr. 345 din 1970)
* În urmă cu 47 de ani (1968) se lansa misiunea americană „Apollo 8”. A fost prima misiune cu echipaj care a folosit racheta Saturn V, suficient de puternică încât să permită navei spațiale să orbiteze Luna. Echipajul format din astronauții Frank Borman, James A. Lovell, Jr. și William A. Anders a făcut înconjurul Lunii și a reintrat în atmosfera Pământului cu succes
* Cu 44 de ani (1971) în urmă, se crea, la Paris, organizaţia umanitară „Medici fără frontiere” („Médecins sans Frontières”), care are drept scop acordarea de ajutor medical în situaţii de urgenţă ce intervin în urma unui război sau a unei catastrofe naturale (organizaţia a fost distinsă cu Premiul Nobel pentru Pace în anul 1999)
* În urmă cu 27 de ani, în anul 1988, terorişti arabi, susţinuţi de Libia, au provocat prăbuşirea, la Lockerbie (Scoţia), a aparatului B-747 (zborul PanAm 103), care făcea legătura între Londra şi New York, atentat soldat cu 270 de victime
* Se împlinesc 26 de ani, de când în anul 1989, avea loc declanşarea Revoluţiei române anticomuniste în Bucureşti: Nicolae Ceauşescu a convocat un miting în faţa Comitetului Central al PCR, în cursul căruia urma să fie înfierată atitudinea protestatarilor de la Timişoara. Mitingul a fost întrerupt de grupuri de protestatari care au fost dispersaţi de forţele de ordine. Ulterior, participanţii la miting, cărora li s-au alăturat şi alţi bucureşteni, s-au regrupat în faţa Hotelului Intercontinental, în Piaţa Universităţii şi în apropierea Ambasadei SUA. În cursul nopţii s-a tras cu muniţie de război în demonstranţi şi apoi s-a degajat terenul cu ajutorul blindatelor
* Se împlinesc 26 de ani, de când, prin decret prezidenţial s-a instituit starea de necesitate pe teritoriul judeţului Timiş. Cu câteva zile în urmă (la 16 decembrie) la Timişoara izbucniseră manifestaţiile antidictatoriale şi anticomuniste, manifestaţii ce au însemnat începutul Revoluţiei anticomuniste din decembrie 1989
* Şi tot acum 26 de ani, aveau loc demonstraţii populare şi confruntări armate la Arad, Sibiu, Braşov, Cluj-Napoca ş.a., soldate cu numeroase victime (răniţi şi morţi) (21, 22 şi zilele următoare)
* În urmă cu 24 de ani (1991) se semna, la Alma-Ata/Kazahstan, documentul de fondare a Comunităţii Statelor Independente (CSI), de către 11 foste republici ale URSS, devenite între timp state independente (la 8 decembrie conducătorii Rusiei, R. Belarus şi Ucrainei au decis, la Brest/lângă Minsk, crearea CSI); documentul de fondare al Comunităţii, precum şi retragerea lui Mihail Gorbaciov (25.XII.1991) din funcţia de preşedinte al URSS au consfinţit destrămarea şi dispariţia de pe harta politică a lumii a URSS
Aniversări – Comemorări
– „Ziua Supravieţuitorului de Cancer” a fost desemnată în anul 2001, la iniţiativa Ligii Române de Cancer, celebrând decizia de a trăi, de a lupta împotriva resemnării şi efortul imens de a supravieţui acestei boli
– „Ziua Memoriei Victimelor Comunismului în România” a fost stabilită prin Legea nr. 198 din 7 noiembrie 2011, la iniţiativa Institutului de Investigare a Crimelor Comunismului şi Memoria Exilului Românesc
– 1596: S-a născut (la Suceava) cărturarul Petru Movilă, fiu al domnului Moldovei Simion Movilă; crescut în Polonia, unde a primit educaţie militară şi religioasă, va ajunge mitropolit al Kievului (1633); sprijinitor al tiparului şi al şcolii din Ţările Române (m. 1646, la Kiev). NOTĂ: Biserica Ortodoxă Română îl prăznuieşte la 22 decembrie (ziua morţii sale)
– 1861, 21.XII. / 1862, 1.I: S-a născut Constantin Mille, scriitor şi publicist; a condus ziarul „Adevărul” (1895-1926) şi a editat ziarul „Dimineaţa” (1895-1926); preşedinte al Asociaţiei presei române; împreună cu Ion şi Sofia Nădejde a contribuit la întemeierea revistei „Contemporanul” (1881-1891) (m. 1927). NOTĂ: „Dicţionarul de literatură română” (1979) dă naşterea la 21.XII.1861
– 1865, 21.XII / 1866, 2.I: S-a născut Gheorghe Bogdan-Duică, critic şi istoric literar; profesor universitar şi primul decan al Facultăţii de Litere a Universităţii din Cluj; membru titular al Academiei Române din 1919 (m. 1934) – 150 de ani. NOTĂ: Dicţionarul Membrii Academiei Române 1866-2003 dă ca dată a naşterii 2.I.1866
– 1886: S-a născut Gheorghe Tătărăscu, om politic liberal; prim-ministru (1934-1937; 1939-1940); ministru în mai multe rânduri; viceprim-ministru şi ministru de externe în perioada 6.III.1945 – 7.XI.1947; a condus delegaţia română la Conferinţa de Pace de la Paris (1946); manifestându-şi dezacordul faţă de politica cabinetului dr. Petru Groza este demis (noiembrie 1947) din Guvern, iar la 3.XII.1947 se retrage de la conducerea PNL (Tătărăscu); în 1950 este arestat şi închis la Sighet, de unde va fi eliberat în 1955, colaborând ulterior cu autorităţile; membru de onoare al Academiei Române din (m. 1957)
– 1903: A murit Gavriil Musicescu, compozitor, pedagog şi dirijor (n. 1847)
– 1933: S-a născut Dan Zamfirescu, istoric literar (cunoscător al aşa-numitei „epoci vechi” a literaturii române), teolog, bizantinolog, editor şi publicist
– 1934: S-a născut Denis Buican, biolog, scriitor, filosof, istoric al ştiinţelor şi profesor; autorul unei noi teorii a evoluţiei, teoria sinergică a evoluţiei, şi autorul unei noi teorii a cunoaşterii, biognoseologia; din anul 1969 este stabilit la Paris
– 1935: S-a născut (la Slobozia-Hodorogea, azi în R. Moldova) actriţa Stela Popescu – 80 de ani
– 1938: S-a născut actriţa Adela Mărculescu
– 1954: A murit (la Paris) matematicianul Petre Sergescu, stabilit, din 1946, în Franţa; lucrări de algebră şi teoria numerelor; o atenţie aparte a acordat istoriografiei matematicii, fiind primul din România care a iniţiat cercetări de istoria şi filosofia matematicii; membru corespondent al Academiei Române din 1937 (n. 1893)
– 1966: A murit Valeriu Ciobanu, istoric literar, folclorist, poet şi traducător (n. 1917)
– 1969: A murit fizicianul Alexandru S. Sanielevici; cercetări în domeniul radioactivităţii şi al fizicii nucleare; ca profesor la Universitatea din Bucureşti, a organizat primul laborator de lucrări practice de radioactivitate în România; membru corespondent al Academiei Române din 1955 (n. 1899)
– 1970: A murit Iosif Prunner, pianist şi profesor (n. 1912) – 45 de ani
– 1987: A murit Marcel Gafton, traducător (din scrierile lui Eduard Bass, Anatole France, Alexandre Dumas, Jules Renard, Jean Giono, Maxim Gorki, Boris Pilniak, Ivan Turgheniev ş. a.) şi poet (n. 1925)
– 1998: A murit poetul şi eseistul Dan Laurenţiu (pseudonimul lui Laurenţiu Ciobanu) (n. 1937)
– 2003: A murit Amelia Pavel, istoriograf şi critic de artă (n. 1915)
– 2008: A murit actriţa Raluca Zamfirescu; fiica dramaturgului George Mihail Zamfirescu şi soţia regizorului Ion Cojar (n. 1924)
– 2012: A murit Adrian Neculau, psiholog, profesor universitar, iniţiator de şcoală în psihologia socială (n. 1938)
EVENIMENTE EXTERNE
– Asunción, Paraguay: Summit al Pieţei Comune Sud-Americane, Mercosur, reuniune în cadrul căreia Uruguay va prelua de la Paraguay preşedinţia rotativă a organizaţiei pentru primele şase luni ale anului 2016
– Conakry: Ceremonia de învestire a preşedintelui Guineei, Alpha Condé, pentru un al doilea mandat
Aniversări – Comemorări
– 1375: A murit scriitorul renascentist italian Giovanni Boccaccio; cu povestirile sale reunite în “Decameronul” a influențat nu numai dezvoltarea literaturii italiene, dar a creat și modelul genului de nuvelă, reluat în creația multor scriitori europeni (n. 1313) – 640 de ani
– 1773: S-a născut botanistul scoţian Robert Brown; în 1827 a descoperit mişcarea dezordonată a particulelor suspendate într-un fluid („mişcarea browniană”) (m. 1858)
– 1854: S-a născut Jules Gillieron, lingvist francez originar din Elveţia; alături de Edmond Edmont, a fost considerat creatorul geografiei lingvistice („Atlasul lingvistic al Franţei”, 1902-1909; „Studii de geografie lingvistică”, 1912 ş.a.); membru de onoare străin al Academiei Române din 1923 (m. 1926)
– 1879 (stilul nou): S-a născut (în Georgia) dictatorul Iosif Vissarionovici Stalin (Iosif V. Djugaşvili), secretar general al PCUS (1922-1953) şi conducător al statului sovietic în perioada 1941-1953; după moartea lui Lenin (1924) a început să-şi consolideze puterea, pe plan intern, prin eliminarea adversarilor politici (Troţki, Zinoviev, Buharin) printr-un lung şir de procese trucate; de asemenea, pentru a elimina orice formă de rezistenţă şi opoziţie, cu ajutorul poliţiei politice secrete, a recurs la o epurare de proporţii: de la mijlocul anilor ‘30 ai secolului XX şi până în 1953 au murit între 8 şi 10 milioane de oameni, executaţi sau deportaţi în lagărele de muncă forţată din Siberia; pe plan extern, profitând (în contextul celui de-al doilea război mondial) de prezenţa armatelor sovietice pe teritoriul mai multor state din estul Europei, Stalin a impus regimuri comuniste în aceste ţări, provocând un nou tip de conflict cu marile puteri, „războiul rece”; politica sa a fost puternic criticată de succesorul său, Nikita Hruşciov (m. 1953). NOTĂ: Mai multe surse, printre care şi http://www.bbc.co.uk/history/historic_figures/stalin_joseph.shtml sau http://www.biography.com/people/joseph-stalin-9491723, menţionează ca dată a naşterii 18 decembrie 1879
– 1890: S-a născut biologul american Hermann J. Müller; unul dintre fondatorii radiobiologiei; a descoperit proprietatea radiaţiilor ionizante de a produce mutaţii (1927); Premiul Nobel pentru Medicină în anul 1946 (m. 1967) – 120 de ani
– 1890: A murit compozitorul danez Niels W. Gade (n. 1817) – 120 de ani
– 1899: A murit violonistul şi dirijorul francez Charles Lamoureux (n. 1834)
– 1905: S-a născut scriitorul britanic Anthony Powell (m. 2000) – 110 ani
– 1917: S-a născut scriitorul german Heinrich Böll; Premiul Nobel pentru Literatură în anul 1972 (m. 1985)
– 1918: S-a născut omul politic austriac Kurt Waldheim, fost secretar general al ONU între anii 1972 şi 1981; preşedinte al Austriei (1986-1992); după alegerea sa ca preşedinte au existat numeroase controverse legate de perioada petrecută de acesta în armată în timpul celui de-al doilea război mondial, fiind etichetat drept ex-nazist (m. 2007)
– 1933: A murit Knud Rasmussen, explorator polar danez; a întreprins numeroase expediţii în nordul Groenlandei şi în Arctica americană, studiind viaţa eschimoşilor şi problema originii lor (n. 1879)
– 1937: S-a născut Jane Fonda, actriţă americană de teatru şi film
– 1938: S-a născut Frank Moorhouse, scriitor australian
– 1940: S-a născut Frank Zappa, chitarist, compozitor rock şi dirijor american (m. 1993) – 75 de ani
– 1940: A murit scriitorul american Francis Scott Fitzgerald; unul dintre scriitorii reprezentativi ai „generaţiei pierdute”, autor de romane şi nuvele în care este evocată societatea interbelică americană: „Marele Gatsby”, „Blândeţea nopţii” (n. 1896) – 75 de ani
– 1944: S-a născut dirijorul, compozitorul şi pianistul englez Michael Tilson Thomas
– 1953: S-a născut pianistul ungar András Schiff
– 1958: A murit scriitorul german Lion Feuchtwanger (n. 1884)
– 1966: S-a născut Kiefer Sutherland, actor, regizor şi producător britanic de origine canadiană
– 1992: A murit Nathan Milstein, violonist american de origine rusă (n. 1904)
– 2014: A murit Udo Jürgens, cântăreţ şi compozitor austriac (n. 1934) – 1 an